Secția de Pediatrie a spitalului din Nehoiu SE ÎNCHIDE două săptămâni. UNICUL medic pleacă în CONCEDIU: Chiar NU MAI POT!

Secția de Pediatrie a spitalului din Nehoiu SE ÎNCHIDE două săptămâni. UNICUL medic pleacă în CONCEDIU: Chiar NU MAI POT!
Publicat: 06/12/2018, 13:02

Directorul Spitalului din Nehoiu, Sergiu Remisovschi confirmă că activitatea Secției de Pediatrie din cadrul unității medicale pe care o conduce va fi suspendată din 14 până pe 31 decembrie, pentru că singurul medic specialist pleacă în concediu de odihnă. Micii pacienți vor fi redirecționați către spitalul din Buzău, iar urgențele vor fi tratate de medicul de gardă de la secția Interne.

„Nu punem lacătul pe secție. Din 14 până pe 31 decembrie, unicul medic de la Pediatrie pleacă în concediu de odihnă și se suspendă activitatea. Cum e peste tot în țară unde este un medic unic, așa e și la noi. Nu se închide cu totul secția. Cei care vin la Urgențe vor fi tratați de medicul de gardă de la Interne. Cazurile grave sau complicate vor fi trimise la Buzău”, a explicat Remisovschi.

Medicul pediatru este pensionat de anul trecut și, deși a organizat de mai multe ori concurs pentru ocuparea acestui post, nimeni nu a fost interesat.

Secția de Pediatrie a Spitalului din Nehoiu ar trebui să funcționeze cu doi medici, aici fiind între 40 și 60 de internări într-o lună.

„Doamna doctor pediatru este pensionară de anul trecut. Cererea să lucreze la noi în continuare a fost aprobată de o comisie formată din DSP, CJAS și Colegiul Medicilor. S-au scos periodic la concurs posturile, ultimul concurs a fost acum două săptămâni, dar nu s-a înscris niciun medic. Noi ne străduim să aducem medici, dar nu ține de salariu, ci de infrastructură și dotare”, a precizat Sergiu Remisovschi.

Medicul pediatru Gabriela Viorica Anghelescu a explicat pentru Opinia de Buzău că și-a anunțat de șase luni intența de a-și lua un concediu: „Din motive de sănătate. Îmi pare rău, dar chiar nu mai pot. Am anunțat conducerea de șase luni, am avut deja două contracte de muncă după vârsta de 65 de ani. Primăria și conducerea nu au luat măsuri, vor să închidă secția.”

„Sunt semnalate din ce în ce mai des cazuri nefericite ale multor familii din Nehoiu, copii care suferă de foame și de frig, dar autoritățile se prefac că nu observă. Mai grav, cei care sunt responsabili de SpitalulNehoiuhabar nu au că, începând cu data de 14 decembrie, doamna doctor Angelescu își încheie activitatea, în consecință, secția dePediatriea Spitalului Orășenesc își va sista activitatea. Ce se întamplă cu copiii, cu cazurile urgente?” se întreabă Organizația PNL Nehoiu, pe Facebook

La Spitalul din Nehoiu lucrează 13 medici, dintre care 4 sunt pensionari. Secțiile cu un singur doctor sunt cele de Pediatrie, Ginecologie și Ortopedie.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis!...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui...
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din...
Cine este Ramona, tânăra de 28 de ani care ar fi căzut în gol de...
Care este starea de sănătate a Regelui Charles al III-lea. Familia Regală Britanică a făcut...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la...
Băsescu îl spulberă iar pe Geoană. Întrebarea la care trebuie să răspundă
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Resturile unei rachete abandonate în spațiul cosmic de 15 ani au trecut pe lângă un...