Mihai Găinuşă
Mihai Găinuşă
1822 vizualizări 3 dec 2018

Din panoplia de triste figuri din giratoriul de la Arcul de Triumf ştiţi cine mi-a lipsit? Nea Nelu. Ăla care a decis ca Ziua Naţională să fie când e frig, pe 1 Decembrie. Bine, lipsea şi Ceauşescu, dar a avut grijă nea Nelu de el. Am avut, la viaţa mea, rara ocazie de a jura să-mi apăr patria şi comandantul suprem de două ori: o dată sub Ceauşescu şi, a doua oară, după ce al doilea comandant suprem l-a împuşcat pe primul, sub Iliescu. Cred că doar sub Antonescu s-a mai întâmplat asta. În România modernă. Că pe vremea fanarioţilor, se depunea jurământul din nou, de fiecare dată când sosea diligenţa de Istanbul.

Mă uitam la soldaţii care defilau, o grămadă de fete frumoase, dom'le! N-am avut şi eu norocul în armată să împart dormitorul cu nişte domnişoare sodat-fruntaş, sergent major şi caporălese. Sper că se doarme împreună. Adică nu în dormitoare separate, ca să ştii pe cine te bizui în luptă. De exemplu, când ne dădea alarma, eu stăteam în patul de jos şi aşteptam întâi să sară colegul de sus, Sorin, pe care-l salut. Nu de alta, dar bătea spre sută şi la prima alarmă, mi-a dereglat cântarul interior. Altceva era să sară o colegă pe mine! Aş fi fugit la fiecare pat, să le amortizez căderea.

Frumoasă armată, dar subţire. Din cauza civililor de la tribuna oficială, tinerii în putere au plecat din România. Cu efectivele pe care le mai avem, cred că-i speriem maxim pe bulgari şi pe unguri. Care oricum n-au treabă cu noi, sunt ocupaţi mai mult cu autostrăzi, staţiuni turistice şi construirea de ţări moderne. Noi avem o strategie aparte: testăm sirenele antiaeriene miercurea şi construim biserici toată săptămâna.

Ia ghiciţi ce se construieşte în curtea Ministerului Apărării de la Bucureşti, fix lângă Catedrala Neamului? Exact: o capelă. Când sunt nici 150 de metri până la biserica din faţa Catedralei, militarii ar obosi, aşa că se roagă în incintă. Măcar dacă le-ar da câte-o mitralieră la toţi preoţii, să avem o încă forţă de elită, de 40 de mii de sutane. Batalionul de Împărtăşanie.

Sper că e toată lumea conştientă că, dacă ne atacă ruşii Doamne fereşte, până facem noi cerere scrisă la americanii să ne împrumute rachetele Patriot, Putin ne-a confiscat deja Ministerul Apărării şi patriarhul Kiril poansonează clopotele, ca să-şi graveze propria barbă? Mai ales dacă atacă într-o zi friguroasă, când avioanele F-16 beau ceai cald în hangare la Borcea, că e pista îngheţată. Ăştia chiar n-au auzit de piste încălzite?

Pe bune, acum: chiar n-ar trebui să reintroducem stagiul militar obligatoriu? Bunicul a făcut armata în război, tata a fost ofiţer de carieră, eu am dârdâit cu Kalaşnikovul în mână la Revoluţie, poate că şi fii-miu ar trebui să ştie să ia ţinta în vizor prin cătare şi cuiul cătării?

Asta dacă tot ne dăm patrioţi şi punem steguleţe fâlfâind la geamul maşinii şi aplaudăm domnişoarele rujate din cabina transportoarelor. Să ştie şi diviziile de tinereii cu pantalonii căzuţi, fani manele, cazinou şi pariuri online, cum să arunce cu grenada ca să-şi apere ţara asta cool.

Tot alocăm 2 la sută din PIB Armatei, n-ar fi cazul să avem şi soldaţi? Care să înveţe puţină instrucţie, înainte să plece la muncă în Spania sau Italia. Aşa cum, în ritmul ăsta, o să plece şi copiii pe care i-am văzut aplaudând parada militară.

 

Citește și: