Efectele asupra organismului ale unei nopți pierdute. Ce spun experții

Efectele asupra organismului ale unei nopți pierdute. Ce spun experții
Publicat: 09/07/2019, 15:08

„Opt ore de somn sunt esențiale pentru ca un organism să funcționeze la capacitatea normală”, a declarat doctorul Janette Nesheiwat pentru publicația Greatist.

„Efectele lipsei de somn au fost comparate cu cele pe care le are alcoolul”, a continuat aceasta.

Un studiu referitor la efectele lipsei de somn a revelat faptul că după 17-19 ore fără somn, participanții și-au desfășurat activitățile mai rău decât o persoană cu o alcoolemie de 0,5% iar după alte câteva ore fără somn, activitățile au fost performate la nivelul unei persoane cu o alcolemie de 1%.

Somnul și memoria

„Pe scurt, somnul consolidează memoria. O mare parte din informația pe care o absorbi atunci când ești treaz este procesată în timp ce dormi”, a menționat doctorul David Greuner, membru al Asociației Chirurgicale NYC.

„Nu doar memoria îți este alterată, dar abilitatea de a rezolva probleme este de asemenea afectată, în plus, și modul în care reacționezi, atenția, concentrarea și gândirea. Creierul nu este pe atât de eficient pe cât ar fi trebuit”, a continuat acesta.

Într-un studiu din 2013 făcut de Universitatea Berkeley s-a descoperit faptul că în timpul somnului amintirile esențiale sunt transferate de la nivelul memoriei pe termen scurt la nivelul memoriei pe termen lung. Când ai un somn de proastă calitate, acele amintiri nu sunt mutate în cortexul prefrontal pentru a fi „înmagazinate”, deci sunt uitate.

„Atunci când faci o noapte albă – chiar și doar una – lipsa somnului poate avea efecte enorme asupra minții și organismului”, a declarat doctorul David Greuner.

Destabilizarea ritmului cicardian

Ritmul cicardian reprezintă ciclul de funcționare al organismului. Spre exemplu, el este cel care te anunță când trebuie să te trezești, când trebuie să dormi etc.

„Corpul transmite mesaje hipotalamusului pe perioada întregii zile, ulterior el eliberează hormonii ce declanșează starea de oboseală, senzația de foame etc.”, a explicat David Greuner. „Dacă stai treaz toată noaptea, aceste mesaje devin ca niște lovituri, determinându-te să te simți teribil”, a continuat expertul.

Deci nu doar că te vei simți obosit, ci vei resimți o senzație acută de foame, vei fi agresiv, vei avea tot felul de stări. Și, în plus, și obiceiurile alimentare sunt afectate.

„Lipsa somnului afectează obiceiurile alimentare și metabolizarea glucozei. În fapt, nivelul grelinei (hormon care declanșează senzația de foame) crește, în timp ce nivelul leptinei scade (hormon care declanșează senzația de sațietate)”, a explicat Kimberly Fenn, profesor de psihologie la Universitatea Michigan.

„Deci, după o noapte albă, senzația de foame este mai acută decât de obicei iar senzația de sațietate este mult mai redusă. În plus, organismul își pierde din abilitatea de metabolizare a glucozei, proces asemănător cu cel specific stării pre-diabetice”, a continuat aceasta.

Când nopțile albe devin un obicei

Problemele fizice și mentale apar la scurt timp după deprivarea organismului de somn.

Dar dacă nopțile albe devin un obicei, efectele de înrăutățesc: nivel ridicat de stres, diabet, obezitate, risc de atac cerebral, tensiune și depresie, potrivit explicațiilor oferite de doctorul Kimberly Fenn.

Dacă totuși ai făcut o noapte albă, specialiștii recomandă:

1. Evită consumul excesiv de cafea

2. Bea mai multă apă

3. Mănâncă sănătos

4. Încearcă să tragi un pui de somn dacă ai timp

Dacă ai grijă de organismul tău, recuperarea după o noapte nedormită va dura mai puțin, însă, uneori, e nevoie chiar și de câteva săptămâni.

Foto: Pixabay

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis!...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui...
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din...
Cine este Ramona, tânăra de 28 de ani care ar fi căzut în gol de...
EXCLUSIV: 50 de lei o porție de hamsie la malul mării! Ce prețuri au restaurantele...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la...
Băsescu îl spulberă iar pe Geoană. Întrebarea la care trebuie să răspundă
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Regele Charles al III-lea este „mai bolnav decât lasă să se vadă”