Primarul Brașovului, George Scripcaru a fost achitat într-un dosar de corupție

Primarul Brașovului, George Scripcaru a fost achitat într-un dosar de corupție
Publicat: 01/07/2019, 19:52

Tribunalul Brașov l-a achitat, luni, pe George Scripcaru, primarul Brașovului, într-un dosar de corupție, în care edilul a fost cercetat alături de directorul unei societăți din subordinea primăriei.

Primarul a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru abuz în serviciu, fiind acuzat că l-a determinat pe directorul general al unei societăți din subordine să cumpere patru mașini care au fost puse ulterior la dispoziția Primăriei Brașov.

„(…) achită inculpatul Scripcaru George – sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, (…) achită inculpatul Scripcaru George – sub aspectul săvârșirii infracțiunii de participație improprie la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul folos necuvenit, (…) lasă nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea civilă SC RATBV SA Brașov împotriva inculpatului Scripcaru George”, se arată în soluția pe scurt, publicată pe portalul instanței.

Celălalt inculpat în dosar a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu și la plata unor despăgubiri civile către SC RATBV SA Brașov

Sentința nu este definitivă, fiind cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Procurorii DNA Brașov au dispus, în data de 28 septembrie, punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile față de primarul Brașovului, George Scripcaru, pentru abuz în serviciu, iar dosarul în care acesta a fost trimis în judecată a fost înregistrat la Tribunalul Brașov în 17 noiembrie 2016.

Potrivit procurorilor DNA, Scripcaru și-a exercitat influența, în anii 2007 – 2015, asupra directorului general al unei societăți din subordinea Primăriei municipiului Brașov și l-a determinat să cumpere succesiv, pe parcursul celor nouă ani, patru autoturisme care au fost puse ulterior la dispoziția Primăriei Brașov, semnându-se în acest sens mai multe contracte și acte adiționale.

Procurorii au susținut că primarul a urmărit obținerea unor foloase necuvenite pentru sine, constând în folosirea exclusivă a mașinilor respective, fără să fie nevoit să achite costurile pentru întreținerea și utilizarea acestora.

„Ulterior, pentru a ascunde faptul că autoturismele date în mod succesiv în folosința Primăriei Brașov sunt utilizate în interesul său personal, Scripcaru George a solicitat aceluiași director ca, în cazul în care pe adresa societății vor veni solicitări din partea Poliției Rutiere, să fie comunicat numele vreunui angajat, care astfel să fie sancționat contravențional în locul edilului. Urmare a acestui demers, la data de 12 martie 2009, a fost încheiat un proces verbal prin care o altă persoană a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 120 lei și 2 puncte penalizare, menționându-se că a depășit viteza maxim admisă în localitate, în timp ce conducea unul din autoturismele respective. În realitate, autoturismul fusese condus de inculpat, rezultatul fiind obținerea pentru acesta din urmă de foloase necuvenite, constând în aceea că nu figurează în evidențele Poliției cu sancțiuni contravenționale și nu a plătit amenda respectivă”, a arătat DNA.

Procurorii au mai susținut că societatea respectivă a fost prejudiciată cu suma totală de peste 630.000 de lei, reprezentând valoarea mașinilor achiziționate și cheltuielile suportate cu întreținerea și utilizarea acestora.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și...
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut:...
A văzut că ia brusc în greutate și a mers la medic. Ce avea femeia...
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Marilu Dobrescu și Iustin s-au despărțit! Motivul terifiant din spatele separării: „Am început să am...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Restricții la o mare bancă din România. Cum vor fi afectați clienții
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Reacția furibundă a lui Alexandru Ciucu după ce s-a scris ca ar avea o amantă...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Prețul petrolului și al aurului a crescut după loviturile asupra Iranului