Medicamentul extrem de popular care poate preveni boala Alzheimer

Medicamentul extrem de popular care poate preveni boala Alzheimer
FOTO cu caracter ilustrativ - Shutterstock
Publicat: 28/03/2018, 09:00

Studiul recent, condus de Patrick McGeer, CEO al Aurin Biotech din Vancouver, a fost publicat recent în Journal of Alzheimer’s Disease, potrivit Descoperă.

Cercetătorii au putut preleva mostre din salivă. Testele au fost bazate pe măsurarea concentrației unei proteine numite Abeta42. În mulți indivizi, producția de Abeta42 este aceeași, indiferent de sex sau vârstă. Totuși, dacă rata producției este de 2-3 ori mai mare, acei indivizi sunt predispuși la apariția bolii Alzheimer. Deși se produce peste tot în corp, depozitarea are loc numai în creier, ceea ce duce la inflamarea țesutului cerebral, scrie Science Daily.

„În studiul nostru am văzut că cei care riscă să dezvolte boala Alzheimer au aceleași niveluri ridicate de Abeta42 precum cei care au deja boala; mai mult decât atât, au aceleași niveluri ridicate în timpul vieții, deci, teoretic, pot fi testate oricând”, a precizat McGeer. „Descoperirea noastră schimbă modul în care se abordează boala Alzheimer. Acum, avem un test simplu care poate opri apariția afecțiunii prin administrarea de ibuprofen, în forma sa dată fără prescripție medicală”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona...
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut...
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Unde este Fito? Povestea celui mai notoriu infractor din Ecuador, care a fugit din închisoarea...
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns...
"Am călătorit în timp". Un profesor ieșit din comă spune că a fost în anul...
Programul marilor Magazine de Paște 2024: Zilele în care supermarketurile din România vor avea închis
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Biden a promulgat pachetul de ajutor pentru Ucraina
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Devine interzis prin lege în mod definitiv. Noul ordin UE trebuie aplicat imediat în România
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
”Fratele meu s-a stins din viață la 34 de ani, din cauza depresiei” Drama care...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai...
Astronomii au detectat un semnal ciudat de la o galaxie din apropiere