Cât va rezista Tăriceanu?

Cât va rezista Tăriceanu?
Publicat: 04/07/2018, 00:02

Cloul poveștii, care naște întrebarea de mai sus, este suspendarea lui Iohannis. Nu mai e nicio surpriză faptul că lui Tăriceanu nu-i convine suspendarea președintelui în exercițiu. Din „n” motive.

După spargerea USL, fostul lider liberal a înțeles că vin zile negre pentru PNL. Iar lui nu-i mai convenea să facă politică în tranșeele imunde ale opoziției, la ordinele lui Crin Antonescu, pe care îl făcuse cu ou și cu oțet înaintea congresului de alegeri în partid. Așa că a mizat pe calul câștigător, alături de care a intrat în „jug”, ca să tragă, împreună, la căruța puterii.

Deși drumul său – al unui politician altfel recunoscut drept liberal european – către Victoria lui Victor Ponta a părut o adevărată și surprinzătoare Golgota, Tăriceanu a jucat bine, în propriul beneficiu, momentul politic consecvent scrutinului din 2012. „Poporul a votat USL. Asta ne-a cerut: o alianță stânga-dreapta. Cine a dezertat, să fie sănătos! Noi mergem, mai departe, pe mâna alegătorilor”. Și a mers mai departe alături de PSD, surd la criticile și acuzele de trădare ale susținătorilor dreptei.

Și atunci, dar și la următoarele alegeri, cu aerul că ajută PSD să-și consolideze majoritatea, CPT-ALDE s-au sprijinit, ferm, pe umerii de oțel ai PSD, în primul rând pentru sine.

Refuzând să stea lipit de PSD, ALDE și liderul său n-ar mai fi existat de mult – un adevărat secret al lui Polichinelle.

Spre deosebire de mediul politic intern, care înțelegea foarte bine mezalianța, la extern, Tăriceanu și compania au invocat faptul că România nu e singura democrație europeană condusă de o alianță stânga-dreapta.

Însă politica sa, gen „Fă-te frate cu dracu până treci puntea!” se apropie de sfârșit.

A rămas mai puțin de un an până la alegerile europarlamentare, și ceva peste, până la prezidențiale.

În Europa, Tăriceanu are statut de liberal pur sânge, șef al unui guvern aflat în mandat la intrarea României în UE, „premierul care a făcut economia să duduie”, (indiferent de consecințele acestui stil economic) și exact așa intenționează să rămână.

În general, a fost destul de abil ca să nu-i ia fața lui Dragnea în niciuna din fazele revoluției Justiției.

În afara unor declarații mai contondente ale lui Popescu Tăriceanu, liderul PSD a decontat și va deconta, în continuare, bulversarea Justiției, a treia putere în stat. Într-un stat de drept.

În paralel, într-un fel sau altul, liderul ALDE și-a construit un statut de prezidențiabil, în pofida încercărilor lui Liviu Dragnea de a se consacra, el însuși, prezidențiabilul coaliției. E clar că Tăriceanu înregistrează un scor mai bun pentru Cotroceni decât amicul Dragnea.

Va consimți al doilea om în stat să cedeze în fața liderului social-democrat?! Se va da el la o parte din fața PSD, deși are șanse să intre în turul doi cu Iohannis?

Eu nu cred. Și tocmai de aceea consider că va rezista presiunilor la care este supus vizavi de suspendarea președintelui, forțând, de ce nu, chiar o ieșire din coaliția aflată la guvernare.

Întrucât, unu, nu-i convine să fie el acela care o va revoca pe Laura Codruța Kovesi din postura de șef al DNA; și, doi, nu-i convine nici să fie el cel care va promulga Legile Justiției, în calitate de președinte interimar. Toate acestea n-ar face decât să-i șifoneze consistent imaginea în țară, dar mai ales în Europa, creând impresia că a fost transformat în instrumentul de luptă al PSD/Dragnea, împotriva lui Klaus Iohannis.

Foarte interesant este faptul că o ieșire, intempestivă, de la guvernare e posibil să-i convină, la fel de bine, și lui Dragnea, dacă Tăriceanu o să plece.

Ar lăsa, astfel, ruina guvernării PSD/Dăncilă/Dragnea, în cârca lui Iohannis și a Opoziției, Kiseleff-ul urmând să se concentreze, și el, pe ștergerea urmelor și pe pregătirea tuturor alegerilor care vor veni.

Iată ce spunea, astăzi, în acest sens, președintele executiv al ProRomânia, Daniel Constantin: „Suspendarea președintelui este o temă care revine de fiecare dată când intervine un conflict între Guvern și președinte sau între Parlament și președinte. Vă spun ceva: există această – nu știu dacă să-i spun obsesie – există această temă a suspendării președintelui, din păcate, în conducerea PSD. Vă spun lucrul aceasta pentru că a mai existat în trecut. A mai fost o tentativă la sfârșitul anului 2016 sau începutul anului 2017. Nu s-a făcut atunci suspendarea, nu se va face nici acum dintr-un motiv foarte simplu. Indiferent de adversitatea pe care am afișat-o față de domnul Tăriceanu, nu a fost de acord nici atunci, nici acum nu va fi de acord„.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce înseamnă ca Ucraina să piardă războiul cu Rusia. Trei scenarii
BREAKING NEWS | A murit celebrul transgender Naomi
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu...
Cum se menține în formă Romanița Iovan la 59 de ani. SECRETELE ei: ce consumă...
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone...
Adio, doamnă! Vestea morții ei a picat ca un trăsnet
Au apărut primele imagini cu fiica lui Paris Hilton! „Nu m-am putut abține”. Ce anunț...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
Ceva CIUDAT se întâmplă cu SATELIȚII lui ELON MUSK! De ce NU trebuie lăsați să...
Decizie pentru toți cei care au TELEFOANE mobile. Ordinul de la UE a devenit deja...
Câinii și pisicile vă pot ucide. Alertă pentru proprietarii de animale
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
"A scos o canistră şi a turnat pe el". Cine este bărbatul care și-a dat...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Vitamina care ar putea încetini îmbătrânirea