Statul paralel și povestea Protocoalelor sifonului. Pentru începători (1)

Statul paralel și povestea Protocoalelor sifonului. Pentru începători (1)
Publicat: 10/04/2018, 11:37
Actualizat: 05/12/2018, 14:28

„Ai dovada că există statu’ paralel?!

Pauză. Lumea înlemnește. Eu rămân pe gânduri și-i spun:

„Tati, ai auzit de Revoluția română? Da. Ai auzit de Lovitura de Stat? Da. Păi, Revoluția am făcut noi, Lovitura de stat a făcut-o Statul paralel.Cine a luat puterea in România? Emanații Revoluției, linia 2 și 3 din PCR- aleși, și cei ai Statului Paralel, linia 2 și 3 din Securitate-numiți.Funcții, Resurse, Dosare și Continuitate. Coloborarea a mers cât a mers, cu numitor comun jaful generalizat, până când, după ce armatele au devenit sensibil egale, Partidul și Statul Paralel au început războiul.Așa, entropic vorbind, după ce Statul paralel l-a avut președinte timp de zece ani pe unul de-al lor, a atins masa critică pentru a revendica controlul asupra întregului stat. Așa au apărut tăblițele din cerurile albastre. Deasupra Constituției și legilor omeneșți. În care poveste, Penali sunt toți, iar arbitrul e Marele Licurici”.

PS. Era odată, prin anii ’50 – povestea Titus Popovici – un țăran care vede din tramvai o biserică și care dă și se-nchină de trei ori. O chivuță în uniformă de peceristă și coc rusesc se rățoiește la el: „Auzi, mă, țărane,de unde știi tu la cine te-nchini fără să-l vezi vreodată?” Țăranul stă așa pe gânduri și-i zice: „Apăi, tovarășa, mă gândesc să sub jupa aia ai p…dă, dar n-o să te dezbrac ca să ți-o arăt”.

(Va urma)

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona...
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Unde este Fito? Povestea celui mai notoriu infractor din Ecuador, care a fugit din închisoarea...
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă,...
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic...
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar...
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune...
Ce spunea Vali Vijelie despre posibilitatea de a-și înșela soția: „Ochii văd, inima cere!”. Dezvăluirile...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Poate fi anulat ITP-ul dacă mașina scoate prea mult fum?
Compania coreeană Hanwha vrea să înfiinţeze în România un hub industrial pentru Europa
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
DECIZIE FINALĂ pentru milioane de șoferi din ROMÂNIA. Tocmai s-a stabilit că este obligatoriu
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc...
Când cresc salariile în România! Breaking news
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Lovitura dură pentru TikTok! Comisia Europene suspendă noul program al platformei: ”Există riscuri pentru sănătatea...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai...
A fost făcută prima radiografie din lume cu un singur atom