Cine a amorsat nucleara în PSD?!

Cine a amorsat nucleara în PSD?!
Publicat: 30/01/2019, 22:28

În prima fază, la o masă la care beau vreo 10-12 meseni, vorbește unul și-l ascultă toți ceilalți. În cea de-a doua fază, după ce s-a băut binișor, vorbește fiecare cu fiecare. În faza cu numărul trei, după ce s-a băut bine, vorbesc toți odată și nu mai ascultă nimeni.

Ei bine, în această fază se află, de azi, „tovărășia” pesediștilor. („tovărășia” asta era o stație de autobuz, prin Năvodari, în tinerețea mea – așa se chema ea – chestie care m-a făcut să mă-ntreb ce se află în dosul/arealul acesteia: un cartier, un oraș, o înțelegere, un șmen; și mă mai întreb încă…)

Atâta agitație în cartierul PSD, unde toți strigă și nu ascultă nimeni, n-am mai văzut din copilăria FSN, când băieții își rupeau capul unii altora, până când au venit minerii, în cadrul celei de-a VI-a mineriade, spre a le rupe, ei, capul la toți – ca să folosesc un „ligament nefericit”, cum ar fi spus senatorul Adrian Păunescu, într-o joi, în Senatul României.

Primul scandal: plecarea lui Mihai Tudose. Din momentul în care a anunțat că rupe lanțul și până l-a rupt, acum 24 de ore, a trecut aproape un an. Faptul că a plecat ieri din PSD cu scandal, mi se pare, așa cum am mai spus-o, un chichirez al înțelesului că, undeva, ceva se-ntâmplă.

Scandalul numărul doi: răzmerița primarilor de mari municipii, uniți, „indiferent de culoarea lor politică”, așa cum remarca un subtil.

Adică, pesediști înfrățiți, iar, cu peneliști, într-un USL al Administrației Publice Locale, și-au dat foc la valizele întovărășite, în fața televiziunilor, după ce guvernul Vasilichii aproape că i-a băgat în faliment, luându-le banii pe care contau, ca să-și mai mărească, încă un rând (la toată lumea), salariile gogonate.

E de la sine înțeles că inginerii financiari ai PSD, cărora le arde buza după lichidități, au convenit ca, decât să se împrumute iar de aiurea, pe dobânzi „nesimțite” (că, oricum, nu-i mai împrumută nimeni), pentru a-și plăti pensii și salarii nesimțite, mai bine își trag ceva miliarde din buzunarele primarilor, moca și fără vise urâte, că oricum, „și ei au fost destul de nesimțiți”.

Doar că, ce să vezi? Socoteala de acasă nu s-a mai potrivit cu aia din târg și nici primarii, scăpați din mână, n-au mai fost ce erau ei, al”dată.

Ceea ce, ca să fim onești, ne arată că Daddy începe să se identifice cu propria-i absență din context.

Buun! Scandalul numărul trei e nașpa-nașpa: viceprimarul de la Capitală, Aurelian Bădulescu, „omul lui Firea”, după cum spun „oamenii lui Dragnea”, a făcut un scandal cât casa, pe motiv că i-a crescut glicemia, consecință a faptului că Codrin Ștefănescu a anunțat că-l dă afară, pe motiv că l-a făcut „trompetă”, întrucât, secretarul general l-a făcut pe Bădulescu „golan” sau ceva.

Dacă lucrurile s-ar fi oprit aici, la faza „ba, p-a mă-tii!”, ar fi fost în suc propriu, ca să ne exprimăm elegant. Dar, pe caz de glicemie, Bădulescu a aruncat PSD în aer: ba i-a făcut bolșevici; ba i-a făcut mincinoși; ba a declarat că i-au cerut să mintă la anchetă, la Parchet și că el a mințit, în direct, la oră de maximă audiență, despre ce s-a-ntâmplat la Guvern pe 10 august; ba a zis că i-au cerut să o „desființeze” pe Firea, în schimbul unor foloase materiale… Cum cine?! Ai lui, pesediștii, pentru care, până mai ieri, murea cu tine de gât. Iar azi a amenințat că de mâine o să verse tot-tot, despre jandarmeriadă. Asta e! Cam nasol!

Pe de altă parte, toată nebunia cu glicemia a plecat de la Codrin Ștefănescu. Omul se dorește ăla din „Scalava Isaura”, care pocnea din bici, pe lângă sclavi, și făcea ce-l tăia „capul”.

Eu am mai spus: n-ar fi exclus ca partidului să i se tragă chiar de la el. Pentru că toate câte le-a spus Bădulescu, omul care știe, chiar azi. Lucruri pe care nu le-a spus Opoziția de când e ea Opoziție!

Iar despre scandalul numărul patru, ce să mai spunem?! Și ăsta a-nceput, tot de ieri, când Tăriceanu ne-a anunțat că el aredisponibilitatea să candideze pentru Cotroceni, și să stăm „liniștiți„… Iar azi, am înțeles și de ce.

Potrivit declarațiilor unor surse pentru știripesurse.ro, ALDE ar fi comandat un sondaj – cică, așa, de simulare – pentru prezidențiale. Și, șoc: președintele partidului, Popescu-Tăriceanu, ar avea o intenție de vot de 41 de procente, în cazul în care ar candida din partea alianței PSD-ALDE. Iar dacă nu, mai spun sursele, „cu un candidat propriu, PSD va pierde alegerile”.

Deci, cum spuneam: toți vorbesc deodată și nimeni nu ascultă.

Așa că, mâine, primarii vor primii banii.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona...
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut...
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Unde este Fito? Povestea celui mai notoriu infractor din Ecuador, care a fugit din închisoarea...
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns...
"Am călătorit în timp". Un profesor ieșit din comă spune că a fost în anul...
Programul marilor Magazine de Paște 2024: Zilele în care supermarketurile din România vor avea închis
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Poate fi anulat ITP-ul dacă mașina scoate prea mult fum?
Biden a promulgat pachetul de ajutor pentru Ucraina
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Devine interzis prin lege în mod definitiv. Noul ordin UE trebuie aplicat imediat în România
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
”Fratele meu s-a stins din viață la 34 de ani, din cauza depresiei” Drama care...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai...
O nouă metodă de fraudă face ravagii: Infractorii se prefac angajați bancari