Vasile Cepoi, președintele ANMCS: Cultura utilizării protocoalelor în România nu este la nivelul la care ar trebui

Vasile Cepoi, președintele ANMCS: Cultura utilizării protocoalelor în România nu este la nivelul la care ar trebui
Publicat: 31/12/2019, 12:44

Declarația a fost făcută de Cepoi în contextul în care autoritatea pe care o conduce a suspendat procesul de acreditare a Spitalului Floreasca. Potrivit unor informații pe surse, la acest spital, nu au fost respectate protocoalele în cazul femeii care a ars pe masa de operație.

„Cultura utilizării protocoalelor în spitalele din România nu este la nivelul la care ar trebui să fie la această dată. Noi am analizat situația această la nivel internațional, în studiul bibliografiei articolelor publicate și am constatat că în multe țări se întâmplă acest lucru. Spre exemplu, în Franța, în 2018, au avut două astfel de cazuri și că urmare autoritatea din Franța, echivalentul Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate, a elaborat un ghid pentru gestionarea riscurilor asociate utilizării bisturiului electric. Lucru pe care îl vom face și noi, împreună chiar cu specialiștii de la Floreasca, imediat după ce se finalizează partea de anchetă, când nu putem noi să participăm. Împreună cu colectivul de acolo vom analiza care au fost acuzele care au dus la această situație și vom elabora un ghid pe care dorim să îl implementăm la nivel național, la toate spitalele care utilizează electrochirurgia”, a explicat Vasile Cepoi, marți, la Digi 24.

Conform sursei citate, se recomandă ca, pentru toate situațiile cu risc să fie instruit personalul medical, fiind realizate simulări a unor activități cu risc.

„Asta înseamnă o instruire permanentă și o certificare permanentă a competenței profesionale a fiecărui angajat din spital. Pentru că la această dată, din nefericire, competență profesională la noi este certificată formal, o dată prin diplomă de absolvire a unei specialități, prin certificatul de specialist, care nu îți poate oferi competențe pentru toată viață și apoi printr-un număr de puncte pe care ți-l aprobă Colegiul Medicilor, pentru faptul că ai participat la diferite conferințe, lucru care nu are nicio legătură cu practică de zi cu zi din unitatea sanitară în care lucrezi. Noi spunem de mai multă vreme despre acest lucru și vom colabora cu Colegiul Medicilor și Ministerul Sănătății, să stabilim o modalitate de certificare a competenței profesionale a fiecărui angajat din spital”, a explicat sursa menționată.

Vasile Cepoi este de părere că Spitalul Floreasca trebuie să aibă un sistem propriu de autoevaluare a modului în care se respectă bunele practici.

„Suspendarea acreditării nu înseamnă că spitalul nu mai este acreditat, ci înseamnă că el va funcționa, o perioada de timp, sub strictă supraveghere a ANMCS. După ce identificăm cauzele care au dus la apariția acestui eveniment. Împreună cu noi vor stabili în cât timp pot remedia deficiențele pe care le vom constată și vor raporta permanent modul de îndeplinire a lor. În cazul în care nu le îndeplinesc, în termenul stabilit, atunci se ridică acreditarea, adică spitalul nu va mai fi acreditat și va trebui să între într-o nou procedura de acreditare, proces mult mai complex și mai dificil de realizat”, a conchis sursa citată.

De altfel, marți, pe ușa de la intrarea la Unitatea de Primire a Urgențelor de la Spitalul Floreasca este lipit un afiș al ANMCS, prin care se precizează că unitatea medicală este în curs de acreditare.

ANMCS a suspendat procesul de acreditare al Spitalului Floreasca după ce unitatea medicală nu a raportat în termen util faptul că o femeie a luat foc pe masa de operație și, ulterior, a decedat.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis!...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui...
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din...
Cine este Ramona, tânăra de 28 de ani care ar fi căzut în gol de...
EXCLUSIV: 50 de lei o porție de hamsie la malul mării! Ce prețuri au restaurantele...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la...
Băsescu îl spulberă iar pe Geoană. Întrebarea la care trebuie să răspundă
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Regele Charles al III-lea este „mai bolnav decât lasă să se vadă”