Efectul neașteptat al pastilei Viagra

Efectul neașteptat al pastilei Viagra
Publicat: 25/06/2016, 10:49
Actualizat: 05/07/2016, 19:33

Cercetătorii au arătat că bărbații care iau medicamentul pentru impotență prezintă un risc mai scăzut de apariție a atacului de cord sau a infarctului decât cei care nu fac niciun fel de tratament, iar oamenii de știință califică această descăperire drept extraordinară, potrivit The Independent.

Experții de la Centrul de cercetare cardiacă de la Universitatea din Manchester au studiat 6.000 de pacienți care sufereau de diabet și cărora li s-a dat Viagra, care conduce la creșterea fluxului sanguin și la reglarea funcției reproductive.

Chiar dacă pacienții diabetici sunt predispuși problemelor cardiace, participanții la acest studiu nu au avut probleme din acest punct de vedere, suferind chiar mai puțin decât cei care nu urmau niciun fel de tratament.

Andrew Trafford, medic britanic, speră ca cercetările viitoare să demonstreze că acest tip de medicație poate ajuta și în prevenirea aritmiei cardiace.

„Stopul cardiac este o afecțiune care face ravagii și este cauzată de incapacitatea inimii de a pompa suficient sânge în corp, cât și de a utiliza această cantitate de sânge”, a explicat profesorul Trafford, spunând că aceste noi descoperiri sunt o speranță pentru pacienții cardiaci.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cazul ciudat al miliardarului german care și-ar fi înscenat moartea ca să fie împreună cu...
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr...
Câți bani au primit Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la MasterChef. Suma este...
A fost la un pas să moară din cauza unui produs de slăbit popular la...
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte;...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Au abandonat mortul pentru a-și salva viața. Un cortegiu funerar din Mureș a fost atacat...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Viorica de la Clejani este în doliu: Mereu mi-a fost frică, parcă a presimțit...
Va fi obligatoriu în toată România. Încălcarea legii se pedepsește cu amenzi uriașe
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Nepotul lui Florin Salam, Adrian Petrache, reușită uriașă în carieră: "'Cu bucurie și recunoștiință, vă...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
O nouă specie de dinozauri este printre cele mai mici descoperite vreodată