Cauze posibile ale deshidratării: de la consumul de alcool la medicamente. Cum poți preveni

Cauze posibile ale deshidratării: de la consumul de alcool la medicamente. Cum poți preveni
Publicat: 10/07/2019, 15:47

Efectele deshidratării se pot observa la nivelul stării de spirit, al energiei și al funcțiilor cognitive, potrivit unei cercetări făcute de Universitatea din Conneticut, relatează Health.com.

Diabetul

Persoanele care suferă de diabet – în special cele care nu știu asta – sunt supuse riscului de deshidratare. Când nivelul zahărului în sânge este ridicat, organismul încearcă să elimine excesul de glucoză prin urinare frecventă, spune doctorul Robert Kominiarek, din Ohio, Statele Unite ale Americii. Dacă ești diabetic și suferi de senzație acută de sete și urinare frecventă, este recomandat să te adresezi medicului tău pentru a te ajuta la reglarea nivelului de zahăr în sânge.

Menstruația

Estrogenul și progesteronul influențează nivelul de hidratare al organismului, astfel încât atunci când o femeie este la menstruație este recomandat un consum mai mare de lichide.

Medicamente prescrise

Verifică lista de efecte adverse ale medicamentelor pe care le iei în mod frecvent. Multe dintre acestea acționează și drept diuretice ceea ce duce la urinare mai frecventă decât de obicei. În plus, orice medicament care are drept potențiale efecte adverse diareea sau stări de vomă poate produce deshidratare. Deci este recomandat un consum mai mare de lichide.

Dietele sărace în carbohidrați

Carbohidrații sunt „stocați” în organism alături de fluide. Din această cauză, atunci când elimini carhohidrați este eliminată și o cantitate mare de fluide.

Stresul

Atunci când ești stresat, glandele suprarenale elimină hormoni specifici. Și, dacă stresul este constant, în cele din urmă glandele devin epuizate, provocând funcționarea acestora la un nivel scăzut. Însă, problema este că aceste glande secretă și hormonul aldosteron care contribuie la reglarea nivelului de fluide și electroliți din organism. Astfel, pe măsură ce nivelul de stres crește iar glandele suprarenale nu mai funcționează la capacitate normală, apare deshidratarea iar nivelul de electroliți scade. Însă, în acest caz, soluția pe termen lung o reprezintă scăderea nivelului de stres.

Sindromul colonului iritabil

Printre simptomele acestui sindrom se regăsesc și amețeala și diareea cronică ce determină deshidratarea. Se pare că mulți oameni care suferă de acest sindrom apelează la o „soluție” alimentară – eliminarea produselor care ar putea declanșa simptomele menționate mai sus, dar acest lucru conduce la un grad de deshidratare și mai mare.

Consumul redus de fructe și legume

Fructele și legumele au un conținut ridicat de apă iar dacă dieta zilnică nu conține cele 5 „porții” recomandate, riscul de deshidratare crește, cu atât mai mult cu cât nu este suplinită lipsa lor din dietă cu un consum mai mare de lichide.

Consumul de alcool

Alcoolul blochează producerea unui hormon responsabil cu retenția de lichide în organism, astfel, în loc să fie asimilate de acestea, sunt transmise la nivelul vezicii urinare.

Alte cauze: sportul, sarcina, îmbătrânirea, suplimentele alimentare, alăptarea.

Foto: Pixabay

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ministrul Muncii a anunțat datele exacte la care vor fi virate pensiile pe luna mai
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă...
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul...
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Angajații români vor beneficia de trei noi tipuri de vouchere: Simona Bucura Oprescu „România e...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Interdicție pentru cei care stau la BLOC. Legea care i-a revoltat pe proprietari și chiriași:...
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Ion Iliescu, urmărit penal în "dosarul fără sfârșit" al mineriadei din urmă cu 34 de...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Secretele neștiute ale NASA: De la inovații medicale la cultivarea plantelor în spațiu
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Prea multă mâncare nesănătoasă provoacă probleme de durată în creier