Cum a pus Dăncilă lacătul pe Cotroceni

Cum a pus Dăncilă lacătul pe Cotroceni
Publicat: 07/08/2018, 17:15

Premierul României, aflat în necunoștința propriei cauze, a dat curs unor îndemnuri venite de la vârful partidului și a tăiat sănătos din banii celor mai importante instituții ale statului, cum ar fi tăiat, pe un timpuri, un tipar de fustă plisată pentru tinerele pioniere, din postura unei creative profesoare de lucru manual.

A tăiat, astfel, creditele bugetare ale Președinției – care reprezintă România la extern și organizează summituri și întâlniri la cel mai înalt nivel (adică, ar fi trebuit să organizeze/urma să organizeze) – cu aproape 12 milioane de lei, precum și pe cele ale Serviciilor – de parcă singura lor miză ar fi fost să organizeze statul paralel, nu să-l și apere pe cel de drept, rectiliniu și uniform.

A mai amputat năzuințele de dezvoltare, potrivit unui anunț mai vechi, ale ministerelor Economiei, Energiei, Dezvoltării, Afacerilor Externe, Turismului, Mediului, Apelor și Pădurilor, Tineretului și Sportului, Cercetării și Inovării.

Adică a tăiat de peste tot de unde ar fi putut fi schimbată percepția actuală a societății/economiei românești, prin fapte/proiecte/îndepliniri și, mai ales, de acolo de unde emană reprezentarea proeuropeană a României, la pachet cu siguranța socială, economică și – de ce nu? – militară, a țării.

„Bugetul Administrației Prezidențiale pe 2018 a fost stabilit în cuantum de 57,558 de milioane de lei, tocmai pentru că aceasta este suma necesară susținerii în mod corespunzător a activității președintelui României. În contextul unei rectificări negative de o asemenea anvergură, România nu va putea fi reprezentată și nu va putea să-și onoreze angajamentele internaționale asumate, cum ar fi găzduirea și organizarea Summit-ului „Inițiativa celor 3 mări” și evenimentele din 2019, prilejuite de exercitarea de către România a Consiliului Uniunii Europene. Partenerii externi ai României vor afla astfel că Guvernul blochează angajamentele noastre,” a anunțat, astăzi, Administrația Prezidențială.

Păi, ce să zic… Dacă ai pus Președinția pe butuci și Serviciile pe avarie, mai rămâne să le plătești inamicilor carburantul pentru motorizate și aviație și să le trimiți prin poșta specială muniția necesară, de atac.

Și asta, tocmai acum, când toată puterea se dă peste cap, să găsească tot felul de capete de acuzare, privind înalta trădare a președintelui Iohannis.

Oare aruncarea în penibil a unei națiuni întregi, ca urmare a: imposibilității acesteia de a-și onora angajamentele internaționale asumate; a decredibilizării conducerii statului – întrucât, aici, nu se pune doar problema blocării/”sabotării” activității unui anume președinte, ci a Președinției României – a bulversării unui summit de importanță regională, așa cum este „Inițiativa celor 3 mări”, nu face varză, complet nemeritat – exclusiv în virtutea unui război politic, fratricid și distructiv -, imaginea acestei țări care, în urmă cu mai puțin de doi ani, se afla în fața unor perspective de dezvoltare – internă, într-un context european prielnic – extrem de favorabile?

Oare această nouă atingere a interesului României, printr-o măsură care dă peste cap activitatea unora dintre cele mai importante instituții ale statului de drept, nu poate genera încă un episod din lupta deschisă a puterilor față cu spirala fenomenului „înaltei trădări naționale”?!

Ce bine de Vio, că a plecat în concediu! Ar fi putut afla, dintr-un comunicat surpriză, că a pus lacătul pe Cotroceni…

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în...
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie:...
Cine este Ramona, tânăra de 28 de ani care ar fi căzut în gol de...
Copil de șase ani din Gorj, vândut în Germania pentru 8.000 de lei. Ce se...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
S-a dat ORDIN în Ungaria! Ungurii ne dau lecții
Efectul postului intermitent asupra metabolismului. Rezultatele testelor pe voluntari
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Galileo Galilei, omul care a schimbat cursul istoriei. „Și totuși, se mișcă!”