Cine vine la Victoria după Dăncilă?

Cine vine la Victoria după Dăncilă?
Publicat: 22/05/2019, 22:42

Ei bine, da! Constat că Viorica Dăncilă, actual premier al României, își face o proprie campanie pentru preluarea șefiei PSD.

Nu, Viorica nu e singură în bătălie, ci este împinsă de la spate de „o mână” de pesediști pursânge, cărora le-a ajuns apa la nas. Mulți dintre „susținători” au prins curaj în ultimele zile, mai exact de când ÎCCJ a anunțat că, pe 27, va da verdictul final pentru Dragnea, aceștia susținând că Justiția va pune Bombonica pe coliva actualului lider.

Știți cum e: cei mai tari, precum de-alde Bobu, Postelnicu și alți câțiva, sunt gata să declare, după ce l-au susținut pe Daddy până la decizia finală, că sunt „niște dobitoci”, și că sunt gata să schimbe calimera.

Dacă mă-ntrebați pe mine, cred că ăștia fac jocurile care o „afectează” pe Dăncilă, astăzi, când fandacsia e gata.

Sigur că prim-ministrul are tot dreptul să pună ștampila unde vrea el – cum a spus și inegalabilul Codrin: „Premierul e logic că e obligat moral să participe la acest vot” – și anunță că o va face: „Da. Voi participa duminică la vot și voi vota la ambele, și pentru alegerile europarlamentare, voi vota pentru imaginea României, voi vota pentru câștigarea demnității României pentru că, știți, am fost europarlamentar nouă ani de zile, știu ce înseamnă lucrul în instituțiile europene, știu cât de important este să avem acolo oameni implicați, oameni care să lucreze pe directive, pe regulamente, în care să se regăsească și obiectivele României și ale românilor. (…) Voi vota și pentru referendum. Așa cum am spus de fiecare dată, sunt un susținător al statului de drept, al independenței justiției, dar și al drepturilor cetățenilor, pentru că și acest lucru trebuie să îl avem în vedere de fiecare dată și între toate trebuie să existe un echilibru”.

Parafrazând o iluminare, gen „Cine-a stat cinci ani la ruși, nu poate gândi ca Bush”, am putea spune că: „Nouă ani, stând la Bruxelles, te faci doamnă de oțel”, sau ceva…

E clar că în partid se mișcă dedesubturile: Dăncilă n-a spus doar că va vota la referendum, când toată eminența grizonată/cenușie a Kiseleff-ului – și anume Ștefănescu, Rădulescu, Bădălău, Buzatu, Vasilescu, Manda – a zis că referendumul e „câh”, dar, ce să vezi, a mai și opinat, după ce liderul a subliniat că, practic, pe 26, va fi nominalizat, el, candidatul PSD pentru Cotroceni, că „dacă Dragnea își va anunța candidatura, lucrurile vor fi discutate în partid”.

Cum s-ar spune, într-o parte partidul cu Vio, în cealaltă, Daddy cu ÎCCJ.

Nu mă îndoiesc că, underground, în Kiseleff, Viorica Dăncilă nu e singura căreia a început să i se „zbată” ochiul, cu privire la viitorul partidului. Iar toți cei care simt cum le zvâcnesc tâmplele de anticorpi, se pregătesc, în caz de avarie, să le sară la beregată celor din actuala pretoriană a lui Dragnea: anume „veneticii”.

Iar că Dăncilă s-a rupt cu Dragnea a consfințit-o, inclusiv inamicul Iohannis: „Mă bucură că sunt pesediști care se trezesc și își dau seama că această conducere a lui Dragnea este toxică până și pentru PSD”.

Remarcă urmată de „perversa” de la Cluj: „Facem apel la romi să se prezinte în număr cât mai mare la vot, în 26 mai, și să voteze ce partid vor ei pentru Parlamentul European, cu speranța că cei aleși vor ajuta etnia romilor la nivel european. De asemenea, îi îndemnăm să voteze la referendumul pentru justiție, deoarece este important să avem o Românie dreaptă, fără corupți, cu o justiție fără discriminări„, a cerut reprezentantul romilor din Transilvania

Mo, san dilo?! Cu cine te pui tu?! Cu Puterea? Haida-de!

Păi, acum ce mai e de făcut, dacă și romii cer o „Românie fără corupție”? Poate, doar, o cerere de retragere a sprijinului politic, în CEx, și în cazul celui de-al treilea premier, lansată de Ștefănescu.

Apoi, după Grindeanu, Tudose și Dăncilă, la Victoria…

Va urma.

P.S. Din episodul următor: Iohannis – „Exclus să mai punem unul de la PSD”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Doliu la Casa Regală Britanică. Prințesa Beatrice a trecut prin clipe grele după ce primul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Anunț pentru toți românii care au CARDURI pentru ALIMENTE. Pe 25 Aprilie a fost ultima...
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
EXCLUSIV! Cum se simte acum fiul lui Kamara? Leon face progrese notabile: ”Este un mic...
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Reacția șefului TikTok după promulgarea legii care interzice aplicația în SUA