Tăriceanu, despre racolarea oamenilor din ALDE: O manevră de tip mafiot

Tăriceanu, despre racolarea oamenilor din ALDE: O manevră de tip mafiot
Publicat: 14/09/2019, 12:13

„Sigur convenisem ca la prezidențiale să avem un candidat comun. Am avut o discuție cu doamna Dăncilă, noul președinte al PSD, după ce s-a întâmplat cu Dragnea. Și doamna Dăncilă mi-a spus cu o seninătate cuceritoare vai cum să nu dle Tăriceanu, știm că sunteți cel mai bun cotat candidat, dar am nevoie de două săptămâni să vină sondajele. După aia mi-a spus că mai are nevoie de o săptămână pentru un al treilea. Apoi încă o săptămână pentru un al patrulea. Între timp ea s-a dus în teritoriu, apoi a spus că partidul ar vrea ca ea să candideze, pe urmă s-a făcut un CEx care a decis să o susțină la prezidențiale. După aceea am discutat. I-am spus – > >. Puteai să spui nu sunt de acord să mergem cu un candidat unic”, a declarat liderul ALDE.

„Nu ne-a făcut bine. Pentru că oamenii ne-au văzut glisând încet încet spre stânga. Și atunci duc partidul către o direcție perdantă. Ce te faci dacă ai foarte puțin și ai riscul dispariției? Iată câteva elemente analizate de mine și colegii mei și am ajuns la concluzia să ne despărțim. Să ne despărțim civilizat însă. Ce s-a întâmplat a fost o manevră de tip mafiot, racket, de racolare a oamenilor. Noi hotărâsem cu un vot covârșitor. Parcă li s-a șters creierul. Surpriză, Meleșcanu, Grațiela, ceilalți, toti au votat pentru ieșirea de guvernare. Și acum spun că decizia nu a fost luată statutar. Cel mai înalt forum de decizie este Delegația Permanentă. Aici nu e vorba numai de statut. Ați auzit de onoare? E foarte importantă asta. Unii sunt la căsuța cu onoare, ori ușa e închisă, ori căsuța e goală. E vechiul proverb – ce nu te omoară, te întărește”, a mai spus Tăriceanu.

Acesta a acuzat că în coaliția PSD ALDE nu a existat tratament egal, motiv pengtru care partidul nu a putut să crească natural.

„Ajungem la coaliția ALDE și PSD, care a început să funcționeze bazându-se pe încredere. Ce s-a întâmplat, gesturile pe care le-au făcut partenerii față de noi, moment în care ai pretenția să fi tratat pe picior de egalitate. PSD a luat 40%, noi am avut 6%, dar într-o coaliție dacă nu există tratatament egal, respect, încep să ia amploare neîncrederea. Mi-am adus aminte, apropo de Brâncuși, pe care, Rodin, care era deja un sculptor cu o anumită notorietate l-a invitat să lucreze cu el și Brâncuși l-a refuzat și a zis – la umbra unui copac mare nu crește nimic. Asta s-a întâmplat și cu noi și PSD”, a afirmat liderul ALDE.

ALDE a transformat ședința informală de vineri în Biroul Politic Executiv, care a decis excluderea lui Teodor Meleșcanu, Grațiela Gavrilescu, Alexandru Băișanu și Ion Cupă din partid. Aceștia acceptaseră funcții în Guvern și Senat din partea PSD, după ce ALDE a decis să plece de a guvernare.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din...
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Programul marilor Magazine de Paște 2024: Zilele în care supermarketurile din România vor fi închise
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii. Îți poate afecta mașina? ❗
Gruparea Hamas ia în calcul depunerea armelor. Care este condiţia pentru ca acest lucru să...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
S-a dat ORDIN de EVACUARE în România. Raed Arafat a decis chiar acum
Vremea îi surprinde și meteorologi. Ce se întâmplă în următoarele 24 de ore
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
EXCLUSIV! Kamara se lansează în afaceri. Din ce vrea să facă bani artistul: ”Este inspirat...
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
5 construcții impresionante pe care merită să le vezi măcar o dată in viață