Halep s-a retras de la Rogers Cup, după primul set cu Bouzkova. Mesajul Simonei

Halep s-a retras de la Rogers Cup, după primul set cu Bouzkova. Mesajul Simonei
Publicat: 10/08/2019, 10:07

După un prim set greu, în care Marie Bouzkova a reușit să o surprindă cu execuții tari spre dreapta româncei și câteva ruperi de ritm eficiente, Simona Halep a decis să pună capăt meciului, felicitându-și adversara după aproximativ 50 de minute de joc.

„În mod cert, nu așa îmi doream să plec de la Rogers Cup, dar sunt bucuroasă pentru săptămâna minunată pe care am avut-o aici și vreau să le mulțumesc incredibililor fani de la Toronto – v-am auzit în seara asta!”, a scris Simona Halep, pe Twitter, după retragere.

Marie Bouzkova (91 WTA), care câștigase primul set cu 6-4, s-a calificat astfel în semifinala cu Serena Williams.

Simona Halep va rămâne pe poziția a patra în clasamentul mondial după Rogers Cup, fiind programată să joace săptămâna viitoare la Cincinnati, apoi, după o săptămână de pauză, la US Open.

Ultimul abandon al Simonei Halep într-o partidă oficială se înregistra la finalul lunii septembrie, anul trecut, la Beijing, tot la finalul unui prim set pierdut, 1-6, în fața tunisiencei Ons Jabeur, locul 116 WTA la momentul respectiv.

Simona Halep: Am avut dureri mari, d-asta am decis să mă retrag

Simona Halep a rezistat doar 46 de minute în sferturile de finală de la turneul Rogers Cup. Fostul Lider mondial s-a retras după ce a pierdut primul set, 4-6, în fața jucătoarei din Cehia Marie Bouzkova, din cauza problemelor la tendonul piciorului stâng.

„Am aceste dureri din primul meci, suprafața este destul de dură. Am venit după o pauză, am avut dureri mari astăzi, de aia am decis să mă retrag. Cred că fost o decizie ințeleaptă, nu avea rost să forțez, un set a fost bun ca sa văd că simt bine jocul”, a declarat Simona Halep, pentru Digi Sport.

Sportiva din Constanța este înscrisă și pe tabloul principal de la Cincinnati, acolo unde ar debuta miercuri, 14 august.

„Se pare că voi juca miercuri, am timp să mă recuperez, voi merge la doctor mâine, când ajung acolo. Voi face investigații, dar și un tratament destul de bun și de puternic, pentru picior. Vom vedea, nu știu ce să vă spun acum”, a mai spus Simona Halep, care își va păstra locul patru în lume de luni, 12 august.

Marie Bouzkova, despre Halep: Sper să nu fie nimic serios, să termine sezonul în forță

Simona Halep a rezistat doar 46 de minute în sferturile de finală de la turneul Rogers Cup. Fostul Lider mondial s-a retras după ce a pierdut primul set, 4-6, în fața jucătoarei din Cehia Marie Bouzkova, din cauza problemelor la tendonul piciorului stâng.

După câștigarea meciului, sportiva în vârstă de 21 de ani, care o va întâlni în semifinale pe Serena Williams, a precizat că era pregătită să dea totul pentru a câștiga în fața lui Halep.

„Mă așteptam ca setul al doilea să fie mult mai dificil decât primul, eram pregătită să lupt. Din nefericire, Simona s-a retras, sper să revină cât mai curând, să nu fie nimic serios și să poată termina sezonul în forță”, a spus Marie Bouzkova, pentru Digi Sport, care a vorbit și despre următoarea înfruntarea de la Rogers Cup:

„Serena este idolul meu, sunt fericită să joc acest meci, sper să lupt împotriva ei și să fie un meci bun”.

Foto: Hepta

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă...
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul...
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri! "Dumnezeu s-o ierte"
Care este cea mai mare sumă plătită pentru o daună RCA! Un tir românesc a...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Decizie obligatorie pentru toți șoferii români. Noua lege UE îți blochează contul bancar
Blestemul minelor de sare. Catastrofele din Ocna Mureș, un scenariu posibil pentru Slănic Prahova
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Dansatoarea lui Dorian Popa, motivul despărțirii dintre artist și Babs?! Tânăra face lumină în acest...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Prea multă mâncare nesănătoasă provoacă probleme de durată în creier