Fostul președinte al LPF, MITICĂ DRAGOMIR, ACHITAT în dosarul în care fusese CONDAMNAT la 7 ani de închisoare pentru spălare de bani

Fostul președinte al LPF, MITICĂ DRAGOMIR, ACHITAT în dosarul în care fusese CONDAMNAT la 7 ani de închisoare pentru spălare de bani
Publicat: 13/11/2018, 23:10
Actualizat: 25/03/2019, 19:13

Magistrații Curții de Apel București au decis, marți, să-l achite pe fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Dumitru Dragomir, pentru toate infracțiunile de care era acuzat, respectiv participație improprie la delapidare cu consecințe deosebit de grave și în formă continuată și evaziune fiscală. Decizia a fost amânată de patru ori până acum, însă hotărârea de marți este definitivă.

„Am avut noroc de niște judecători corecți, cinstiți și curajoși care s-au aplecat deasupra dosarului. Eu știam că sunt nevinovat, nu am nicio tangență cu acest proces. Am fost în bătaia puștii. Politic, am fost scos de Ponta din Ligă și a vrut să mă bage și la pușcărie. Uite că justiția își face datoria și nu au putut să mă bage la pușcărie pentru că sunt nevinovat, nu din altă problemă”, a declarat pentru Mediafax, DumitruDragomir, la aflarea sentinței.

Și fostul președinte Traian Băsescu și-a exprimat satisfacția după achitarea lui Dragomir.

„Salut MiticăDragomir! Mulți mă veți critica, dar nu pot să n-o spun public: mă bucur pentru MiticăDragomir. După 10 ani de hărțuire prin instanțe, azi a fost achitat, după ce în primă instanță primise 7 ani de pușcărie. Are gura mare, știe meseria fotbalului și și-a pus toată preacurvia adunată în fotbalul românesc în slujba cluburilor. Salut MiticăDragomir! Fotbalul românesc are nevoie și de „nebuni” ca el”, a scris Traian Băsescu, pe Facebook.

Magistrații Curții de Apel București au decis achitarea în condițiile în care Tribunalul București a decis, pe 26 iunie 2016, condamnarea in prima instanță a lui Dumitru Dragomir, la șapte ani de închisoare pentru evaziune, delapidare și spălare de bani.

Fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal a fost trimis în judecată în 2014, alături de peste 40 de persoane, pentru evaziune, delapidare și spălare de bani, cu un prejudiciu de circa 5,4 milioane de euro.

Dumitru Dragomir era acuzat de procurori de nereguli în legătură cu vânzarea drepturilor TV pentru meciuri de fotbal. Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Capitalei, rețeaua evazionistă din acest dosar a funcționat timp de cinci ani, între 2009 și 2014, fiind folosite 17 societăți comerciale de tip „fantomă”. Anchetatorii au descris, în actul de sesizare a instanței, modul în care a funcționat această rețea și spun că mecanismul infracțional a fost unul împărțit în cinci etape. Astfel, o parte dintre inculpații din dosar, în calitate de administratori ai mai multor societăți comerciale, au înregistrat, în documentele contabile ale acestor firme, operațiuni fictive constând în achiziții nereale de bunuri și servicii. Pentru a se ascunde proveniența ilicită a sumelor rezultate din evaziune, acestea au fost transferate, în mod succesiv, în conturile bancare ale celor 17 firme „fantomă”, sumele înscrise în facturile fictive emise de către acestea din urmă. Banii au fost retrași, uterior, în numerar cu ajutorul altor persoane implicate în dosar și au fost restituiți „la sacoșă” inculpaților, care au dispus anterior plata acestora, după perceperea, în prealabil, de către alte două persoane a unui comision cuprins între 6% și 8%.

Implicarea lui Dumitru Dragomir în acest dosar a apărut în iunie 2011, când acesta, în calitate de președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), i-ar fi determinat pe membrii Adunării Generale a LPF să aprobe încheierea unui contract de mandat cu SC Capital Properties SRL. Contractul se referea la vânzarea drepturilor de televiziune aferente pachetelor de meciuri 3, 4, 5, 6, 7 și 9, pentru sezoanele competiționale 2011/2012, 2012/2013, 2013/2014.

Dragomir, susțin procurorii, a făcut acest lucru „cunoscând faptul că prestațiile înscrise în contractul de mandat respectiv nu aveau să fie executate în fapt (aceste prestații nemaiputând fi, de altfel, executate, întrucât oferta SC RCS RDS SA fusese deja depusă)”.

„În urma încheierii, în aceste condiții, a contractului de mandat nr. 2963/27.06.2011, în perioada 2011 – 2013, inculpatul Dragomir Dumitru a plătit, în mod succesiv, în numele LPF, în contul SC Capital Properties SRL (reprezentată de inculpatul CORBU MIHAI) un comision în sumă totală de 12.102.648 lei, în trei tranșe eșalonate pe trei ani, respectiv 2011, 2012 și 2013″, mai spun procurorii.

Banii au fost dați pentru servicii de intermediere care nu ar fi fost prestate niciodată, potrivit anchetatorilor. În urma faptelor lui Dragomir, patrimoniul LPF a fost diminuat cu 2,8 milioane de euro.

De asemenea, în 2013, Dumitru Dragomir, tot în calitate de președinte al Ligii, ar fi înregistrat în documentele contabile ale LPF, precum și în celelalte documente legale operațiuni fictive, ce constau în achiziții nereale de servicii în valoare de 3.250.800 lei de la SC Capital Properties SRL, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale și cauzând un prejudiciu estimat bugetului de stat în cuantum total de 1.300.320 lei, din care 780.192 lei reprezentând TVA, iar 520.128 lei, impozit pe profit.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Foreign Affairs: Care este viitorul Rusiei. Cinci scenarii despre cum va arăta țara după Putin
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au...
FOTO. Ioana Țiriac a făcut ravagii într-un costum de baie spectaculos!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Ultimele ore de viață ale Corinnei, femeia găsită moartă în dulapul din dormitor. Poliția l-a...
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie...
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic...
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
"Am călătorit în timp". Profesor ieșit din comă a fost în anul 3906 și știe...
Ce au descoperit anchetatorii în mașina presupusului criminal din Orhei. Polițiștii au luat în calcul...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Poate fi anulat ITP-ul dacă mașina scoate prea mult fum?
Compania coreeană Hanwha vrea să înfiinţeze în România un hub industrial pentru Europa
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Mașinile INTERZISE definitiv. Decizia finală a UE se aplică obligatoriu în România
Fenomen uluitor în România. Toți șoferii trebuie să-și spele mașinile
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Cum era Corneliu Vadim Tudor în rolul de părinte? Cum se impunea fostul politician în...
Câți bani a strâns Selly până acum: "Până la 18 ani am cheltuit foarte mulți...
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și...
Test de cultură generală. Cât de veche este specia Homo sapiens?