Vicepreședintele ALDE: Am fost puși în fața unei situații de o lașitate ieșită din comun. Este nevoie de un Congres

Vicepreședintele ALDE: Am fost puși în fața unei situații de o lașitate ieșită din comun. Este nevoie de un Congres
Publicat: 13/09/2019, 18:39

„Astăzi am fost puși în fața unei situații de o lașitate ieșită din comun. E ca și cum ai invitat colegii de partid pentru a le asculta părerile și le-ai înfipt cuțitul prin spate. Așa ceva de când sunt în politică nu am întâlnit. E un gest de slăbiciune”, a declarat, vineri, Marian Cucșa, la Realitatea TV.

Deputatului ALDE nu îi este teamă de sancțiuni.

„Am fost primul care mi-am spus punctul vedere în ședințele din această vară. Majoritatea au fost în contradicție cu conducerea partidului”, a mai afirmat președintele ALDE Timiș.

„Ținând cont de ce s-a întamplat azi cred că e mai necesar ca oricând de un Congres pentru redefinirea ALDE. Sunt unul dintre fondatori ALDE, începând din 2014 am pus pietrele de temelie ale acestui partid alături de Grațiela Gavrilescu, Ion Cupă și de alți colegi care azi au fost executați”, a afirmat Cucșa.

ALDE a anunțat că, în ședința de vineri a Biroului Politic Executiv, s-a luat decizia de a-i exclude pe Teodor Meleșcanu, Grațiela Leocadia Gavrilescu, Ion Cupă și Alexandru Ștefan Băișanu, adică cei care au acceptat funcții în Senat, respectiv Guvern, din partea PSD.

De asemenea, pe ordinea de zi s-a aflat și dizolvarea filialelor ALDE Dolj, condusă de Ion Cupă, și ALDE Prahova, condusă de Grațiela Gavrilescu, cât și revocarea lui Alexandru Băișanu din funcția de preedinte interimar al filialei ALDE Suceava.

Pe 26 august ALDE a stabilit ieșirea de la guvernare și formarea unei alianțe electorale cu Pro România în vederea susținerii candidaturii independente a lui Mircea Diaconu la alegerile prezidențaile din luna noiembrie. Decizia a stârnit nemulțumiri în rândul unor ldieri ai partidului printre care se numără Daniel Zamfir, Marian Cucșa și alți președinți de organizații județene.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din...
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Programul marilor Magazine de Paște 2024: Zilele în care supermarketurile din România vor fi închise
Alex Velea, un romantic incurabil! Şi-a scos partenera la mall şi a surprins-o în văzul...
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii. Îți poate afecta mașina? ❗
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
”Eu nu mai vorbesc cu ea, mă are la block” De ce l-a blocat Andreea...
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine