Constatarea „curioasă” a lui Grindeanu, după ce a citit rapoartele pe defrișări

Constatarea „curioasă a lui Grindeanu, după ce a citit rapoartele pe defrișări
Publicat: 18/03/2017, 16:12
Actualizat: 21/02/2019, 01:00

„Lăcomia și drujbele, tot ce înseamntă defrișări nu poate să oprească o lege. Anul trecut, într-un guvern care nu avea nicio culoare politică, pe ultimele trei-patru luni ale anului, controale si tot ce ține de gestionarea acestui domeniu al lemnului, controalele au scăzut foarte mult, spre zero. Finalul anului a fost destul de curios, o spun rapoartele”, a declarat, sâmbătă, premierul.

Problema defrișărilor a fost abordată și de președintele PSD, Liviu Dragnea care a susținut că există „o mafiecare a fost construită în timp, nu de oameni proști, ci de oameni pregătiți”

„Este o mafie a defrișărilor ilegale în România. Soluția nu e deloc complicată. Legislația care va fi mult mai dură și determinare uriașă din partea tuturor autorităților. Spiritul civic este foarte frumos, dar nu putem spera că dintr-o dată cei care umblă cu drujbele prin păduri au o revelație, aruncă drujbele și încep să panteze pomi și floricele. Și cred că trebuie să facem și Poliția pădurilor. (…)Există o mafie a defrișărilor ilegale, care a fost construită în timp, nu de oameni proști, ci de oameni pregătiți, atât din punct de vedere a legislației, cât și din punct de vedere al rețelelor”, a spus Dragnea.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona...
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din...
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
VIDEO Scene halucinante în Ilfov: Un adolescent a fost sechestrat într-o parcare, apoi a fost...
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Programul marilor Magazine de Paște 2024: Zilele în care supermarketurile din România vor fi închise
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii. Îți poate afecta mașina? ❗
Gruparea Hamas ia în calcul depunerea armelor. Care este condiţia pentru ca acest lucru să...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Vestea cumplită primită de Simona Halep. A venit anunțul privind marele vis din 2024
Vremea îi surprinde și meteorologi. Ce se întâmplă în următoarele 24 de ore
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Care este, de fapt, relația dintre Mariana Ionescu Căpitănescu și sora sa, Marcela Fota, dincolo...
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Erupție excepțional de rară pe suprafața Soarelui! O furtună solară se îndreaptă spre Pământ