Mihai Găinuşă
Mihai Găinuşă
1393 vizualizări 4 dec 2018

Nu sunt insistent, să ştie don'şoarele, doar că săptămânile astea am cam fost izolat, e un termen de specialitate dîn meserie, c-am fost ocupe cu luminiţele de Crăciun. 9 milioane am montat numai în Bucale. Le zice luminiţe de Crăciun, dar începem să le montăm de prin septembrie-octombrie. Ca să fac un spirit de comparaţie aşa... cu aluzie la doamne, când îşi ia zborul barza dupe stâlp, apare-n vîrf Gicanu Electricianu' Barosanu'. Care, să ştie toate donşoarele, lucrez protejat. Cu mănuşi.

Întotdeauna mi-a plăcut să vorbesc cu dublu sens, defect profesional de electrician: eu, curentul cel indus, totdeauna m-am opus, cauzei care m-a produs. Mă rog, Legea lui Ohm... cu mine, sunt Ohm cu tine. Şcoala Profesională de Electricieni de Altitudine şi Atitudine.

Cel mai indicat, vă spun, domnilor, ca să învăţaţi de la Gicanu, e să cunoaşteţi domeniul. Păi eu, când fluier o donşoară dupe stâlp şi ies cu ea la o cafe latte, mă conectez la ea instant, prin bogăţia cunoştinţelor. Ştiaţi că, scumpă apariţie blondă, inventatorul Galvani, la 1700 şi ceva, a descoperit accidental că trecerea curentului electric prin piciorul unei broaşte produce contracţii musculare? Dumneavoastră vă place puii de baltă pane?

Aşa se face lipeala, fără cositor. Doar cu vorbitor.

Dar m-am luat cu conexiunile mele şi voiam să vă zic ce de lucru am avut. Să montezi 9 bulioane de beculeţe nu e chiar aşa pistol cu apă. Mai ales că diferă instalaţiile de la un an la altul, în funcţie de: a) design şi b) şpagă. De exemplu, anul trecut am avut ornamente cu luminiţe în formă de ie. Ii, ie, ciocârlie/ că cât costă nu se ştie. Doamna blondă de la Primărie preferă ia şi turcoazul, aşa cum înainte, primarul Oprescu prefera plicul şi fără obrazul! Şi electrician şi poet, call me!

Anul ăsta am mers mai mult pe îngeri şi avioane, chestii d-astea de doamnă cu nasul pă sus. M-am tot gândit, vă spun, la simbolistică. Cred că e vorba de banii din buget care s-au ridicat la ceruri, amin! Şi dă bine la electoratul don'şoarei Gabriela să fâlfăie nişte îngeri. Preventiv, vă spune Gicanu' Electricianu'. Că dacă nu vine nici un troleu, te mai deplasezi doar cu Dumnezeu. Staţi, că mai am! Şi dacă la Victoriei, la metrou, se-nghesuie tot poporu', mai ajungi în Berceni doar cu planoru'!

Ah! Să nu uit: toate domnişoarele şi doamnele să apeleze la mine dacă sunt fierbinţi. Instalaţiile de pom, vreau să spun! Că poate fi pericoloso. Trebuie chemat un specialist, care să vadă, poate sunt probleme la priză. Poate doamnele au obligaţii şi şi-ar dori o priză programabilă. Să introducem instalaţia între anumite ore. Poate nu vor un consum mare. Eu nu sunt pretenţios, abia dacă e să consum o cafea, un biscuite. Şi mă apuc din nou de treabă. Şi dacă i se încinge doamnei instalaţia - de cea electrică vorbesc, normal - eu văd în cât timp face scurtcircuit. La unele nu face aproape niciodată. Unele vor cu lumină rece - aşa sunt ele mai reci - altele cu lumină caldă, Rio! Rar de tot mai găseşti una incandescentă. Caldă, clasică, se încălzeşte repede. Altele sunt mai pe artificială, mai neon, mai bâzâie, se mai stinge când ţi-e lumea mai dragă. Trebuie să umbli iar la starter. Acum, astea din noua generaţie, sunt pe LED, frate! Consumă puţin, îmi plac astea economice, nu te bagă la cheltuieli şi sunt de toate culorile. Lumină blondă, roşcată, albastră, gen office, de club, de dormitor, dar nu ţi-e ruşine cu ele pe stradă. Chestia e că, la achiziţie sunt încă scumpe.

Dar nu la fel de scumpe ca astea cumpărate de Primărie din impozite! Şi cu un consum, nene, se-nvârte contorul Bucureştiului, de poţi să-ţi ascuţi cuţitele la rotiţă.

Vă pupă romantic Gicanu' Electricianu'. Call me, facem contact imediat!

Citeşte şi Prezentaţi arm'!

 

Citește și: