Tăriceanu, AUDIAT în Comisia SPP, după ce avocatul său a afirmat că președintele Senatului a fost urmărit prin TOATE mijloacele

Tăriceanu, AUDIAT în Comisia SPP, după ce avocatul său a afirmat că președintele Senatului a fost urmărit prin TOATE mijloacele
Publicat: 09/10/2018, 08:27
Actualizat: 25/03/2019, 21:22

„Ne-a semnalat (Dumitru Iliescu – n.r.) un caz similar, suspicionând că ar fi o implicare a personalului din SPP în speța domnului președinte al Senatului, domnul Tăriceanu și ca atare, prin votul unanim al comisiei, am decis ca săptămâna viitoare, în funcție de programul dumnealui, să îl invităm pe dl Tăriceanu la audieri în comisie”, a declarat, marțea trecută, după audieri, președintele Comisiei de anchetă privind eventuala implicare SPP în politică, senatorul PSD Daniel Butunoi, despre audierea lui Dumitru Iliescu, fost director al SPP.

Social-democratul a precizat că Iliescu a menționat la audiere că din punctul său de vedere SPP ar fi trebuit să știe despre cei șapte ani în care Călin Popescu Tăriceanu a fost supravegheat pe mandat de siguranță națională și că SPP ar fi trebuit să ia „măsuri de contracarare”.

„Lucrurile sunt foarte simple. Așa cum le-a expus domnul Iliescu, competențele SPP, o parte foarte consistentă din partea de protecție o reprezintă protecția informativă. După părerea dumnealui, cei 7 ani de ascultare a domnului Tăriceanu nu numai că sunt ilegali, dar serviciul trebuia să știe și trebuia să ia măsuri pentru contracararea acestor activități. De aceea vrem să îl invităm pe dl Tăriceanu, să ne explice ce s-a întâmplat în cei 7 ani de mandat de ascultare”, a precizat, marți, Butunoi.

Fostul director SPP Dumitru Iliescu a declarat marți, în Parlament, după audierea din comisia specială de anchetă privind posibila implicare a serviciului secret în activitatea unor partide politice, că „oricine” se poate implica în politică, dar că el nu are asemenea informații legate de SPP. Acesta a adăugat că dacă ar fi știut despre implicarea SPP în politică, ar fi comunicat deja acest lucru.

Vicepreședintele ALDE, Varujan Vosganian, a declarat, pe 25 septembrie, că trebuie să existe o evaluare obiectivă a tot ceea ce s-a întâmplat în anii în care a funcționat binomul SRI-DNA, în contextul informațiilor potrivit cărora președintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a fost interceptat, prin plantarea de microfoane în casă.

Avocatul lui Călin Popescu Tăriceanu, Dan Apostol, a susținut, pe 24 septembrie, într-o declarație, că președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a fost urmărit de către procurori prin toate mijloacele, inclusiv prin plantare de microfoane în casă, atât în dosarul Microsoft, dar și în cauza privind mărturia mincinoasă. Apărătorul a adăugat că dosarul de mărturie mincinoasă este bazat pe un act ilegal al Parchetului.

Pe 22 mai, magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) au decis să îl achite pe președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, în dosarul în care acesta a fost acuzat de mărturie mincinoasă. Decizia nu este definitivă.

Avocatul lui Călin Popescu Tăriceanu, Dan Apostol, susține că președintele Senatului a fost urmărit de procurori în dosarul Microsoft PRIN TOATE MIJLOACELE: interceptări telefonice, ambientale, localizare, microfoane plantate în casă, ceea ce indică o „supraveghere tehnică acerbă”. Curtea Supremă A RESPINS contestația depusă de președintele ALDE cu privire la legalitatea interceptărilor. Tăriceanu acuză că practica ascultării convorbirilor a devenit „endemică”.

„A fost urmărit prin toate mijloacele, interceptări telefonice, localizare-deplasare, inclusiv prin plantare de microfoane în casă, inclusiv ambiental. În dosarul de la Brașov, în dosarul Microsoft, cu mandate judiciare, dar și cu mandate pe siguranță națională. A fost interceptat în toate conversațiile. Asta arată o urmărire acerbă. În ciuda acestei supravegheri tehnice acerbe, nu s-a reușit să se găsească nimic compromițător, nici în dosarul Microsoft, nici în dosarul cu retrocedările. Tocmai de aceea au recurs la această jalnică înscenare numită mărturie mincinoasă. De altfel, domnul Tăriceanu a contestat la Curtea Supremă legalitatea interceptărilor în baza unei decizii CCR și i-a fost respinsă”, a transmis Dan Apostol, avocatul lui Călin Popescu Tăriceanu, citat de Antena 3.

„Procurorii au scris în solicitarea de interceptare că aveau suspiciuni rezonabile că domnul Tăriceanu a comis o infracțiune. Acele suspiciuni rezonabile nu aveau de fapt niciun suport. Instanța spune în hotărâre că trebuia să fie chemat ca suspect, nu ca martor, dacă ar fi existat acele suspiciuni. Tocmai că domnul Tăriceanu a fost chemat ca martor dovedește că nu aveau suspiciuni rezonabile. (…) Dosarul este bazat pe un act ilegal al Parchetului, așa cum de altfel a constatat și Înalta Curte și constituie, în sine, o înscenare a DNA. Asta din dorința de a-l trimite în judecată pe Călin Popescu Tăriceanu cu orice preț, chiar dacă se constată că este total nevinovat”, a mai transmis avocatul.

Pe 22 mai, magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au decis să îl achite pe președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, în dosarul în care acesta a fost acuzat de mărturie mincinoasă. Decizia nu este definitivă.

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a înaintat instanței supreme o solicitare prin care contesta supravegherea tehnică. Ar fi vorba despre mandatul de interceptare emis în dosarul Microsoft, despre care a vorbit fostul ofițer SRI Daniel Dragomir.

Tăriceanu declarat, în luna martie a acestui an, că a făcut acest lucru pentru că „această practică a ascultării telefoanelor a devenit endemică”, lucru care atrage abuzuri în justiție.

„Am făcut acest lucru pentru că eu consider că respectul pentru drepturile cetățenilor este cheia principală, e bolta în care se construiește o țară democratică. Nu cetățenii trebuie să servească instituțiilor, instituțiile trebuie să servească cetățeni”, a declarat, la acea vreme Călin Popescu Tăriceanu.

Președintele Senatului a adăugat că „este grav ce s-a întâmplat în acești ani, de o amploare nemaivăzută” și a precizat că, în opinia sa, mandatele nu aveau de a face cu siguranța națională și „numai mintea bolnavă a unora care cred ca toți cetățenii trebuie puși sub urmărire”.

Tăriceanu a mai spus că a făcut solicitarea tocmai pentru a arăta că nu trebuie permise aceste metode, acuzând Comisia Europeană că prin MCV, „s-a făcut că nu vede aceste practici”.

„Erau în baza mandatelor de siguranță națională, nu aveau nimic cu siguranța națională. Eu m-am angajat în această luptă și am luat cazul meu ca un fel de caz prin care să demonstrez că nu fac un dicurs politic, ci fac demers în justiție tocmai pentru a demonstra abuzurile în justiție. E regretabil, că Comisia Europeană, prin MCV, s-a făcut că nu vede aceste practici. Iată dezvăluirile din ultima vreme. Salut atitudinea presei care a avut curajul să scoată la iveală această grave abuzuri,cum a funcționat sistemul sau ce numesc eu statul paralel”, a mai spus Tăriceanu.

Fostul ofițer SRI, Daniel Dragomir, spunea, la sfârșitul anului, că a existat un mandat de ascultare/urmărire din partea SRI pentru 80 de persoane din conducerea statului, ținta fiind Călin Popescu Tăriceanu, într-un dosar deschis în 2013 și din care s-a desprins ulterior cauza Microsoft.

Mandatul a fost acordat pentru perioada 4 iulie 2014 – 6 noiembrie 2014, acesta încheindu-se la 4 zile după primul tur de scrutin al prezidențialelor din 2014. Din acest dosar, s-a desprins ulterior dosarul Microsoft, potrivit lui Dragomir.

Fostul ofițer SRI susține că mandatul a fost dat într-un dosar deschis în 2013, în baza unei sesizări a Guvenului Ponta, și se referă la fapte din anii 2000.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Doliu la Casa Regală Britanică. Prințesa Beatrice a trecut prin clipe grele după ce primul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
INTERDICȚIE clară pentru românii cu casă la curte. Statul nu-ți dă voie să treci de...
Alte vești proaste de la meteorologi. Ploi abundente, vineri
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Ziua în care sute de mii de oameni au ieşit în stradă pentru Regele Mihai