USR a reluat numărătoarea pentru alegerea Biroului Național, din cauza unei erori de soft

USR a reluat numărătoarea pentru alegerea Biroului Național, din cauza unei erori de soft
Publicat: 17/09/2019, 17:33

„Acum încercăm să lămurim, să instituționalizăm o renumărare a voturilor. Ștefania Petre este o victimă coleterală a acestei erori. La prima numărătoare era în Biroul Național, iar la următoarea, intra colegul Andrei Corbu”, a explicat Ionuț Moșteanu, marți, pentru Mediafax.

Acesta a explicat că a existat o eroare la nivelul softului, deoarece nu au fost toate buletinele electronice scanate corect, inversându-se niște numere, iar la numărătoarea buletinelor în format fizic, membri ai USR au sesizat greșeala.

„A fost vot pe liste deschise, preferențial, câteva buletine cu multe liste, multe nume și s-a făcut un soft de scanat buletinele, iar la numărătoare, câteva au fost numărate greșit, nu au scanat complet, iar numărând corect, pentru că există buletinele în format fizic, se face o reordonare, iar una din celelalte liste a prins un număr în locul numărului 9 de pe lista lui Cosette Chichirău. A fost o eroare a softului de numărare. Mâine (miercuri – n.r.) avem Biroul Național, vom lua act de renumărare și vom vedea rezultatele finale”, a completat Moșteanu.

Ionuț Moșteanu a mai spus că nu a fost vina Ștefaniei Petre pentru eroarea numărării voturilor, ci este posibil să fi fost greșeli la testarea sistemului în cadrul echipei de IT.

„Dacă vreți să dăm vina pe cineva, este vorba de IT-ști care au testat sistemul, poate nu și-au dat seama. La numărătoarea paralelă, ne-am dat seama că există niște greșeli”, a conchis Moșteanu.

Surse din partid au declarat, pentru Mediafax, că, la ședința Biroului Național de miercuri, este posibil să fie validat Andrei Corbu ca membru al BN, în locul Ștefaniei Petre. Totodată, există posibilitatea ca USR să valideze un proces verbal prin care să fie luată în considerare numărătoarea oficială, au adăugat sursele citate.

La Congresul Național din week-end, USR a ales cei 24 de membri ai Biroului Național și au validat alegerea lui Dan Barna ca președinte al formațiunii.

De asemenea, potrivit unui anunț oficial al USR, au fost aleși și cei nouă vicepreședinți care fac și ei parte din Biroul Național: 1. Iulian Bulai, 2. Claudiu Năsui, 3. Cristina Prună, 4. Stelian Ion, 5. Nicolae Ștefănuță, 6. Liviu Mălureanu, 7. Cătălin Drulă, 8. Cristian Seidler, 9. Allen Coliban.

Biroul Național are în componență 24 de membri plus președintele USR, Dan Barna.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona...
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Unde este Fito? Povestea celui mai notoriu infractor din Ecuador, care a fugit din închisoarea...
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un...
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic...
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns...
"Am călătorit în timp". Un profesor ieșit din comă spune că a fost în anul...
“L-au apucat nebuniile”. Motivul halucinant pentru care o femeie a fost înjunghiată în Centrul Vechi...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Poate fi anulat ITP-ul dacă mașina scoate prea mult fum?
Biden a promulgat pachetul de ajutor pentru Ucraina
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Este OBLIGATORIU absolut peste tot în România. TE VERIFICĂ imediat
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Lovitura dură pentru TikTok! Comisia Europene suspendă noul program al platformei: ”Există riscuri pentru sănătatea...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai...
A fost făcută prima radiografie din lume cu un singur atom