VIDEO – După 30 de ani. Adevărul lui Laszlo Tokes: Am fost un oponent pașnic al regimului Ceaușescu / Un erou sau primul fake? (Partea a III-a)

Preotul reformat Laszlo Tokes a povestit într-un interviu acordat Gândul ce s-a întâmplat în seara zilei de 15 decembrie 1989 și situația disperată în care se afla împreună cu familia sa.

„Eram deja într-o stare aproape disperată. 10 decembrie, când am ținut predică ultima dată, era Ceaușistă, am anunțat pe enoriași că joia, vinerea în 15, vinerea v-a avea loc evacuarea mea forțată din Parohie și i-am rugat să vină și să asiste în mod pașnic, să fie martori ai acestor abuzuri, acestui act nedrept comis împotriva mea și împotriva comunității bisericești, care m-a ales în mod democratic să fiu preotul lor.

Și vezi Doamne nici nu am sperat, în ziua de vineri, în jurul orei 8:00, dimineață la ora 8:00 au început să se adune oamenii, membrii bisericii mele reformate din Timișoara. Au înconjurat locuința, s-au adunat în față ferestrelor mele și au exprimat solidaritatea și susținerea, ba chiar au adus și de mâncare, au adus lemne pentru încălzire, deoarece securitatea a stopat în ultimele săptămâni chiar cumpărăturile noastre și pur și simplu am fost puși într-o situație fără salariu, fără mâncare, fără lemne pentru încălzire și așa mai departe.

Izolați, absolut izolați. Și era să fim evacuați, dar acești enoriași, într-un moment când a sosit reprezentantul Ambasadei Americane, s-au îmbărbătat, și auzind discursul nostru asupra capului securiștilor, cu acel reprezentant al ambasadei, s-au îmbărbătat și i-au alungat pe securiști.

Securiștii l-au adus cu ei pe acest reprezentant, nu-mi aduc aminte numele atașatului american, dar l-am informat în mod direct și în mod obiectiv despre situația disperată în care stau cu soția mea și cu fiul meu, atunci încă unicul fiu de-al meu, de 3 ani. Și securiștii, sub influența acestei revolte psihice a enoriașilor, s-au retras, oamenii au intrat în casă și s-au fraternizat cu mine. Ne-au vizitat și s-au convins că nu suntem bolnavi, că suntem într-o situație relativă liniștită și după aceea tot mai mulți s-au adunat după-masă. S-au atașat la enoriașii noștri și mulți cetățeni din oraș. Între timp nu a sosit grupul de evacuare, nu știu din ce cauză, dar n-au ajuns. Noi am rămas în locuință și am venit în întâmpinarea vizitatorilor, a simpatizanților. La urmă urmei a trebuit să țin discursul din fereastră, atât de mulți s-au adunat, în 15 decembrie.

Era o fluctuație de oameni până seara târziu. Prezbiterii și membrii parohiei m-au păzit, au asigurat ușile să nu intre nimeni. A venit și primarul la mine, primarul Petre Moț. Mi-a cerut să le spun oamenilor să se ducă acasă. A promis că ne va ajuta să se rezolve problemele noastre, să refacă ferestrele pentru că au fost sparte, că va aduce un doctor care să o vadă pe soția mea, care era gravidă chiar atunci. Au încercat să ne liniștească prin diferite promisiuni”, a relatat Laszlo Tokes.

Teamă și surpriză în decembrie 1989

Citește continuarea pe platforma REVOLUTIONS…

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și...
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din...
A văzut că ia brusc în greutate și a mers la medic. Ce avea femeia...
Au apărut primele căpşuni româneşti în pieţe. Cu cât se vinde un kilogram 
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Cum s-a îmbogățit peste noapte un cuplu de britanici! Cei doi au găsit un vas...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Putin cutremură omenirea. Ordin ISTORIC dat la Moscova: Totul s-a rezolvat
Semnele care prevestesc sfârșitul. Când moartea se apropie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Mesajul postat de Oana Roman de ziua de naștere a Mioarei Roman, care ar fi...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Sateliții lui Elon Musk ar putea distruge câmpul magnetic al Pământului