Hagi, despre Ianis: Sunt mândru de el, dar încă nu sunt împlinit. Are multe de făcut

Hagi, despre Ianis: Sunt mândru de el, dar încă nu sunt împlinit. Are multe de făcut
Publicat: 24/10/2019, 16:34

Deși nu a avut timp să se evidențieze în puținele momente când a pus piciorul pe minge, tatăl său, Gică Hagi, prezent în Belgia la meci, a declarat că este mândru de evoluția fiului său la Genk.

„Eu m-am dus și pentru că era ziua lui, a împlinit 21 de ani și am vrut să fim împreună cu soția. Bine că a jucat și acele minute. A fost un meci important, a vorbit cu antrenorul și au făcut ei tactica, știa când o să joace și cât să joace.

Mă bucur tare că e apreciat de un antrenor și joacă la o echipă așa de mare, am văzut că au scris englezii de el, e respectat și va veni timpul să joace, că are multe meciuri de jucat. El este bucuros, sunt fericit, sunt mândru de el, dar încă nu sunt împlinit. Mai așteptăm că e pe drum și trebuie să se dezvolte în continuare, că are multe de făcut.

N-a primit niciun cadou, doar am stat împreună, maică-sa se ocupă cu cadourile, a rămas acolo cu el și eu m-am întors la treabă. Noi ne sfătuim, vorbim tot timpul ca prieten, ca părinte, ca antrenor. Suntem ca doi prieteni” , a declarat Gheorghe Hagi, la revenirea în țară.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă...
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul...
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri! "Dumnezeu s-o ierte"
Care este cea mai mare sumă plătită pentru o daună RCA! Un tir românesc a...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
ADIO, maestre! A murit marele cântăreț al ţării: A luminat inimi și minți
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
De ce Gică Popescu a refuzat să îi cumpere fiicei sale, Maria, o mașina scumpă:...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Sonda europeană Mars Express a observat „păianjeni” pe planeta Marte