Nu contează că ești FOTBALIST sau PREȘEDINTE. Rezultatul OPERAȚIEI trebuie să fie același. Dr. Ion Bogdan CODOREAN: Am cea mai frumoasă meserie

Publicat: 16/02/2019, 16:08
Actualizat: 27/03/2019, 19:34

Despre exodul cadrelor medicale în exteriorul țării dr. Ion Bogdan Codorean a declarat că: „Nu doar salariile îi fac pe medici să rămână afară. Este vorba de un întreg sistem de promovare, un sistem în care să poți să lucrezi la cel mai înalt nivel oriunde ai fi… și dacă lucrezi într-un sat, într-un orășel, tu acolo ai absolut tot ce au și cei dintr-un oraș foarte mare… În România acum, din punct de vedere medical, ca tehnologie suntem, cred, la nivel cu orice țară din Europa dar din păcate, numai în câteva centre, nu în toată țara. „

Legat de cazul falsului chirurg italian Matteo Politi, dr. Ion Bogdan Codorean a declarat: „Sunt foarte mulți medici care vin să ceară dreptul de a lucra în România și e foarte greu să-i verifici pe toți, trebuie cineva dedicat care să facă aceste investigații. Escroci or să fie tot timpul… acum vreo 20 de ani la Timișoara, venea și opera tot așa un mare profesor din Italia care s-a dovedit tot la fel că nu era nici măcar medic…”

Redăm intergral interviul acordat agenției MEDIAFAX și Gândul.info de Dr. Ion Bogdan Codorean .

Reporter: Ce ați pierdut și ce ați câștigat practicând de peste 20 de ani profesia de medic?

Dr. Ion Bogdan Codorean: Nu pot să spun că am pierdut ceva, dar de dedicat foarte mult timp, da! De câștigat, am câștigat faptul că fac, cred eu, cea mai frumoasă meserie și o meserie care îmi place foarte mult și nu am pierdut, am câștigat până acuma.

Reporter: Care sunt cele mai mari realizări în profesie?

Dr. Ion Bogdan Codorean: Nu aș putea să numesc una, pentru că sunt realizările pe care le ai pas cu pas, de când iei rezidențiatul, iei specialitatea, faci prima operație, prima operație la care visai totdeauna s-o faci, primii pacienți care îți mulțumesc pentru operația pe care ai facut-o. Fiecare pacient care-i bine după operație sau după ce vine la mine în cabinet e o realizare pentru mine. Nu pot să zic că e o realizare mai mare ca cealaltă. Sunt etape și sunt lucruri care fiecare în parte înseamnă câte o realizare.

Reporter: Ați pomenit de prima operație, ce-ați simțit când ați operat prima dată?

Dr. Ion Bogdan Codorean: Stiți cum e în chirurgie?! Faci operațiile treptat, adică mai întâi ești rezident, stai lângă un medic specialist, îl ajuți, îi depărtezi, pe urmă te lasă după o perioadă să coși tu plaga sub supravegherea lui, după care te lasă pe tine să faci o incizie, fiecare lucru… Țin minte că eram bucuros când coseam ori eram și mai bucuros când făceam incizia la piele, așa că, atunci când faci prima operație, practic nu realizezi că, cum să zic, nu e așa un șoc că o faci, că tu ai mai făcut operația de foarte multe ori, dar pe bucățele. Dar simți, ai o senzație de asta de împlinire, de bucurie, când știi că ai făcut tu tot de la cap la cap și că tot ce se întâmplă cu acel pacient ți se datorează. Dar e și o responsabilitate foarte mare trecerea asta de la rezident la specialist, când tot ce faci depinde numai de tine.

Reporter: Cât timp munciți și cât timp vă pregătiți pe zi pentru profesie?

Dr. Ion Bogdan Codorean: Hai să zicem în medie 14-15 ore pe zi. Acum nu vorbim de sâmbătă și duminică, dar media pe toată săptămâna, cu tot cu pregătire, păi. cam de muncă cam 12 ore în medie pe zi. Iar cu cititul revistelor, articole care apar noi, deci pregatirea încă să zicem câteva ore bune, dar majoritatea în weekend, în timpul săptămânii nu prea mai apuc. Deci o medie cred că ar fi pe undeva pe la 14-15 ore pe zi.

Reporter: Nu este mult pentru un medic să lucreze 12 ore pe zi?

Dr. Ion Bogdan Codorean: Păi nu, e greu să muncești mai puțin. Pentru că noi nu doar operăm noi consultăm, stabilim diagnostic, după aia operăm, după aia vin pacienții la control. N-ai ce să faci, ești… intri într-o morișcă din care n-ai cum… adică nu poți să zici „astazi ma opresc la trei”! Ce faci cu pacienții care îți vin la control sau pacienții care vor să vină la tine la consultație sau cu operațiile pe care le-ai programat?! Apar urgențe! Eu programez, să zicem, mâine fac 5 operații sau poimâine, dar când vine o urgență, trebuie să o pun să fac și această operație, deci nu poți să zici am program de 6 ore, e imposibil!

Reporter: În ce stă/constă puterea dumneavoastră ca om și ca medic, unde vă găsiți forța?

Dr. Ion Bogdan Codorean: Eu cred că cel mai mare noroc, vorbesc profesional acum, pe care cineva poate să-l aibă, este să facă meseria care îi place, meseria pentru care e făcut. Sunt mulți oameni care își descoperă întâmplător vocația. Dacă faci ceea ce îți place și faci cu bucurie, atunci eu cred că de aici vine puterea de a munci și de a nu simți oboseala. Pentru mine nu e, cum să zic eu, o corvoadă să mă duc la serviciu, ăsta-i cel mai important lucru, adică eu când mă trezesc dimineața sunt bucuros că mă duc la cabinet și la spital și de aici cred că vine totul.

Reporter: Care a fost cea mai frumoasă zi pe care ați trăit-o în carieră?

Dr. Ion Bogdan Codorean: Zile frumoase – din fericire, asta e meseria! – sunt în fiecare zi. Când mă sună un pacient de pe pârtie și îmi spune: „uite, domnu” doctor, am atâtea luni de la operație și schiez”, când mă sună un sportiv: „domnu” doctor am dat primul gol” ! Acum, în weekend, am fost invitat la balet, pentru că am operat acum un an și ceva o balerină, pe care am rugat-o ca, atunci cand devine prim balerină, să mă invite la spectacol și saptamana trecută m-a sunat și m-a invitat la spectacol. Eh, asta este o bucurie.

Reporter: Ce considerați că este extraordinar în viața dumneavoastră?

Dr. Ion Bogdan Codorean: Totul! În fiecare zi sunt mulțumit și mulțumesc lui Dumnezeu pentru ce pot să fac și ce fac în fiecare zi!

Reporter: Care sunt cele mai mari șanse pe care le-ați primit în viață?

Dr. Ion Bogdan Codorean: Cred că șansele se ivesc tot timpul. Numai noi trebuie să le observăm. Sunt multe. Eu am încercat, am vrut să fac dintotdeauna ortopedie, am avut noroc că s-a scos ortopedie la examen, am avut noroc că am putut să aleg ortopedia, după care stagiile pe care le-am făcut eu prin străinatate, tot, fiecare… în viață, știți cum e, ești la nivelul ăsta, ai zece drumuri în care să te duci, îți alegi un drum. Eu cred că fiecare alegere pe care am făcut-o a fost o șansă pe care am avut-o și de care am profitat, să zic așa.

Reporter: Care sunt oamenii cei mai importanți din viața dumneavoastră?

Dr. Ion Bogdan Codorean: Familia, bineînțeles! Părinții, soția, copiii, fratele! Familia! Și pe urmă, bineînțeles, în plan imediat prietenii apropiați.

Reporter: Ce înseamnă familia pentru dumneavoastră?

Dr. Ion Bogdan Codorean: Viața din afara spitalului, să zic așa! Cu familia, cu cei din familie, poți să vorbești, te sfătuiești, ai o problemă, nu, cu ei discuți! Familia înseamnă copiii, fără de care viața nu are niciun sens!

Reporter: De ce ați ales să profesați în România și să faceți cercetare în România, pentru că puteați pleca?

Dr. Ion Bogdan Codorean: Niciodată nu m-am gândit să plec din țară, deci niciodată. Am avut la un moment dat niște șanse, oportunități, am fost invitat să rămân în anumite țări și să lucrez acolo, în condiții bineînțeles, mult mai bune la momentul acela față de ce aveam eu, dar așa cum am știut întotdeauna că o să ajung medic așa am știut întotdeauna că o să profesez în România. Nici nu mi-a trecut prin cap să plec din țară.

Reporter: Ce credeți că ar opri exodul cadrelor medicale în exteriorul țării?

Dr. Ion Bogdan Codorean: Aici e foarte mult de mers. Aici e foarte mult de discutat. Pentru că nu doar salariile îi fac pe medici să rămână în afara țării. Este vorba de un întreg sistem de promovare, un sistem în care poți să lucrezi la cel mai înalt nivel oriunde ai fi, pentru că din păcate, dacă nu ești în momentul ăsta, nu lucrezi, într-un centru universitar, spitalele din România nu au o dotare egală, nu au dotare la fel de bună. În țările dezvoltate și dacă lucrezi într-un sat, într-un orășel, tu acolo ai absolut tot ce au și cei dintr-un oraș foarte mare. Ok, există în orașele mari anumite centre de excelență în care se investesc foarte, foarte mulți bani și unde se fac câteva lucruri, dar pe o nișă. La noi ar trebui în toată țara să fie același nivel. Ori lucrul ăsta este imposibil de făcut în momentul ăsta.

Trebuie bani și trebuie rambursarea la Casa de Asigurări. Banii care vin de la Casă să fie plătiți corect, adică dacă pe mine operația asta mă costă trei lei și tu îmi dai un leu, normal că o să-mi fie foarte greu să mă dezvolt și eu ca spital de provincie, să cresc. Când ești un spital mare din București, e mai ușor, pentru că se echivalează așa cum e sistemul acum: faci operații mai mari, operații mai mici și reușești să câștigi bani, să supraviețuiești ca spital, dar în spitale mai micuțe nu ai cum. Dacă operația asta costă trei lei, tu trebuie să-mi dai 4 lei, ca eu să îmi plătesc cheltuielile și să am un leu ca să-mi zugravesc sala de operații, să fac curat acolo, să investesc în spitalul meu. Și atunci când spitalele vor trăi numai din banii pe care îi câștigă, dar în mod corect, de la Casa de Asigurari, atunci lucrurile or să meargă așa cum trebuie, pentru că vedeți, în toată lumea există câteva spitale de stat, sociale să zic, dar în rest spitalele se autofinanțează. Sunt un manager bun, am medici buni, câștig bani de la asigurări și-mi duc spitalul înainte. Nu sunt un manager bun, închid spitalul. Atunci când spitalele noastre or să fie în stare să se autofinanțeze, atunci or să rămână, probabil, și medicii în țară. Pentru că altfel e foarte greu.

Reporter: Ce înseamnă România pentru dumneavoastră?

Dr. Ion Bogdan Codorean: Afară de faptul că, bineințeles, că e țara mea, casa mea, locul în care m-am născut, locul în care muncesc și în care o să vreau să rămân întotdeauna, locul în care vreau să crească copiii mei, face parte din mine sau eu fac parte din ea, suntem un întreg, din cauza asta cred că niciodată nu mi-a trecut prin cap să mă mut din România.

Reporter: Unde și cum vă vedeți peste 10 ani?

Dr. Ion Bogdan Codorean: Sper să fiu sănătos, că mă văd tot muncind, în București, și sper într-un sistem medical mai bun, mai dezvoltat decât în momentul ăsta.

Reporter: Ați operat multe celebrități, sportivi, vedete, politicieni, inclusiv președintele Iohannis. Cum vă influențează emoțional un pacient celebru și cum vă influențează emoțional un pacient obișnuit?

Dr. Ion Bogdan Codorean: Știți cum, când începe operația și intri în genunchi sau în umăr, când începi operația, toți sunt la fel. Că sunt albi, că sunt negri, că sunt președinți sau nu, că sunt fotbaliști sau balerini, înăuntru acolo totul e la fel. Rezultatul operației trebuie să fie același, nu contează ca ești fotbalist sau președinte, dacă ai nevoie de operația asta, înseamnă că te doare și că e ceva ce noi trebuie să reparăm acolo, nu contează cine ești, cum ești, ai nevoie de acel lucru și acel lucru trebuie să iasă bine indiferent de persoana care stă pe masa de operație. Nu simt nicio diferență. Bineînțeles, când îl operezi pe președinte, te gândești așa puțin, nu stres, dar ceva în plus, dar atunci când faci un lucru la care te pricepi foarte bine și pe care îl faci zi de zi, n-ai de ce, adică e aceeași operație pe care ai mai făcut-o de o mie de ori, nu am de ce să am emoții, sau stres, sau să-mi fie frică de ceva.

Reporter: Cum reușiți să echilibrați balanța între a face medicină dedicat profesiei și a face profit, condiția fără de care o clinică privată nu ar supraviețui?

Dr. Ion Bogdan Codorean: Așa cum v-am spus, mie îmi place ce fac, pentru mine e o bucurie fiecare zi în care consult și în care operez. Nu există sau nu ar trebui să fie diferență între o clinică privată și un spital de stat, nu?! Pentru că noi mergem acolo și ne facem treaba. Dacă pacienții mei sunt mulțumiți atunci clinica merge normal, merge bine, dacă nu, nu merge! Nu trebuie să împaci absolut nimic, trebuie doar să îți faci treaba cât poți de bine!

Reporter: Cât și cum ar trebui să se implice Casa Națională de Asigurări de Sănătate în decontarea costurilor unei operații la o clinica privată în așa fel încât și un pacient de rând să aibă șansa să acceseze servicii medicale de top?

Dr. Ion Bogdan Codorean: Lucrurile teoretic sunt simple, pentru că se întamplă în toată lumea. Există doua tipuri de asigurari: asigurarile sociale și asigurările private. Asigurarile sociale, CAS-ul, ar trebui să plătească o sumă corectă pentru o intervenție. Se calculează cât te costă pe tine sala de operații, curentul, salarii absolut tot. Te costă 10 lei, eu îți dau, așa cum am spus, 11 lei ca să te poți dezvolta! Eh, ăștia 11 lei îi dau și la spitalul de stat și la spitalul privat, pentru că spitalul privat ce înseamnă, e un spital care la fel, oferă servicii pacienților, de ce să nu oferi pacienților aceleași condiții, la aceeași sumă de bani aceleași conditii, nu?! Deci trebuie să dea aceeași bani și acolo și acolo! Și pacientul în momentul ăla o să-și aleagă unde merge, merge la spitalul de stat sau merge la clinica privată, nu?! Atunci ar fi într-adevăr o concurență între spitalele private și spitalele de stat și spitalele de stat ar trebui să-și corecteze eventualele lipsuri, dacă le au, dacă nu le au or să lupte de la egal la egal cu spitalele private pentru că sunt spitale de stat la un nivel foarte, foarte înalt, cu medici foarte, foarte buni.

Acestor spitale n-or să le fie frică de concurență cu mediul privat. Dar tu (Casa Natională de Asigurări de Sănătate) trebuie să platești la fel și acolo și acolo, tu ca și Casă de Asigurări! După care bineînțeles vin asigurările private cu care sunt alte discuții, care plătesc bani mai mulți și vor anumite condiții dar spitalele de stat ar trebui să lupte, în situația de care spun, pentru asigurările private ca să-i atragă pe cei cu asigurări private. Cum faci asta? Oferind servicii bune și oferind condiții bune. Dar e o lege pe care probabil ca or s-o dea și în România, nu știu care sunt condițiile ca să se poată implementa aceasta lege.

Reporter: Auzim în ultimii ani mai des decât ne-am dori de cancer osos la copii. La ce trebuie să fie atent un parinte ca să nu fie pierdute șansele de vindecare?

Dr. Ion Bogdan Codorean: Din păcate cancerul, oriunde ar fi localizat, nu prea dă semne. Dar atunci când dă semne, ar trebui să le descoperim, să le vedem imediat și să mergm la medic. Dacă este un copil care are niște dureri de membre care apar sau durează mai mult, doare acum, dăm un tratament, trece sau trec spontan, reapar în același loc, atunci deja trebuie să ne gândim să mergem la medic să facem niște investigații. Dacă apare o deformare pe picior, pe mână, pe membre, se umflă ceva, atunci nu trebuie să pierdem timp, trebuie să mergem la medic pentru că de multe ori primul simptom ăsta e: creșterea în volum sau durerea. Așa cum am mai spus, când se schimbă ceva trebuie mers la medic pentru că n-ai cum să faci o prevenție, nu poți să faci radiografii și RMN-uri din lună în lună ca să vezi dacă nu-ți apare ceva.

Reporter: Anul acesta se fac 30 de ani de la Revoluția din 1989. Cum comentați acești 30 de ani de libertate, personal dar și profesional? Ce au însemnat pentru dumneavoastră?

Dr. Ion Bogdan Codorean: Păi a însemnat că am îmbătrânit cu 30 de ani. Au însemnat că m-am căsătorit și am doi copii. Din punct de vedere personal au fost foarte buni acești 30 de ani. Fără momentul acela, noi eram încă în negura în care eram înainte, în care la ortopedie, de exemplu, erau nevoiți să facă osteosinteză, să pună la fracturi electrozi, știți electrozii ăia de sudură, se ajunsese să fixeze fracturi cu electorzi de sudură, pentru că nu aveau material. Eh, această libertate pe care am câștigat-o ne-a dat dreptul la informație, la accesul la informație, accesul la material. Ortopedia este, probabil, specialitatea care consumă cele mai multe material, fără aceste materiale n-am putea să facem față patologiei pe care o avem, de la fracturi la rupturi de ligament, la tumori.

Materialele astea pe care noi le folosim înseamna extrem, extrem de mult și e diferență, din cinci în cinci ani, vedem diferențe în materialele pe care le folosim, din ceea ce sunt facute, din felul în care se folosesc, sunt foarte multe fracturi pe care nu le mai imobilizăm din cauza sistemelor plăcilor sau tijelor pe care le punem, înseamnă omul să se miște imediat, nu mai punem ghips, lăsăm să calce mult mai repede, recuperare mult mai rapidă, durerile sunt mai mici, integrarea în societate mult mai rapida! Deci fără această libertate și fără acest acces la informație și la medicina reală, eram în urmă. Eu cred că a fost foarte bine, este foarte bine ceea ce s-a întâmplat și ne-a adus la nivel european. Adică noi acum din punct de vedere medical ca tehnologie suntem, cred, la nivel cu orice țară din Europa dar din păcate numai în câteva centre, nu în toată țara.

Reporter: Și pentru că acest interviu are loc astazi nu pot să nu va întreb de scandalul zilei, cazul Matteo Politi, falsul chirurg ialian. Cum vă explicați această situație halucinantă?

Dr. Ion Bogdan Codorean: Eu am aflat ieri, după ce am terminat de operat, m-am întâlnit cu directorul spitalului care mi-a zis ca e puțin bulversat de ceea ce s-a întâmplat. E un lucru care, vă dați seama, nu ține de spital. Pentru că atunci când tu te duci la un spital să operezi, să faci un contract cu ei la un spital privat, ei îți cer actele. Dacă tu ai actele doveditoare că ai dreptul să profesezi în România, spitalul îți face contractul și te lasă să operezi. Din cauza asta, niciuna din clinicile în care a operat acest domn nu sunt vinovate. La Ministerul Sănătații, eu știu când organizam cursuri și invitam medici străini să opereze, mergem la Colegiul Medicilor, ei ne cer niște acte și cei de la Colegiu zic da, poate să opereze în intervalul ăsta, au dreptul.

Acum, nu știu cum a luat actele, dar sunt convins că nici cei care i-au dat dreptul să opereze în România nu sunt vinovați, pentru că ei la fel, ei cer niște acte, ei nu pot să facă poliție, pe detectivii particulari, pentru fiecare medic care vine să ceară dreptul să opereze aici. Ei au cerut niște acte, omul ăsta le-a adus niște acte false și au dat aprobarea. Ce trebuie făcut ca să eviți astfel de cazuri, probabil mai mult personal și să ai pe cineva care să aiba timp o ora măcar, pentru fiecare medic care cere dreptul ăsta, să stea să caute pe internet, să încerce să dea de el. Dar sunt foarte mulți medici care vin să ceara dreptul de a opera, de a lucra în România și e foarte greu să-i verifici pe toți.

Reporter: Ați mai auzit de asemenea cazuri în lume sau în țară?

Dr. Ion Bogdan Codorean: Păi citești din când în când. Acum de când cu internetul și cu informația care circulă foarte rapid, e tot mai greu, pentru că nu mai poți să spui eu sunt medicul nu știu care, de nu știu unde, pentru că așa cum am zis, dacă cineva are timp sa te controleze dacă ai fost la spitalul ăla, cum au descoperit acum, nu, nu mai poți acum să păcălești. Țin minte că acum vreo 20 de ani că, dacă țin minte bine la Timișoara, venea și opera tot așa un mare profesor din Italia care s-a dovedit tot la fel că nu era nici măcar medic. E foarte greu acum în epoca asta să-ți mai ascunzi identitatea.

Reporter: Credeți că scandalul acesta va afecta mediul medical privat?

Dr. Ion Bogdan Codorean: Acest fals medic putea la fel de bine să ceară dreptul să opereze într-un spital de stat. Dacă era invitat în cadrul unui curs, el putea să fie învitat într-un spital de stat, nu?! Afectează, dacă vreți să spunem așa, sistemul medical din România, înseamnă că trebuie să fim mai atenți cui acordăm acest drept de liberă practică în România. Dar așa cum v-am spus, trebuie personal mai mult și cineva dedicat care să facă aceste investigații. Escroci or să fie tot timpul, trebuie numai să avem grijă sa fie cât mai puțini, să-i prindem cât mai repede și cu cât ai mai mult personal cu atât poți rezolva mai repede aceste probleme.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și...
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut:...
A văzut că ia brusc în greutate și a mers la medic. Ce avea femeia...
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Au apărut primele imagini cu fiica lui Paris Hilton! „Nu m-am putut abține”. Ce anunț...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Regulă pentru toți proprietarii de terenuri din România. Legea spune foarte clar
Vremea strică planurile de weekend. Vești proaste de la ANM
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Reacția furibundă a lui Alexandru Ciucu după ce s-a scris ca ar avea o amantă...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Hugh Grant a renunțat la procesul împotriva tabloidului The Sun