Oamenii au consumat alcool încă din preistorie, arată descoperirile arheologice. Băuturile: rol central în viața socială

Oamenii au consumat alcool încă din preistorie, arată descoperirile arheologice. Băuturile: rol central în viața socială
Publicat: 12/10/2018, 19:52
Actualizat: 25/03/2019, 20:28

Oamenii au consumat băuturi alcoolice încă din preistorie, dar, în pofida efectelor daunătoare, acest obicei, în mod moderat, a jucat un rol important în societate, comentează editorialistul și psihologulRobin Dunbar, într-un articol publicat în cotidianul Financial Times.

„De ce beau oamenii? Pentru o persoană care așteaptă într-un bar într-o seară călduroasă de vară, răspunsul pare simplu: băutura este o plăcere și o relaxare. Pentru oficialii responsabili de sănătatea publică ce au citit cele mai noi studii referitoare la efectele negative ale consumului de alcool asupra societății, răspunsul ar putea părea frustrant. De ce ar bea cineva, dacă este atât de rău? Pentru mine și pentru colegii psihologi evoluționiști, răspunsul poate fi pus într-o nouă lumină, fascinantă, în contextul unor noi studii cu rezultate inedite. Este vorba de o situație simplă, dar complexă în același timp”, afirmă editorialistul Robin Dunbar, observând că oamenii sunt ființe sociale, care folosesc prieteniile pentru a se apăra de amenințări externe și de stres. „Grupurile sociale ale primatelor, spre deosebire de alte animale, se bazează pe legături pentru a menține coerența socială. În cazul oamenilor, o sticlă de vin roșu joacă un rol puternic”, crede editorialistul.

Nu este doar faptul că alcoolul îi face pe oameni să înlăture inhibițiile sociale și să devină exagerat de prietenoși. Mai degrabă este vorba de faptul că alcoolul declanșează mecanismul cerebral implicat în construirea și menținerea prieteniilor, sistemul endorfin, notează Robin Dunbar.

„Oamenii sunt asociați consumului de alcool încă din perioada preistoriei. Arheologi precum Patrick McGovern, de la Muzeul Universității Pennsylvania, au descoperit reziduuri de fermente în vase de lut din China care au vechimea de peste 8.000 de ani. (…) Pentru oameni, (…), băuturile fermentate joacă un rol central în organizarea festivităților în întreaga lume, iar festivitățile sunt legate de prietenii. Probabil că, din acest punct de vedere, alcoolul joacă un rol central. Avem nevoie de prieteni, deoarece ei ne oferă ajutor la nevoie ori știu să ne asculte în mod empatic. Dar prieteniile au și alte avantaje. Una dintre cele mai mari surprize din ultimul deceniu au fost numeroasele studii care arată că fericirea noastră, sănătatea și reacțiile la boli – chiar și rapiditatea recuperării și durata de viață – toate sunt influențate de numărul de prieteni pe care îi avem”, subliniază Robin Dunbar, avertizând însă că excesele în consumul de băuturi alcoolice sunt dăunătoare.

„Sigur că, la fel ca orice lucru biologic, cine consumă alcool în mod excesiv va intra într-o spirală negativă înainte de a-și da seama. Dar acest lucru este adevărat și despre mâncare. Sarea, proteinele, grăsimile și zahărul sunt bune, dar consumate în exces generează o serie de boli – diabet, obezitate, cancer, hipertensiune și altele. Același lucru este valabil și în cazul consumului de alcool: câteva guri creează relaxare și sociabilitate, chiar ar putea fi benefice. Dar cine consumă prea mult plătește prețul”, atrage atenția editorialistul.

Pe de altă parte, potrivit unui studiu recent publicat de revista The Lancet, consumul de alcool constituie unul dintre principalii factori de îmbolnăvire și deces pe plan mondial, cel mai sigur mod de eliminare a riscurilor fiind evitarea totală a alcoolului. „La nivel mondial, consumul de alcool a fost în 2016 al șaptelea factor de risc atât pentru decese, cât și din punctul de vedere al incapacității generate de boală (…). La categoria de vârstă 15-49 de ani, consumul de alcool era în 2016 principalul factor de risc, la nivel global, cu o rată a mortalității de 3,8% în rândul femeilor și de 12,2% în rândul bărbaților”, arată studiul. Conform studiului, consumul de alcool este asociat cu producerea a 60 de boli cronice și acute. În 2016, 32,5% din populația lumii consuma alcool, adică 2,4 miliarde de oameni (1,5 miliarde de bărbați și 0,9 miliarde de femei). Principalii factori care pot provoca decesul din cauza consumului de alcool sunt tuberculoza, accidentele rutiere și autovătămarea.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de...
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie:...
Cine este Ramona, tânăra de 28 de ani care ar fi căzut în gol de...
Carmen Harra, previziuni pentru anul 2024. Cine va câștiga alegerile prezidențiale din România: ,,Poate să...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Este INTERZIS în România. Te arestează imediat. Legea care te bagă la închisoare
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Galileo Galilei, omul care a schimbat cursul istoriei. „Și totuși, se mișcă!”