Războiul dintre Palate. Radiografia unui nesfârșit SCANDAL

Războiul dintre Palate. Radiografia unui nesfârșit SCANDAL
Publicat: 30/12/2018, 12:05
Actualizat: 27/03/2019, 20:31

Cu două zile înainte de preluarea președinției Consiliului UE ne aflăm în plin război politic, cu două ministere conduse de miniștri demisionari de o lună, cu un decret contestat, ce vizează șeful Statului Major, cu măsuri economice atacate și critici din partea UE.

– Șeful Statului Major al Armatei este ultimul motiv de scandal între Palate. Klaus Iohannis a refuzat propunea ministrului Apărării, Gabriel Leș, pe motiv că nu respectă rigorile legii, iar președintele a decis prelungirea, cu un an, a mandatului generalului Nicolae Ciucă. Până la publicarea decretului în Monitorul Oficial, PSD a fost acuzat că ar încerca blocarea acestuia, instituția Monitorului Oficial fiind în subordinea Camerei Deputaților. Decretul a fost publicat sâmbătă, dar este contestat de premierul Viorica Dăncilă și ministrul Apărării, pe motiv că nu a fost emis în urma unei propuneri. Legea la care apelează ambele părți este interpretabilă, spun constituționaliștii, motiv pentru care problema va fi tranșată, cel mai probabil tot la Curtea Constituțională.

– Două ministere – Dezvoltare și Transporturi- funcționează cu miniștri demisionari de o lună. În urmă cu două zile, premierul a anunțat că președintele nu va accepta propunerile Lia Olguța Vasilescu (la Ministerul Dezvoltării) și Mihai Drăghici (la Transporturi). „Fără nicio explicație, dând dovadă că vrea blocarea activității Guvernului”, s-a plâns Dăncilă. Miniștrii care ocupă cele două portofolii – Paul Stănescu (Ministerul Dezvoltării) și Lucian Șova (Ministerul Transporturilor) sunt demisionari, iar o decizie a Curții Constituționale din 19 decembrie arată că șeful statului este obligat să emită de îndată decretele de constatare a vacantării celor două funcții de ministru și să răspundă motivat legat de numirile noilor miniștri.

– Procurorul general al României. Tudorel Toader, ministru al Justiției, a declanșat procedura de revocare a lui Augustin Lazăr din funcția de procuror general, în data de 24 octombrie. Momentul anunțului nu a fost lipsit de controverse, după ce ministrul a vorbit despre o rezoluție de clasare care se afla în dosarul de candidatură a lui Lazăr și care îl viza pe șeful statului Klaus Iohannis, cel care trebuia să semneze decretul de numire. A rămas neclar de cese afla acea rezoluție în dosar, dar s-a lămurit faptul că procurorul care a dat acea decizie nu era Augustin, ci Cristian Lazăr, un alt magistrat din Parchetul General. La o lună de la acel moment, Consiliul Superior al Magistraturii a dat aviz negativ cererii, iar președintele a transmis că o va citi, dar „această propunere de revocare mi s-a părut și mi se pare o eroare„. Pe 27 decembrie, Tudorel Toader a trimis președintelui documentele pentru finalizarea procedurii de revocare a procurorului general și l-a acuzat pe Augustin Lazăr că trage de timp prin contestații în instanță, pentru a ajunge la final de mandat, pe 19 aprilie 2019. Deocamdată, nu a fost anunțată vreo decizie de la Palatul Cotroceni.

– DNA – Pe data de 27 februarie, Tudorel Toader a declanșat procedura de revocare a Laurei Codruța Kovesi. Aceasta a fost pusă în aplicare la jumătatea anului, în luna iunie, după ce Curtea Constituțională l-a obligat pe șeful statului să emită decretul de revocare. Ulterior, propunerea lui Tudorel Toader ca procurorul Adina Florea să ocupe șefia DNA, a fost respinsă de președinte, pe motiv că nu sunt îndeplinite condițiile de legalitate necesare. La final de an, pe 27 decembrie, Toader a transmis că noua propunere pentru șefia DNA este tot Adina Florea. De această dată, Toader promite că va apela la CCR, dacă președintele nu va aproba solicitările de numire.

– OUG pe măsurile fiscale și „taxa pe lăcomie” – Președintele Klaus Iohannis a atacat, la rândul său, măsurile economice anunțate, în ultimii doi ani, de guvernele PSD-ALDE. Ultima decizie contestată este ordonanța ce vizează noi măsuri fiscale, în special pentru bănci și companiile din energie, de la 1 ianuarie. „E lăcomia pesediștilor de a lua bani mai mulți și a-i gestiona cum consideră. Aceste lucruri vor da peste cap toată economia și vor da peste cap bugetele tuturor românilor,” apreciază Iohannis. Ordonanța a fost publicată sâmbătă în Monitorul Oficial, deci își va produce efectele de la începutul anului.

– SPP – Demnitarii din arcul guvernamental nu mai beneficiază, în mare parte, de paza Serviciului de Protecție și Pază. După ce Liviu Dragnea l-a acuzat pe Lucian Pahonțu, șeful SPP că este omul lui Iohannis și încearcă să destabilizeze PSD, miniștrii au renunțat la serviciile SPP. „E demult băgat. E poștașul de serviciu, este vestitorul de serviciu de la Cotroceni. A fost al lui Băsescu, acum e al lui Iohannis,” l-a acuzat Liviu Dragnea pe Pahonțu. Mai mult, în urmă cu câteva zile, liderul PSD l-a nominalizat pe șeful SPP că ar fi conducătorul Staului Paralel, iar președintele este doar „un instrument”.

– Rezoluția privind statul de drept din România. Parlamentul European a adoptat, în 13 noiembrie, proiectul de rezoluție prin care exprimă preocupare privind modificarea legislației penale și judiciare în România. Și de această dată, acuzațiile nu s-au lăsat așteptate.”Aceste două chestiuni (n.r.: Rezoluția și MCV) reprezintă, într-adevăr, două note foarte, foarte proaste pentru actuala guvernare Dragnea-Dăncilă. Această guvernare pe care o consider un accident al democrației românești”, a spus Iohannis, în timp ce partidele de guvernământ acuzau că europarlamentarii români din Opoziți au votat rezoluția împotriva României, fără a se gândi că fac rău țării.

– Numirile de ambasadori – acuzații au apărut și în ceea ce privește numirile ambasadorilorRomâniei în Israel, Canada, Bruxelles. „Mai trimite o solicitare la Cotroceni. Domnule, mai știi ceva? Niciuna. Niciun porumbel, nimic. Nici la Bruxelles nu avem ambasador. Nici în Canada și mai sunt. Sunt o grămadă de țări în care nu avem ambasadori”, a acuzat Liviu Dragnea.

– Preluarea președinției Consiliului UE – Și acest eveniment important pentru România a fost folosit în plan politic. Președintele Klaus Iohannis a anunțat, în luna noiembrie, că țara nu este pregătită pentru acest eveniment. O declarație care a costat în plan extern, în condițiile în care Finlanda s-a oferit să preia locul României. De la București, premierul și miniștrii au anuțat că sunt pregătiți pentru responsabilitatea ce le revine odată cu președinția Consiliului UE. Ulterior, Klaus Iohannis a revenit asupra temei și a spus, pentru presa din Austria, că, în ciudat luptelor interne, România va asigura rezonabil președinția de la 1 ianuarie 2019.

– Scandal în țară, critici de la Bruxelles – Cu doar trei zile înainte de preluarea președinției Consiliului UE, președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker afirma că are „dubii” privind capacitatea României de a deține Președinția semestrială. Juncker consideră că, deși este „bine-pregătit din punct de vedere tehnic„, Bucureștiul nu a înțeles pe deplin ce presupune acest mandat și a făcut referire la faptul că „este necesar un front unit pe plan intern pentru a promova unitatea Europei”. Imediat, europarlamentari și miniștri PSD au acuzat că destinatarul mesajului e la Palatul Cotroceni, nu la Guvern și că, indiferent ce a transmis premierul, președintele nu a dorit unitate. „Atingem noi culmi ale disfuncționalității (…) Trăim într-un capriciu național”, spune Alexandru Petrescu, ministru al Comunicațiilor.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona...
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Unde este Fito? Povestea celui mai notoriu infractor din Ecuador, care a fugit din închisoarea...
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un...
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic...
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns...
"Am călătorit în timp". Un profesor ieșit din comă spune că a fost în anul...
“L-au apucat nebuniile”. Motivul halucinant pentru care o femeie a fost înjunghiată în Centrul Vechi...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Poate fi anulat ITP-ul dacă mașina scoate prea mult fum?
Biden a promulgat pachetul de ajutor pentru Ucraina
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Românul de 24 de ani, milionar din nimic. Cum a făcut munți de bani
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Lovitura dură pentru TikTok! Comisia Europene suspendă noul program al platformei: ”Există riscuri pentru sănătatea...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai...
Haos în centrul Londrei după ce doi cai militari au scăpat de sub control