REFERENDUM pentru FAMILIE pe 7 octombrie. Cum și-au ARGUMENTAT parlamentarii votul

REFERENDUM pentru FAMILIE pe 7 octombrie. Cum și-au ARGUMENTAT parlamentarii votul
Publicat: 12/09/2018, 03:04
Actualizat: 25/03/2019, 22:40

Din totalul de 136 de senatori, 127 au fost prezenți miercuri în plen, iar propunerea de revizuire a Constituției a fost adoptată de Senat cu 107 „pentru”, 13 voturi „împotrivă” și șapte abțineri. Camera Deputaților a adoptat, în mai 2017, inițiativa cetățenească de revizuire a Constituției care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, semnată de 3 milioane de cetățeni.

„Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instituirea copiilor”, prevede modificarea adusă articolului 48 din Constituția României.

„Prezentul act normativ își propune să înlăture orice echivoc pe care utilizarea termenului de „soți” în cuprinsul art. 48 al 1 din Constituția României ar putea să-l aducă în conturarea noțiunii de „familie”, a raportului dintre „familie” și dreptul fundamental al bărbatului și al femeii de a se căsători și a întemeia o familie”, se arată în expunerea de motive a propunerii legislative.

Senatorii au avut opinii pro și contra la dezbaterea inițiativei de revizuire a Constituției. Șerban Nicolae (PSD) a argumentat că e dreptul oricărui copil să crească într-o familie cu mamă și tată, unii liberalii au susținut proiectul, iar USR a acuzat că PSD face campanie electorală.

Pro: Trei miliarde de bărbați fără o femeie nu pot procrea

„Există fără îndoială o dimensiune de natură religioasă și una de natură rațională. Dimensiunea religioasă eu am identificat-o în ceea vine din înțelesul oamenilor. Procreerea se poate face numai între un bărbat și o femeie. Trei miliarde de bărbați fără o femeie nu pot procrea. 4 miliarde de femei fără un bărbat nu pot procrea. Asta este o lege naturală. Eu cred că există Dumnezeu și că el are rol creator. Există o dimensiune religioasă. Eu cred că avem obligația să dăm un vot care să respecte ceea ce orice om înțelege prin familie și prin căsătorie. Eu cred că viață este rezultatul unui proces firesc care nu poate fi pus sub semnul întrebării. Aș fi vrut să va spun câteva cuvinte legat de dimensiunea rațională. Eu cred că orice copil are dreptul să crească într-o familie cu mamă și tata. Nu cred că întâmplător primele cuvinte pe care le adresează orice copil și persoană de care se simte cel mai apropiat este – mama”, a afirmat Șerban Nicolae în plen.

Senatorul PSD a susținut că sintagma actuală din Constituție, în care se precizează cuvântul „soți”, punea accentul pe consimțământul liber exprimat, deoarece în perioada postbelică existau căsătorii din interes, încheiate prin acorduri, iar aceea nu putea fi numită „familie”.

Contra: Un vot împotrivă nu este un vot împotriva familiei

Senatorul USR, Vlad Alexandrescu, a declarat în plen, în timpul dezbaterilor pe revizuirea Constituției privind definirea familiei, că pentru senatorii care susțin această modificare nu contează familia sau tradițiile, ci doar”își fac campanie electorală pe spatele Referendumului”.

„Pentru USR este clar că nici familia, nici tradițiile nu contează pentru voi, ci să vă faceți campanie pe spatele acestui referendum. (…) L-ați amânat de atâtea ori și v-ați hotărât să îl votați acum, să distrageți atenția de la legile justiției, de la Codurile penale. (…) Un vot împotrivă nu este un vot împotriva familiei. PSD vrea cu adevărat un referendum despre valorile tradționale? Ce-ar fi să facem un referendum despre valorile tradiționale? Să facem un referendum ca cei condamnați penal să nu mai ocupe funcții publice, pentru alocarea a 6% din PIB pentru Educație, pentru eliminarea plagiatului. Despre asta nu aveți curaj să îi întrebați pe cetățenii români ce părere au? Nu, voi vreți un referendum inutil”, a afirmat senatorul USR, Vlad Alexandrescu, în plen.

Pro: PNL dorește stoparea declinului demografic

Senatorul PNL, Nicoleta Pauliuc, a anunțat că va vota în favoarea adoptării inițiativei cetățenești, deoarece este „un vot pentru păstrarea tradiției”, iar PNL susține stoparea declinului demografic.

„Am ales să votez astăzi pentru susținerea inițiativei cetățenești. Votul meu este pentru păstrarea tradiției. PNL dorește stoparea declinului demografic, care poate fi realizat pe doi căi principale, printre care și sprijinirea natalității. Nu este cazul să politizăm dorința a peste trei milioane de români, a spus Pauliuc de la tribuna plenului Senatului.

Suportă îmbunătățiri: se pune un semn de egalitate în noțiunea de familie și căsătorie, ceea ce este greșit

Liderul grupului senatorial al UDMR, Cseke Atilla, a declarat că sunt lucruri care trebuiau lămurite în timpul dezbaterilor, modificarea punând semn de egalitate între noțiunea de familie și cea de căsătorie.

„Dacă vreți o simplă propoziție despre textul propus, este un text care nu este perfect, dar este mai bun decât cel actual. Noi, în grupul senatorial UDMR, am analizat acest text propus și toți senatorii UDMR sunt de acord cu definiția căsătoriei în sensul în care aceasta să fie consimțită, casatoriea să fie încheiată între un bărbat și o femeie. Există însă anumite deficiente; Se pune într-un fel un semn de egalitate în noțiunea de familie și căsătorie, ceea ce este greșit. Se încearcă inducerea ideii că, daca nu ești căsătorit, nu ai familie. Oare nu există cupluri care trăiesc de mult timp împreună și au copiii, această nu este familie? Trebuia, cu această ocazie, în acest moment, aceste situații să fie reglementate prin propoziții simple la nivel constituțional. Aceste lucruri puteau fi dezvoltate prin legi organice. Nu s-a întâmplat acest lucru, drept urmare, senatorii UDMR vor vota după propria conștiință și în concluzie vor spune următoarele: Toți suntem de acord cu încheierea căsătoriei între un bărbat și o femeie. Unii vor vota pentru și alții se vor abține”, a declarat liderul grupului senatorial al UDMR, Cseke Atilla.

Pro: dacă trei milioane de români o susțin, trebuie să o facem

Senatorul ALDE Dorin Bădulescu e de acord că, dacă trei milioane de români vor această modificare privind revizuirea Constitușiei, parlamentarii trebuie să țină cont de ea.

„S-a vorbit despre democrație, însă democrația nu înseamnă să renunțăm la tradiție și la familie. Toleranța noastră, a poporului român, nu poate trece peste anumite limite, Dacă trei milioane de români au considerat că este nevoie să avem o astfel de reglementare, trebuie să o facem. Poporul român are ca informație existențială căsătoria liber încheiată între un bărbat și o femeie, toți știm acest lucru. Nu poate fi un demers populist, pentru că este o inițiativă cetățenească. Nu reprezintă o discriminare”, a afirmat în plen senatorul ALDE (fost PMP) Dorin Bădulescu.

Contra: Această modificare alimentează ură

Senatorul USR Florina Presadă a încercat să explice că, în loc ca Parlamentul și Guvernul să rezolve alte probleme ale României, precum legile justiției, se preocupă de o modificare a Constituției care nu rezolvă nicio problemă.

„USR va vota împotriva acestei propuneri, pentru că nu rezolvă o problemă prezentă în acest moment în societatea românească. S-a vorbit aici despre familiile monoparentale și faptul că ele nu vor fi afectate în urmă modificării articolului din Constituție. Dar ce se intamplă cu familiile fără copii, unde bunicii cresc copiii, că au plecat părinții în străinătate. Această modificare alimentează ură”, a afirmat Presadă în plen.

Dragnea:Salut decizia Parlamentului

Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea a declarat că salută decizia Parlamentului de a adopta inițiativa cetățenească de revizuire a Constituției în sensul redefinirii familiei și precizează că referendumul va avea loc pe 7 octombrie.

„Salut decizia Parlamentului referitoare la revizuirea Constituției privind definirea familiei. Referendumul va avea loc pe 7 octombrie și va fi un moment crucial pentru valorile fundamentale ale societății românești. Am susținut organizarea acestui referendum și voi participa cu siguranță la scrutin. Este cea mai democratică formă posibilă de exprimare a voinței poporului român într-o chestiune de o profunzime spirituală deosebită”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și...
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut:...
A văzut că ia brusc în greutate și a mers la medic. Ce avea femeia...
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Au apărut primele imagini cu fiica lui Paris Hilton! „Nu m-am putut abține”. Ce anunț...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Restricții la o mare bancă din România. Cum vor fi afectați clienții
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Reacția furibundă a lui Alexandru Ciucu după ce s-a scris ca ar avea o amantă...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Cel mai căutat fugar american, prins în Piața Sf. Petru din Vatican