Adrian Onciu
Adrian Onciu
4428 vizualizări 11 ian 2019

Nu-mi aminteam să fi fost vreodată atât de mare agitaţie în spital. Se anunţase vizita care urma să marcheze, simbolic, intrarea Micului Pentagon în elita politicii europene. Nu neaparat din respect pentru înalţii oaspeţi, preşedintele Liviu comandase perfuzii scumpe, butoaie de whisky şi doze de Prozac, Valium şi Xanax. Pe faţada instituţiei fusese agăţat un cearşaf cu mesajul ”Bine ai venit, Jane! Pacienţii români te iubesc!”.

Când avionul cu delegaţia oficială ateriză pe pista de la Otopeni, Jean-Claude o ciupi de fund pe stewardesă (o blondă bisexuală cu picioare frumoase, dar scurte) şi-i strecură între sâni cartea lui de vizită cu date biometrice - o invenţie a unui cercetător rus bine văzut în cercurile înalte de la Kremlin.

Despre România, doctorul luxemburghez aflase informaţii la mâna a doua, prin intermediari adesea angrenaţi în lupte politice interne. Se uită prin hubloul de la avion şi văzu doi maidanezi cuplaţi intim în spatele ambulanţei venite să-l preia de la aeroport. Semnalele erau încurajatoare, nimeni nu-i deranja. Auzise lucruri urâte despre libertăţile sexuale în ţara lui Dracula, începând cu familia tradiţională şi terminând cu prigonirea transsexualilor (excluşi din loturile olimpice de gimnastică, haltere şi atletism).

Privi amuzat, de pe scara avionului, încăierarea dintre Klaus şi Viorica, trimişi să-l întâmpine sub supravegherea strictă a gardienilor Psi.

În final, femeia îi puse piedică lui Klaus şi fugi să-l salute prima pe Jean-Claude.

- Hello! Make a photo, Jean? îl întrebă gâfâind, înainte de a-şi scoate mobilul pentru un selfie de colecţie.

Apoi îl conduse la ambulanţă, unde doctorul se lungi pe targă şi îşi băgă o perfuzie de whisky cu Xanax, diluţie 1:1. Viorica îi luă mâna în palmele ei calde şi începu să spicuiască din bestsellerul ”Realizările guvernării mele” (cu o prefaţă semnată de doctorul Darius):

- ”În ciuda greutăţilor, a campaniei de manipulare ordinară, pacienţii spitalului nostru o duc mai bine decât pe vremea tehnocraţilor. Statul Paralel a slăbit şi suntem pe cale să-l distrugem după modelul anihilării ISIS în Siria. Chiar dacă Spitalul Jours Heureux din Bruxelles ne-a pus piedici din prostie şi neştiinţă, am reuşit să răzbatem cu mijloace diplomatice. Iar acolo unde nu s-a putut, cu orice mijloace...”

Se aplecă să-l sărute pe doctorul luxemburghez, însă se răzgândi şi îl strânse de ouă. Bărbatul icni scurt:

- Continuă, please!

Ambulanţa trecu pe roşu la semafor, cu girofarurile pornite, viră la stânga şi frână brusc, dând-o pe Viorica cu capul de aparatura medicală. De-a latul străzii se ivise un obstacol de netrecut - Klaus răsturnase două tonete de îngheţată, ca să pună la cale o ambuscadă. Mai calm decât un miliardar care-şi caută în agendă numărul nevesti-sii (aflată în pat cu antrenorul ei de pilates), bărbatul deschise uşile ambulanţei şi urcă în maşină, unde Viorica leşinase în urma impactului.

Îl servi pe Jean-Claude cu pâine, sare, ţuică şi două liniuţe de Prozac.

- Bine ai venit în spitalul nostru, mister president. Aici eu sunt şeful, nu Viorica, să fie clar! Te rog uită tot ce-ai vorbit cu ea.

Pe urmă îl luă în cârcă pe doctor, îl scoase din ambulanţă şi îl aşeză cu fundul în coşul de bagaje de pe roata bicicletei.

- Mai avem puţin până la Micul Pentagon. O să facem o baie de mulţime, ca să vadă populimea: 1) că sunt într-o formă fizică excelentă şi 2) că eu conduc ostilităţile când vine vorba de politica externă.

Începu să pedaleze pe bulevard cu Jean-Claude pe coarnele bicicletei, urmat îndeaproape de gardienii Psi călare pe motoscutere. Doi indivizi cu tricouri #rezist aruncară flori, respectiv roşii stricate înspre coloana oficială. Klaus prinse din zbor trei trandafiri între dinţi. Zâmbi larg, cu toată gura, în timp ce doctorul vru să afle cât mai aveau până la destinaţie. Îi înţepenise fundul şi-l durea spatele.

La spital, preşedintele Liviu îi puse oaspetelui la dispoziţie salonul de lux de la ultimul etaj. Când Jean-Claude deschise uşa de la baie, dădu peste două asistente blonde care îl aşteptau, îmbrăcate şi încălţate, în apa caldă din instalaţia de jacuzzi.

- Dacă vrei să ne dăm jos textilele, îi spuse una dintre blonde, te rog ridică MCV-ul, bagă-ne rapid în Schengen şi las-o moartă cu statul de drept, că şi la voi se fură-n draci, bătrânelule. Nu ne dai tu lecţii de democraţie şi progresism, da?

Tânăra îşi lăsă bluza să-i cadă de pe umeri, iar doctorul simţi un fior puternic, ca în timpul liceului (când nimerise din greşeală în vestiarul fetelor). Închise ochii şi intră în jacuzzi cu pijamalele pe el.

Cincizeci de minute mai târziu, înaltul oaspete fu invitat să participe la conferinţa de presă împreună cu şeful Statului Paralel. Trase încă un gât de whisky înainte de a păşi în sala de mese plină de ziarişti acreditaţi sau pur şi simplu veniţi pentru medicamente.

În faţa microfoanelor, ridică ochii spre bărbatul de lângă el. Klaus îşi pusese un scăunel sub picioare, ca să pară şi mai înalt. Ajunsese undeva cu capul în lustră, după estimarea lui Jean-Claude, care se pregăti să răspundă la prima (şi ultima!) întrebare. O indică, printr-un gest scurt, pe jurnalista cu cei mai mari sâni din încăpere.

Dezinvoltă ca noua şefă de la ANAF la proba orală, tânăra de la cotidianul Habarnam îl mitralie scurt:

- Jane, crezi că Viorica este pregătită pentru următoarele şase luni la şefia Consiliului Spitalelor Europene?

Absolut deloc şocat de tonul întrebării, doctorul îi strecură în chiloţi cartea de vizită cu cip (şi informaţii biometrice legate de capacitatea de reproducere), însă nu apucă să-i răspundă. Klaus se interpuse la microfon:

- Viorica este incompetentă şi agramată, de aceea pe scaunul ei de la Bruxelles voi sta EU, domnişoară. Ştii cum se spune, incompetenţa poate fi faţa ascunsă a celebrităţii, doar că în cazul Vioricăi, incompetenţa este foarte la vedere. O vedem cu toţii, zi de zi.

Ca să-i închidă gura, Jean-Claude se căţără pe spatele lui Klaus ca pe gardul din curtea şcolii şi îl strânse de gât cu cravata. În acelaşi timp, apărută de nicăieri, Viorica îi trase scaunul de sub picioare, bărbatul se dezechilibră şi căzu peste doctorul luxemburghez, lăsându-l inert. Fără să-şi dea seama ce i se întâmplase, Klaus îşi spuse că altădată o să fie mult mai atent. Poate că prietenul Jean-Claude fusese de vină (dar de ce să-l strângă de gât cu cravata?!!!).

Pe neaşteptate, Viorica ieşi de sub pupitru puţin şifonată. Îşi îndreptă părul în tigaia de teflon şi luă cuvântul (deşi nimeni nu o întrebase nimic):

- Dacă îţi păstrezi calmul când ceilalţi şi-l pierd, înseamnă că nu ai înţeles problema, herr Klaus. M-am săturat de ipocriziile tale, sunt devansată de această atitudine. Vrei să vii şi tu, musai, la Bruxelles? Foarte bine! Avem un singur scaun, aşa că poţi să stai în braţele mele. Deşi sunt o doamnă, te voi ţine în braţe fără mare plăcere, cum te ţin şi pe tine serviciile lui peşte prăjit... Gata, conferinţa s-a terminat, mergeţi la treabă. Spitalul are nevoie de noi ca de aer.

Între timp, Jean-Claude îşi revenise. Veni să-i sărute mâna, o luă la braţ şi începu să fredoneze maneaua lui Sorinel Salam pe care o auzise în timp ce făcea valuri în jacuzzi cu cele două asistente fierbinţi.

(va urma)

 

Citește și: