Roxana Wring a demisionat de la șefia USR București. Explicația acesteia

Roxana Wring a demisionat de la șefia USR București. Explicația acesteia
Publicat: 18/09/2019, 14:53

„Am decis, nu așa am vrut, e o gândire pe un termne mai lung. Eu am vrut să rămân membru, bineînțeles și consilier municipal. Îmi doresc să dedic mai mult timp Capitalei, proiectelor pentru acest oraș și consider că biroul municipal trebuie să-și înnoiască legitimitatea. Urmează decizii importante pentru filiala USR București și nu cred că putem stabili un parcurs pentru 2020 pe baza legitimității și votului intern din 2017. Partidul s-a schimbat, avem foarte mulți membrii noi, avem un cu totul alt context politic”, a afirmat Roxana Wring, pentru MEDIAFAX.

Consilierul municipal al USR a mai explicat că „în curând vor fi de altfel alegeri. Ele au fost deja stabilite spre sfârșitul lunii noiembrie, alegeri pentru Biroul Municipal. Deci eu doar am devansat. Eu nu intenționam să candidez din nou pentru că consider că e bine să vină cineva nou. Așa că a fost o decizie legată de ce e mai bine pentru filială și de faptul că eu îmi doresc să petrec mult mai mult timp pe proiecte pe care a trebuit să le amân, pe care n-am putut să le finalizez. Știți că lucrez la legea Capitalei, un proiect mare la care va trebui să îmi dedic timpul să facă lobby și intern și extern”.

Șefia interimară a filialei USR București va fi preluată de Florin Cobzac, „care este un om echilibrat și competent”, în opinia lui Wring.

„Nu am niciun dubiu că actuala garnitură a Biroului Municipal va fi ce are nevoie USR pentru a pregăti alegerile din 2020″, a completat Roxana Wring.

Întrebată de MEDIAFAX dacă decizia de renunțare la șefia USR București ar avea legătură cu faptul că Nicușor Dan s-a anunțat candidat la Primăria Capitalei, în contextul în care PLUS susține candidatura lui Vlad Voiculescu, Wring a răspuns: „Nu, adică nu a influența decizia mea”.

„E adevărat că aici eu, în calitate de președinte trebuia să fiu echilibrată și imparțială și sunt în continuare. Dar nu, nu are legătură cu acest lucru. Lucrurile într-un fel s-au intersectat, însă este mai ales vorba de legitimitate. Congresul a dat multă legitimitate noului BN. Eu am devansat ceva cu o lună și un pic ceva ce s-ar fi întâmplat acum”, a conchis Wring.

Deputatul Nicușor Dan a anunțat, luni, că s-a înscris în cursa internă a USR București pentru alegerea candidatului pentru Primăria Capitalei.

De asemenea, Vlad Voiculescu este candidatul PLUS la alegerile pentru Primăria Capitalei.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Face o avere din imaginile cu ea: apariție controversată a jucătoarei de fotbal!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Inter Milano a sărbătorit titlul “Made in Romania”. Imaginile cu fotbaliștii care dansează pe piesa...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
O legendă a cinematografiei a încetat din viață. S-a stins o mare stea
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Oamenii de știință din domeniul energiei dezleagă misterul strălucirii aurului