Partidul Salam Democrat

Partidul Salam Democrat
Publicat: 31/08/2018, 12:39
Actualizat: 24/09/2018, 17:31

Deci prima dată, trăi-v-ar familia voastră, eram la o nuntă dă interlopi la Galați, d-aștia obișnuiți, melteni, nu bengoși ca la Palat. Terminasem dă jelit melodia mea, „Plângea mama-n fața porții”, da’ cu versurile adaptate pentru Galați: „Azi noapte-n toiu’ nopții/ Plângea mama-n fața porții/ Care nici nu mai era/ C-a fost hoții și-o fura/ Și-are gard pauză și gard/ Tre’ să scoată bani din card/ Și nu știu pe cin’ să bat/ Vreun șomer din Combinat”. Că e jale, mă nene, mă, se-nchide Sidexu’. Chiar vreau să scot un album de închideri dă fabrici, pă discu’ 1 și dă dăschideri de mall-uri, pe discu’ 2.

Și cum stăteam io cu niște sticlari la un vinuleanu, odată sună telefonu. Am la sonerie tot pe mine, cu melodia „Ce bulan are Salam/ Nu plătesc impozit, neam!”. Ce să vezi, șefule, era cheliosu ăla de la pesedeu, Cordin sau Codrin, care zice:

-Fratele meu, bagă mare și zboară acilea la Snagov, că vrea boss să-i cânți la nuntă.

-Hauliu, zic, să mărită fii-sa?

-Aia e concubina tradițională, Florine, ai grijă.

-Păi, zic, nu pot să plec, că mă taie meltenii acilea!

-Lasă că trimet jandarmii să-i împrăștie, zice Chelie. Fiindcă pot!

Și tai-o, Salame, de la nuntă, ăia împușca dupe mine, da’ nici io nu-s prost, alerg în zig-zag, cântând, să nu se prinde de unde mă aud. Când fug dă pă la paranghelii, totdeauna cânt din supre-stiție melodia: „Am norocu’ scris în frunte”. Adică: „Am norocu’ scris în frunte/ S-a luat scrisu’ din bancnote/ Si cânt iarăși fără note”. Ajung la Snagov, patru filtre, tati, ca la Sing-Sing! Pază mare, toți milițeni, că e altceva să ai Ministerul dă Interne pă persoană fizică.

Intru la nuntă, toată lumea în delir, îi știam pă toți de la alte bairame, Cheliosu se matolise grav, să moară bussines. Îi lingea pantofii lu’ boss la masă, de i se reflecta în ei stroboscoapele, ca luminile la păcănele.

Mă ia Daddy dă gât, noroc că-mi schimbasem cămașa și făcusem un duș, că am Meleu cu mini-duș, așa fac mereu noaptea între nunți, ca să-mi dau jos banii care se lipește dă transpirație. Și-mi zice boss:

-Florine, dacă-mi bagi una dă dragoste pentru asta mică, te fac ministru, să moară ce-am pă baltă!

Și încep: „Dedicație dă la mine pentru cea mai bombonică fată, Irina”… dau să cânt, pac mă trezesc c-o palmă dupe ceafă. Era un jandarm. „Aia cu Bombonica s-a supt, fraiere, zi dă Irinuca”. Aoleo, zic, scuze: „Dedicație de la Daddy pentru Iri melodia: Duc viață dă barosan”! O știți: „Duc viață dă barosan/ Chiar dacă sunt doar puștan/ Sunt tânăr și viața-mi place/ Și agăț numai puștoaice!”.

A venit și prima ministră la mine, da’ n-am înțeles ce dedicație mi-a cerut, așa că i-am cântat și ei: „Frumusețe dă femeie/ Mi-ai pus la inimă cheie/ Încui una, încui două/ Este cheia de la Zoo”.

A venit și duamna Carmen, am crezut că e în doliu, da țopăia fără probleme și i-am cântat melodia: „Când ies cu tine pă stradă/ Lumea mă invidiază/Și toți plânge și suspină/ Frumusețea ta-i gazează!”

La Olguța, ministra de la Munci, i-am cântat: ” Banii jos și fruntea sus/ C-am ajuns unde-am ajuns/ Când mărești leafa deodată/ Ai încapacitate dă plată”

I-a plăcut lu’ jupânu, că a început să mărunțească pașii ca șmecheru’ dă șmecher mafiot, ca Becali, doar că nu arunca cu bani în mine, ci cu acte dă numire în funcții la stat. Nu-mi trebe mie la stat, cu impozite, așa că am cântat pă datorie. Că poate să vine timpu’ să se remaieze Guvernu și mă bagă în locul lui Ivașcu, ministru la Cultură! Aia da paradox antagonic, cum ar zice Protagoras din Abdera, ” omul e măsura tuturor lucrurilor”. Bine, în România, măsura e șpaga!

Vă pupă Salam!

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
După ce a câștigat 1 milion $ la loterie, o femeie s-a gândit să mai...
S-a aflat motivul pentru care a murit Gabriela, micuța de 4 ani cu chip de...
FOTO. Antonia, ce apariție! Nimeni nu se gândea că o va vedea așa
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Cronica unui 'blat' anunțat. Motivul real pentru care Zanni a fost eliminat și adus înapoi...
Actrița celebră, la un pas de PARALIZIE! A descoperit că are o TUMORĂ pe măduvă
EXPERIMENT. Pască plină de mucegai, drob cu probleme şi cozonac fără lapte. Analizele de laborator...
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Există români care nu și-au primit pensiile înainte de Paște: „Mi-am făcut niște calcule. Mă...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
China a lansat o sondă pentru a colecta eşantioane de pe faţa ascunsă a Lunii
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
Euro falși în toată Europa. Banii care au fost falsificați: Nu trebuie să fii expert
Vârsta de pensionare ar putea crește în România. Datele care ar duce la o decizie...
I-a cerut soțului o fotografie cu bebelușul celui mai bun prieten al său, dar a...
Se spală rufe azi, în Joia Mare? Ce spun preoții
Mioara Velicu rememorează copilăria autentică de la sat: „Am crescut într-o familie cu 8 copii....
Ce a declarat Florin Piersic de pe patul de spital: "Asta e cel mai important"
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
McDonald’s va vinde, în premieră, burgeri mai mari