no author
Ana Obretin
672 vizualizări 10 apr 2019

Donatoarea a fost chiar mama pacientei care a primit transplantul, iar intervenţia chirurgicală a avut loc în 2017, relatează Inside Edition.

Donatoarei i s-a făcut o incizie de un centimetru în abdomen, iar medicii au prelevat uterul acesteia ghidând braţele unui robot medical de o parte şi de cealaltă a organului. Ulterior, s-a efectuat o incizie mai mare, pentru a scoate uterul din abdomenul donatoarei, organul fiind transplantat imediat într-o intervenţie chirurgicală clasică.

Femeia căreia i s-a transplantat uterul a urmat în prealabil tratamente pentru fertilizare in vitro. La zece luni de la intervenţia chirurgicală, femeii, care trăieşte în Suedia, i s-a implantat un embrion în uter şi, după câteva săptămâni, i-a fost confirmată sarcina.

Femeia a născut un băieţel sănătos.

Medicii speră că această tehnică va face procesul mai puţin invaziv pentru donatoare.

„Vrem ca procedura să fie cât mai puţin lipsită de riscuri pentru donatoare", a declarat medicul Liza Johannesson, ginecolog, chirurg şi oncolog la Centrul medical al Universităţii Baylor din oraşul american Dallas.

Aceasta a făcut parte şi din echipa de medici care a lucrat la primele transplanturi de uter din lume, realizate în Suedia, în 2012.

La nivel mondial, 15 copii au fost născuţi de mame cu uter transplantat, însă noul caz este o premieră pentru că a fost vorba de o intervenţie chirurgicală asistată de robot.

Foto: Hepta

Citește și: