Prima ședință a PSD după schimbările majore de la conducerea partidului. Ce teme sensibile vor aborda social-democrații / Lider PSD: Susțin un Congres după alegerile prezidențiale pentru alegerea conducerii partidului / Buzatu: Alegerea conducerii PSD ar trebui să aibă loc odată cu alegerea candidatului la prezidențiale

Prima ședință a PSD după schimbările majore de la conducerea partidului. Ce teme sensibile vor aborda social-democrații / Lider PSD: Susțin un Congres după alegerile prezidențiale pentru alegerea conducerii partidului / Buzatu: Alegerea conducerii PSD ar trebui să aibă loc odată cu alegerea candidatului la prezidențiale
Publicat: 05/06/2019, 16:08

Ora 16:00 Buzatu: Alegerea conducerii PSD ar trebui să aibă loc odată cu alegerea candidatului la prezidențiale

Președintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat, miercuri, că alegerea unui nou președinte al partidului ar trebui să aibă loc în cadrul aceluiași congres în care se va decide candidatul la prezidențiale, deoarece campania electorală va începe curând și acesta va avea nevoie de sprijin.

„Discuția aceasta în legătură cu modul în care vom proceda în perioada care urmează pentru stabilizarea partidului, pentru alegerea conducerii partidului, pentru modificarea statutului PSD sunt lucruri care vor fi decise într-o discuție, într-o ședință următoare. Congresul pentru alegerea unei noi conduceri probabil că va trebui să fie odată cu stabilirea candidatului la prezidențiale, dacă ținem cont de faptul că este o perioadă foarte scurtă până când va începe campania electorală pentru prezidențiale. Nu e un lucru simplu să desemnezi un candidat, să îi asiguri tot sprijinul. Cred că nu e vorba numai de ceea ce am vrea noi, ci mai degrabă de ceea ce suntem obligați să facem înmtr-o perioadă foarte scurtă”, a declarat Dumitru Buzatu, în Parlament.

Victor Negrescu declarase anterior că PSD ar trebui să organizeze un congres în toamnă pentru schimbarea statutului partidului, și abia după alegerile prezidențiale să aibă loc un congres pentru alegerea conducerii PSD.

Viorica Dăncilă este, în prezent, președintele interimar al PSD, după ce Liviu Dragnea a fost condamnat la trei ani și șase luni de închisoare cu executare.

Ora 13:00Victor Negrescu: Susțin un Congres după alegerile prezidențiale pentru alegerea conducerii PSD

Victor Negrescu a declarat, miercuri, că susține ideea organizării a două Congrese PSD, unul în toamnă pentru reclădirea ideologică a partidului și unul, abia după prezidențiale, pentru alegerea unei noi conduceri PSD.

„Vom discuta despre următoarele reuniuni, inclusiv Congresul PSD. Sunt mai multe idei. Ideea pe care eu o susțin este să avem un congres în perioada următoare, poate chiar în toamnă, despre reclădirea ideologică a PSD și lansarea candidatului pentru prezidențiale, urmând ca ulterior să avem, poate după alegerile prezidențiale, un Congres în care să decidem cine va conduce partidul mai departe. În momdentul de față trebuie să ne concentrăm pe regăsirea identității noastre PSD. Dacă începem o luptă despre persoane pierdem miza”, a declarat Victor Negrescu, înainte de începutul Biroului Politic Național al PSD.

El a afirmat că în ședința de miercuri liderii PSD vor discuta despre consultările de la Cotroceni în privința revizuirii Constituției, dar și despre ședința Comitetului Executiv care va avea loc vineri.

„Ne pregătim de ședința Biroului Politic Național. Credem că este important să implementăm ceea ce s-a decis la referendum. Dorim o discuție mai largă despre ceea ce înseamnă reformă a Constituției, dar una rapidă. Credem de asemenea că PSD poate contribui într-o manieră constructivă la această dezbatere, avem o delegație deja gândită care va merge acolo cu acest mesaj constructiv. Cred că în perioada următoare, inclusiv în Comitetul Executiv Național de vineri urmează să discutăm foarte mult despre etapele următoare la nivelul partidului, această idee de reconstrucție a PSD”, a adăugat Negrescu.

Ora 08:48 Comitetul Executiv de vineri va începe la ora 11.00 și se va desfășura la sediul partidului din Băneasa, potrivit surselor citate. Totodată, liderii PSD se întrunesc miercuri în ședința Biroului Politic Național (BPN), de la ora 12.30, la Parlament.

Printre deciziile luate de social-democrați, la Comitetul Executiv de miercurea trecută, a fost numirea în funcția de președinte executiv a lui Paul Stănescu, iar Rodica Nassar a preluat funcția de secretar general, în locul lui Codrin Ștefănescu. Viorica Dăncilă este președintele interimar al PSD. CEx a mai decis că trebuie menținută guvernarea, iar Gabriela Firea a reluat interima șefia PSD București.

De asemenea, PSD a stabilit în CEx, săptămâna trecută, noile propuneri pentru ministere.

Astfel, pentru portofoliul de viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României a fost propus Titus Corlățean, diplomat de carieră, pentru Ministerul Justiției, Ana Birchall, cu specializări aprofundate în domeniul juridic, pentru Ministerul Fondurilor Europene a fost propusă Roxana Mînzatu, cu o experiență de 15 ani în domeniul afacerilor și fondurilor europene, iar pentru Ministerul pentru Românii de Pretutindeni a fost nominalizată Natalia Intotero, care a mai deținut acest portofoliu.

În schimb, președintele Klaus Iohannis a anunțat că nu îl va numi pe Titus Corlățean vicepremier, așa cum a cerut PSD, numindu-l „artizanul catastrofei de la alegerile din 2014″.

Prin urmare, este posibil ca la reuniunea CEx de vineri, social-democrații să discute despre o nouă nominalizare pentru funcția de vicepremier, în contextul anunțului șefului statului.

Referitor la ceilalți trei miniștri propuși de PSD, Klaus Iohannis a declarat, marți la Cotroceni, că va lua o decizie în zilele următoare.

Știrea inițială. Social-democrații se reunesc miercuri, de la 12.30, la Parlament, în prima ședință a Biroului Permanent Național al formațiunii după ce, în ultima ședința a Consiliului Executiv Național au decis unele schimbări la nivelul conducerii partidului, printre care înlocuirea lui Codrin Ștefănescu din funcția de secretar general cu Rodica Nassar, iar Paul Stănescu a fost numit președinte executiv în locul Vioricăi Dăncilă, care a fost desemnată președinte interimar.

Printre subiectele de discuție se numără mandatul cu care delegația partidului se va prezenta la consultările de la Palatul Cotroceni pe tema transpunerii în Constituție a referendumului pe justiției.

De asemenea, este de așteptat ca Viorica Dăncilă, președinte interimar al partidului, să facă o informare referitoare la întâlnirile pe care le-a avut marți la Bruxelles.

Totodată, este posibil ca liderii social-democrați să discute și despre convocarea Congresului PSD.

Delegația PSD condusă Viorica Dăncilă va avea consultări cu șeful statului la Cotroceni de la ora 15.00. Social-democrații care vor face parte din delegație sunt Paul Stănescu, Marcel Ciolacu, Mihai Fifo și Eugen Teodorovici.

foto: Mediafax Foto / Andreea Alexandru

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie bolnavă de cancer a decis să se mute împreună cu familia în „zona...
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Unde este Fito? Povestea celui mai notoriu infractor din Ecuador, care a fugit din închisoarea...
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un...
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic...
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns...
"Am călătorit în timp". Un profesor ieșit din comă spune că a fost în anul...
Detalii halucinante au ieșit la iveală în cazul presupusului criminal din Orhei. Bărbatul este bănuit...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Poate fi anulat ITP-ul dacă mașina scoate prea mult fum?
Biden a promulgat pachetul de ajutor pentru Ucraina
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
O NOUĂ TAXĂ obligatorie. Intră în vigoare de astăzi, 25 APRILIE
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Lovitura dură pentru TikTok! Comisia Europene suspendă noul program al platformei: ”Există riscuri pentru sănătatea...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai...
165 de ani de la începerea construcţiei Canalului Suez. A scurtat drumul navigatorilor către Europa...