Și, totuși, Dăncilă face jocurile

Și au venit, la sediul din Băneasa. S-au insinuat fines, pe după umerii Viorichii, apoi, la stânga și la dreapta sa. Primul, alunecând ca „parfumul” de ambrozie, care-ți dă lacrimile și, tot el, îți curge și nasul, a apărut baronul Oprișan. S-a inclus în decor, plutind în spatele președintelui. Apoi a venit nașa Olguța: tristă, dar cu rimelul la locul lui – într-un cuvânt, impecabil (machiaj).

Au mai venit la poză: Birchall, Bădălău, Stănescu, Andronescu, Teodorovici, Pintea și alții – oameni din toate zonele partidului, cum ar fi spus noul președinte, încă interimar.

„Indiferent de sentimentele față de Liviu Dragnea, vă dați seama că pentru PSD condamnarea președintelui în funcție reprezintă un moment dificil, așa cum ar reprezenta pentru orice partid. Uman vorbind, este o dramă atât pentru el ca persoană, cât și pentru familia lui, iar în calitate de colegi de partid suntem alături de dumnealui și de familia sa”, a spus președintele.

Țac – flash-uri! Pac – poza de familie: ușor aburită de lacrimile personajelor. Chipuri lungi, triste, priviri goale întoarse cu fața spre gândurile din cap.

Oprișan (un gând mai vechi, cu reverb): „După părerea mea, în acest moment luxul și prostia se plătesc. Domnul Dragnea este istorie în România! Trebuia să plece de mult. (…) Când te crezi stăpânul partidului, așa pățești. El tot timpul s-a crezut stăpânul partidului. Eu spun ce gândesc, iar miercuri ar trebui convocat un CEx în care să discutăm serios rezultatele alegerilor”. Cu un ultim efort, își strivește lacrima, cu pleoapa.

Andronescu (un gând de ieri, înecat într-un oftat scurt): „Probabil că domnul Dragnea își va da demisia”.

Vasilescu (luată de val, cu o seară înainte – zâmbind, cu gândul la Manda, care tocmai se alesese europarlamentar pe ruinele partidului): „Și eu aș vrea să pice guvernul, la fel cum vrea opoziția. Îmi iau popcorn și mă așez la tv, să văd cum cei care vor urma la guvernare vor face prăpăd…”.

Și pe urmă, iar, Viorica, cu voce: „Suntem un partid unit, în momentele dificile PSD a strâns rândurile, așa vom face și de acum încolo. (…) Împreună vom lua deciziile, împreună vom vedea unde am greșit, care sunt pașii pe care trebuie să-i facem. (…) Nu, nu-mi dau demisia!”.

Slavă Domnului că măcar în PSD mai avem un om responsabil, de vreme ce capilor opoziției le vâjâie țestele de bucurie.

Oamenii sunt hotărâți să tragă, la repezeală, un remake după capodopera „Guvernarea zero-tehnocrată, 2016″, cu Cioloș în rolul premierului.

Fix ca atunci: Iohannis cheamă partidele la consultări, renunță din prima la ideea de anticipate, stabilește un premier (cine altul, dacă nu Cioloș), care încropește un guvern tehnocrat de uniune națională, care se zbate în zadar cu „greaua moștenire”, PNL se compromite din nou, punând umărul la fiasco, PSD se face că e în opoziție, de unde își reface moralul, scorul și aroganța cu asupra de măsură, apoi face alianță (dacă nu fuzionează) cu ProRomânia, Iohannis se alege președinte, pentru al doilea mandat, Firea recâștigă Bucureștiul, ca să-l dea pe mâna iepurașilor de pluș și a taximetriștilor din Ilfov, în sfârșit, parlamentarele din 2020 sunt câștigate de vechiul PSD, reconstituit, ca-n visele de azi ale mamei Vio. Posibil, cu Ponta premier, cu Dragnea proaspăt liberat, vice, și cu Mazăre în rolul „Salvamarului”.

Bine domnule președinte, dar nu v-ați săturat de comedia asta?! O luăm mereu-mereu de la capăt, relansând PSD – scoțându-l din moarte clinică -, o dată la patru ani, printr-o guvernare încropită pe picior, din care nimeni nu înțelege nimic?

N-ar fi mai bine să rămână la Victoria guvernul PSD, care e sprijinit, totuși, de o majoritate parlamentară, fie ea și fragilă (de vreme ce, nici acum, opoziția nu intenționează să colaboreze, deplin, ci doar pe teme punctuale, potrivit declarației liderului USR, Dan Barna), ca să-și ducă mandatul până la capăt, cu toate consecințele și învățămintele trase după implozia suferită? Și, evident, într-o formulă scuturată și curățată de balast?

La urma-urmei, nu i-ar strica nici țării ăsteia măcar un an de liniște, timp în care întreaga clasă politică să-și facă, la rândul ei, un „ITP” serios, spre a ajunge, în sfârșit, la maturitatea exemplară pe care a dovedit-o poporul acesta adus la exasperare?

Întreb și eu, nu dau cu parul.

Altfel, cred că toată lumea a înțeles, limpede, mesajul acestui ultim scrutin.