no author
Diana Grigore
495 vizualizări 7 nov 2018

Propunerea legislativă pentru modificarea art.75 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii a fost adoptată în plenul Senatului cu 79 de voturi, în unanimitate.

„Un medic de familie poate fi titularul unui singur cabinet şi a unui punct secundar de lucru.Cabinetele de medicină de familie pot deschide un punct secundar de lucru în altă unitate administrativ teritorială, situată la mai puţin de 15 km faţă de cabinetul propriu, unde nu funcţionează un alt cabinet medical în specialitatea medicină de familie, dacă solicitantul asigură un program fracţionat de minim 10 ore pe săptămână în norma lui de bază sau peste norma lui de bază. În cazul în care sunt mai multe solicitări, prioritate are medicul cu cel mai mic număr de pacienţi pe listă”, prevede modificarea adusă articolului 71, în Comisia pentru sănătate, din Senat.

În forma în vigoare, articolul 71 arăta astfel: „Un medic de familie poate fi titularul unui singur cabinet. Cabinetele de medicină de familie acreditate pot deschide puncte de lucru. Criteriile şi metodologia vor fi precizate la art 73 (1)”.

„Actul normativ are ca obiect modificarea art 75 din Legea nr 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, intervenţia legislativă vizând, includerea în textul legii, a Deciziei nr 8/2013 a Colegiului Medicilor din România, care acordă dreptul de a deschide mai multe puncte secundare de lucru în localităţile unde nu funcţionează alt cabinet medical în specialitatea medicină de familie, cu posibilitatea prestării serviciilor peste norma de bază a eticului, în limita a cel puţin 10 ore pe săptămână, fără obligativitatea de a angaja un alt medic de familie”, se arată în raportul Comisiei pentru Sănătate din Senat.

Iniţiatorii propunerii legislative sunt mai multi parlamentari din toate formaţiunile politice.

„Având în vedere lipsa medicilor de familie mai ales în mediul rural şi în localităţile urbane mai slab dezvoltate economic, cu populaţie restrânsă şi în continuă scădere, în zone îndepărtate de aglomeraţiile urbane şi lund în calcul faptul că numărul şi dotarea cabinetelor de medicină de familie din aceste zone este necorespunzătoare şi nici nu există momentan posibilitatea atragerii de noi medici de familie dornici să-şi deschidă cabinete de medicină de familie (...) considerăm necesară modificarea legii conform căreia pacientul va fi poziţionat în axul serviciilor de sănptate prin creşterea accesibilităţii la serviciile de medicină de familie, prin scpderea cheltuielilor de deplasare ce incumbă bolnavilor din mediul rural, cu un efect benefic imediat în ceea ce priveşte echitatea în sănătate”, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege.

De asemenea, iniţiatorii susţin că medicii din alte specialităţi au deja această oportunitate, de a presta servicii în cabinete private proprii, suplimentar faţă de norma de bază.

„Medicii din alte specialităţi, decât medicina de familie şi cadrele universitare cu jumătate de normă prin integrare clinică, pot adresa servicii în cabinetele private proprii, suplimentar faţă de norma de bază, 3.5 ore pe zi de lucru, confom legislaţiei existente. Prin modificarea legislativă, şi medicilor de familie li s-ar oferi această posibilitate prin act adiţional la contractul existent cu Casele Judeţene de Asigurări de Sănptate, fără să fie necesare alte reglementări administrative suplimentare”, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege.

Senatul este prima cameră sesizată pentru acest proiect legislativ, Camera Deputaţilor fiind for decizional.

Citește și: