39586 vizualizări 12 feb 2018

 Gică Hagi s-a dezlănţuit în conferinţa de presă de după victoria cu 1-0 obţinută în faţă lui Juventus Bucureşti, cu golul lui Ianis Hagi, la adresa lui Pantaleo Corvino. Acesta l-a acuzat pe preşedintele Fiorentinei că nu s-a ţinut de cuvânt şi a spus că nereuşita lui Ianis la Firenze i se datorează.
 
 La două zile distanţă, Pantaleo Corvino i-a răspuns lui Hagi.
 
 "Antrenorii au fost cei care nu l-au folosit pe Ianis, nu eu. În mod sigur, n-a fost alegerea mea ca Ianis să nu joace la Fiorentina", a spus Pantaleo Corvino pentru Libertatea.
 
 "Pe Ianis Hagi l-am vândut pentru că nu era un jucător funcţional pentru Fiorentina. El s-a grăbit pur şi simplu şi nu a fost luat niciodată în calcul de antrenorii pe care i-a avut", a adăugat oficialul echipei toscane.
 
 Pantaleo Corvino l-a lăudat totuşi pe Ianis.
 
 "Este un băiat foarte bun, cu multe calităţi tehnice, dar se grăbea. Nu trebuie să punem presiune pe tineri, pentru că nu toţi sunt pregătiţi să joace imediat. Dacă nu ai răbdare, este corect să mergi pe alte drumuri", a mai spus el.

Citește și: