Najila Trindade, femeia care susține că a fost violată de Neymar: E dependent de droguri. Trebuie să fie internat sau închis

Najila Trindade, femeia care susține că a fost violată de Neymar: E dependent de droguri. Trebuie să fie internat sau închis
Publicat: 09/06/2019, 14:22

„E dependent de droguri. Trebuie să fie internat sau închis”, îi spunea aceasta avocatului, pe WhatsApp. Din câte se pare, există și fotografii cu presupusul act de viol. Din precizările lui Trindade, acestea ar fi fost făcute chiar de Neymar, imediat după eveniment. „Nu au existat martori, dar chiar el a făcut poza în care se vedea ce mi-a făcut. Probabil să se laude în fața prietenilor. A fost totul foarte rapid”, sună o parte din mesajul trimis reprezentantului.

Violul ar fi avut la un hotel din Paris, pe 15 mai 2019. Imediat după ce s-ar fi petrecut fapta, femeia s-a speriat, nu a dorit să meargă la poliție, dar a acționat în cele din urmă. În plângerea depusă la o secție de poliție din Sao Paolo, Najila Trindade susține că l-a cunoscut pe Neymar pe Instagram și, după un schimb de mesaje, un prieten de-al fotbalistului brazilian, pe nume Gallo, i-ar fi cumpărat biletele de avion și i-ar fi închiriat camera la hotelul Sofitel Paris Arc Du Triomphe, din Paris, conform publicației Uol.

După apariția știrii, Neymar a postat un mesaj pe pagina personală de Facebook, prin intermediul căruia a negat toate acuzațiile. „Sunt acuzat de viol. Un cuvânt dur, o faptă foarte gravă. Voi știți caracterul meu, natura mea. Știți că nu aș face niciodată așa ceva. Ceea ce s-a petrecut este total invers față de ce se spune. Este o relație între bărbat și femeie, între patru pereți. Ceva ce există în fiecare cuplu. Este trisă să văd că lumea este așa. Că sunt oameni care vor să profite, să șantajeze. Cu adevărat trist. Sper să justiția va analiza mesajele și va vedea ce s-a petrecut cu adevărat. Fac acest video cu multă tristețe. A fost o capcană și am căzut în ea. Va fi o lecție pentru mine”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis!...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui...
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din...
Cine este Ramona, tânăra de 28 de ani care ar fi căzut în gol de...
EXCLUSIV: 50 de lei o porție de hamsie la malul mării! Ce prețuri au restaurantele...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Devine ILEGAL în România. Legea e adoptată. Se aplică din 28 aprilie pentru toată lumea
Codul Rutier. Situația în care și pasagerii riscă dosar penal
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Regele Charles al III-lea este „mai bolnav decât lasă să se vadă”