Românul cu plăcuțe M..EPSD candidează la alegerile europarlamentare

Publicat: 22/01/2019, 14:08

„Am luat decizia de a candida independent la alegerile de anul viitor pentru Parlamentul European, asta după multe gândiri și răzgândiri. Am decis să fac acest pas pentru că NU sunt mulțumit de calitatea oamenilor care îi reprezintă pe români în fața Europei, pentru că m-am săturat să fim mințiți și pentru că îmi doresc să fac mai mult pentru noi. Vreau ca noi toți, cei din Diaspora, să fim și mai uniți, mai ales acum când țara noastră, pe care am fost obligați s-o părăsim, trece prin clipe cumplite. Vreau să putem vota liber, fără sabotaje de genul celor din 2014, să ajutăm măcar cu un simplu vot România.

Știu că va fi greu, și asta pentru că legislația electorală din România spune că o persoană care vrea să candideze la alegerile europarlamentare, ca independent și nu pe liste de partid, trebuie să strângă 100.000 de semnături. Dar tocmai de aceea mă bazez pe sprijinul vostru. Sunt român și iubesc România la fel ca voi toți, vreau să fac ce pot eu mai bine pentru țara mea. Doar împreună putem reuși!”, scrie Răzvan Ștefănescu pe pagina sa de Facebook.

La începutul lunii august, după ce dosarul M..EPSD a fost clasat de Poliție, Răzvan Ștefănescu declara că așteaptă scuze de la autorități pentru imensul tărăboi provocat în jurul numerelor buclucașe.

„S-a făcut dreptate. Aștept scuze din partea autorităților. Acum nu știu ce voi face, plec la mare, deocamdată. Am de gând să vând mașina, momentan nu pot să o vând, dar, dacă o să pot, o sa cer 25.000″, a declarat, pentru Mediafax, Răzvan Ștefănescu.

Inițial, Brigada de Poliție Rutieră a Capitalei i-a reținut lui Răzvan Ștefănescu permisul și i-a deschis dosar penal, pe motiv că autoturismul său nu ar avea drept de circulație în România cu plăcuțele de înmatrulare M..EPSD.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 au admis propunerea de clasare, dosarul a fost închis, iar Ștefănescu și-a recuperat permisul. El a acuxzat Poliția de hărțuire, deoarece nu i-a adus nici o învinuire, până în final.

„Mi s-au cerut documentele, după 3 minute, mi-au spus că numerele nu sunt valabile să că trebuie să scot plăcutele. Am refuzat, ceea ce polițistul a mers la mașină, a scos numerele de înmatriculare, am filmat când le-a scos. (…) Mi-a adus la cunoștință că permisul îmi va fi suspendat. Nu știu ce va urma, nu mi-au adus nicio învinuire. Doar mi-au adus la cunoștință că plăcuțele nu sunt valabile.

Am fost oprit la 5:50 dimineața, pe 1 august. Trebuia să ajung la mare. Eram cu băiețelul meu de 8 ani. Mi-au spus să merg cu ei la poliție. (…) Mi-au dat o dovadă, dar fără drept de a conduce, pe timp nelimitat, nu știu. Sunt în vacanță aici. Eu locuiesc în Suedia, am venit să cheltui bani în România. Mașina e înmatriculată în aprilie. Când am înmatriculat mașina cu M…IE PSD, am consultat DEX-ul și prima chestie scrie „gură”, „a amăgi”, „a duce cu vorba”, exact ce face PSD. Cu numerele astea am vrut să arăt că aceștia sunt ei. A minți, de fapt. Asta e în DEX. (…) Vineri m-au oprit în Craiova, aveam dreptul să circul, nu mi-au făcut nimic. Acum, după două zile, nu mai am dreptul”, a declarat Răzvan Ștefănescu.

În România, Răzvan Ștefănescu a fost oprit de patru ori în trafic, deși nu a încălcat legea.

„Asta e a patra oară. (…) Probabil că deranjez pe cineva. Asta o numesc hărțuire”, a mai spus șoferul la sediul Brigăzii Rutiere.

În încercarea de a afla care este motivul pentru care Răzvan Ștefănescu a fost oprit în trafic, deși Ambasada Suediei a precizat că poate circula fără probleme, Mediafax a contactat reprezentanții Brigăzii Rutiere. Aceștia au confirmat faptul că șoferul a fost oprit în trafic și că i-au fost ridicate permisul și plăcuțele, însă au refuzat să ofere alt răspuns oficial.

Ambasada Suediei în România preciza, într-o postare pe Facebook, referindu-se la autoturismul cu numărul M…EPSD, că plăcuțele de înmatriculare personalizate, emise de Agenția suedeză de Transport, sunt valide în toate țările UE, ca urmare a informațiilor că acestea nu ar fi legale.

„În acest weekend, câteva site-uri din presa românească au spus că plăcuțele de înmatriculare personalizate suedeze nu sunt permise în afara granițelor Suediei. Aceste informații făceau referire la o mașină înmatriculată în Suedia, cu plăcuțe de mașină personalizate, care a fost în centrul atenției presei în ultimele săptămâni. Articolele s-au răspândit pe canalele social media și prin intermediul unor site-uri de presă care nu au verificat corectitudinea informației. Ulterior, unele dintre site-uri și-au șters sau modificat respectivele articole.

Ambasada Suediei în România vrea să clarifice faptul că plăcuțele de înmatriculare personalizate, emise de Agenția suedeză de Transport, sunt valide pentru călătoriile în Uniunea Europeană. Numerele personalizate ar trebui să fie mereu însoțite de documentele oficiale atât ale plăcuțelor originale, cât și ale celor personalizate”, se precizează pe contul de Facebook a Ambasadei Suediei în România. Răzvan Ștefănescu are două numere de înmatriculare, unul oficial, și unul preferențial, realizat în Suedia.

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona...
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Unde este Fito? Povestea celui mai notoriu infractor din Ecuador, care a fugit din închisoarea...
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un...
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic...
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns...
"Am călătorit în timp". Un profesor ieșit din comă spune că a fost în anul...
Detalii halucinante au ieșit la iveală în cazul presupusului criminal din Orhei. Bărbatul este bănuit...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Poate fi anulat ITP-ul dacă mașina scoate prea mult fum?
Biden a promulgat pachetul de ajutor pentru Ucraina
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Lovitura dură pentru TikTok! Comisia Europene suspendă noul program al platformei: ”Există riscuri pentru sănătatea...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai...
Începând de astăzi, turiștii trebuie să plătească taxă de intrare în Veneția