Angajații singurului SPITAL DE LEPROȘI din țară: Îi rugăm pe oameni să le dăruiască VARZĂ și CASTRAVEȚI. Statul alocă 11 LEI PE ZI pentru hrana fiecărui bolnav

Angajații singurului SPITAL DE LEPROȘI din țară: Îi rugăm pe oameni să le dăruiască VARZĂ și CASTRAVEȚI. Statul alocă 11 LEI PE ZI pentru hrana fiecărui bolnav
Publicat: 27/09/2018, 20:23

Spitalul de la Tichilești este casă pentru ultimii pacienți cu lepră din România. Aici locuiesc până în ultima clipă, 10 persoane care suferă de această teribilă boală. Pentru a le ușura bătrânețile, angajații s-au gândit să facă un apel pe un grup de pe Facebook, adresându-se în special țăranilor dobrogeni. Postarea a strâns sute de comentarii, iar zeci de persoane au sărit să-și ofere necondiționat sprijinul.

„Bună ziua! Vă scriu în speranța că sunt gospodari care pot și își doresc să facă un bine. Aș vrea să îi rog să doneze, sau să dăruiască, sau să facă pomană cu câteva legume care le prisosesc. Eu lucrez la singurul spital din Romania care îngrijește bolnavi de lepră – Spitalul Tichilești (Isaccea, județul Tulcea). În prezent, mai avem 10 pacienți internați. Problema este că statul alocă doar 11 lei/zi/om pentru hrană. Suma este foarte mică pentru a putea asigura trei mese pe zi, iar prețurile la alimente sunt așa cum știm cu toții. Dacă e cineva dispus să doneze, să știți că nu avem nevoie de cantități mari, ci doar cât să punem pentru iarnă niște castraveți la murat, un bidon de varză, câteva (20-30) de borcane de compoturi și gem. Orice e binevenit. Totul pentru 10 persoane. Putem veni noi (angajații) să culegem, oriunde în Tulcea, Constanța, Brăila, Galați. Sau, dacă doriți să ne vizitați, să ne cunoașteți, vă așteptăm cu drag”, scriu pe Facebook angajații Spitalului.

Zeci de persoane au răspuns acestui apel, iar cea care a făcut postarea a declarat ulterior că aceasta a fost o cerere de ajutor, și nu un apel disperat, pentru că oamenii de la Tichilești au tot ce le trebuie pentru o viață mai bună.

„A fost presupunerea că nu o să ia atât de multă amploare. Încercam să obțin de la agricultorii din zonă câteva produse, nimic mai mult. Nu am presupus că va lua așa amploare și am rămas profund impresionată. (…) Nu trebuie să plângeți. Noi avem grijă ca acești oameni să aibă tot ce le trebuie. Încercăm doar sa le oferim tot ce are orice om acasă la el. Doar că la alimente e mai greu. Mai ales de Sărbători. Tocmai de aceea, încercăm să facem rost de ceva provizii, ca să putem asigura mâncare de calitate. Că din 11 lei de om, nu prea poți lua un iaurt de calitate sau o bucată de carne bună”, spune semnatara postării.

Ea a precizat că ideea a fost de a face câteva provizii pentru iarna – zarzavat, gemuri, castraveți murați, varza murată, legume puse la congelator, pentru ca apoi, din banii destinați asigurării normei de hrană, să le poată fi asigurate pacienților produse de calitate superioară.

„Există această problemă, de 11 lei, care mă limitează și nu-mi dă voie să introduc în lista zilnică de alimente mai mult decât este prevăzut. Este singura problemă, nu este un apel disperat sau la milă. (…) Noi încercăm să le asigurăm pacienților noștri ceea ce avem și acasă – că este de Sărbători, că este post, de Crăciun sau Paști… Numai că este imposibil. Din 11 lei nu poți să iei o carne mai de calitate sau produse mai bune, dar mai scumpe, pentru că nu-ți permiți. (…) Ne-am dorit pentru ei să mănânce mai sănătos și să pot să fac și provizii de iarnă pentru ca din diferența de bani să pot să le iau produse mai puține, dar de calitate”, a declarat angajata spitalului, precizând că pacienții nu au alte probleme deosebite, care să necesite o alimentație specială.

Potrivit acesteia, altele sunt problemele reale ale spitalului, între care cea mai importantă este numărul mic de angajați.

„Ajutorul pe care l-aș dori ține de alte chestiuni. Ceva investiții, renovarea unui pavilion… Sunt alte chestii importante. Dar avem nevoie mai ales de angajați, pentru că noi suntem foarte puțini. Suntem 20 cu toții. Aici sunt problemele adevărate”, mai spune angajatul spitalului.

Vârsta bolnavilor care sunt tratați la Spitalul din Tichilești este cuprinsă între 50 și 90 de ani. Cel mai tânăr este Lucian, care are 50 de ani. Cea mai vârstnică este tanti Hima, o ucraineancă baptistă de 90 de ani, din Chilia Veche.

„Este internată de la 17 ani. Este născută în iunie 1928 și este la noi de peste 70 de ani. Aici este casa ei, e viața ei. Dânsa este de religie baptistă, trăiește curat, frumos și simplu și de asta a ajuns la vârsta aceasta”, mai spune angajata spitalului.

Lepra, sau boala Hansen, este o boală infecțioasă gravă cunoscută din antichitate, ce afectează pielea și nervii periferici.

Leprozeria de la Tichilești este un spital unicat în România. Cel care îi are în grijă pe pacienții de aici de mai bine de 25 de ani este medicul Răsvan Vasiliu. În 1991, când a ajuns la Tichilești, doctorul văzuse astfel de bolnavi doar în cărți, iar pe atunci, în leprozerie erau 60 de bolnavi. Astăzi numărul lor a scăzut la 10.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Doliu la Casa Regală Britanică. Prințesa Beatrice a trecut prin clipe grele după ce primul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Trei turiști s-au pozat goi pe una dintre cele mai importante atracții din Namibia