PLUS e o soluție. Cum vrea Dacian Cioloș SĂ SCHIMBE România

PLUS e o soluție. Cum vrea Dacian Cioloș SĂ SCHIMBE România
Publicat: 26/01/2019, 15:08
Actualizat: 26/03/2019, 03:44

Dacian Cioloșa fost ales președinte al partidului PLUS și este convins că singura soluție pentru țară este implicarea. El își propune ca partidul să ajungă prima forță politică din România după alegerile parlamentare din 2020.

„PLUS este o soluție pe care o propunem. Politica și un partid politic nu este un scop în sine, dar mi se pare important să știm că acest partid nu este un scop în sine, ci este un mijloc de a ne implica, prin care trebuie să mergem mai departe. Eu am decis să mă implic. Proiectul meu, pe care vi-l propun astăzi, nu este în primul rând un partid. Proiectul meu este România. E România și știu ce avem de făcut: să mergem la europarlamentare și să dăm primul test politic, să obținem rezultate foarte bune. Apoi să construim un partid solid pentru alegerile prezidențiale, foarte importante și ele. Să creștem o elită politică pentru administrația publică locală și să câștigăm alegerile locale. Să devenim prima forță din România după alegerile patrlamentare. Pentru asta e nevoie de fiecare dintre dumneavoastră,” a afirmat Dacian Cioloș în discursul pentru candidatura la funcția de președinte al partidului PLUS.

El a insistat că implicarea în politică e inevtiabilă, dacă nu ne dorim ca politica să ne intre singură în casă.

„Ne-am supărat destul, am suferit destul, am dat prea mult vina unii pe alții și ne-am victimizat suficient. De azi, nu doar că numai suntem singuri, dar vedem clar ceea ce aveți de făcut. Să avem curajul să fim noi înșine. Să fim convinși că și noi putem și că nu depindem de alții. Eu am decis să mă implic pentru că nu există altă soluție. Singura soluție este implicarea. Am văzut mulți români care nu suportă starea în care ne aflăm și i-am chemat să se implice. Uneori am primit un răspuns care m-a lăsat perplex – eu nu sunt interesat de politică și politica nu e pentru mine. Pot să înțeleg teama sau ezitarea, dar trebuie să recunoaștem că politica, atunci când o refuzi și o ignori îți intră singură în casă, și nu intră politicos, intră peste tine, te urmărește zi de zi. Nu te lasă să trăiești așa cum îți dorești. O simți în pensii, în salariile care nu îți permit să trăiești decent, o vezi în școlile și spitalele nefuncționale, treci peste ea când dai cu mașina peste gropi pe stradă. Poți deci să ignori politica, dar trebuie să îți asumi că acest lucru te costă,” a avertizat fostul premier.

Dacian Cioloș crede că doar prin schimbarea mentalității și comportamentelor, oamenii vor ieși din capcana politică și îi atenționează să nu aștepte ca PSD să dispară prin erodare.

„La baza societății, România nu e scindată, toți ne dorim același lucru, dar nu știm cum să îl obținem. Nu există PSD-iști și anti-PSD-iști. Există doar oameni care au nevoi și care își doresc să dorească mai bine. Noi suntem cei care trebuie să întindem o mână tututor și să nu facem judecăți de valoare care rup comunitatea în mod artificial. Abia așa vom scăpa definitiv de scindări și de ură obținută din opțiuni politice. Dacă așteptăm să dispară acest PSD prin erodare politcă o să avem surpriza că se va întoarce din nou și din nou sub alte forme. Doar prin schimbarea mentalităților și a comportamentelor la baza societății vom ieși din capcana aceasta a politicii care divide și incită la ură,” spune Cioloș.

„Ne îndreptăm încet spre 10 mii de membri. Este o performanță uriașă pentru o singură lună de existență. Eu, prin candidatura pe care o prezint astăzi, mă simt dator să pun o temelie puternică acestei organizații. Suntem câteva mii, dar încă nu suntem o organizație, trebuie să o construim. Timpul o să ne prindă din spate. Vom aduce principiile bunei guvernări.”

Dacian Cioloș a fost ales cu majoritate aproape absolută de voturi în funcția de președinte al PLUS, pentru un mandat de un an.

Din 1557 de delegați prezenți, care au votat pentru alegerea președintelui PLUS, doar 7 au fost împotriva lui Dacian Cioloș, 6 delegați s-au abținut de la vot. Cu un procent de 99,17%,Cioloș a devenit, așa cum era de așteptat, președintele partidului.

„O să regretați probabil, pentru că o să vă punem la treabă,” a glumit Cioloș, după anunțarea rezultatului votului. „Vă mulțumesc pentru încredere și celor care își pun întrebarea ce sens are spectacolul ăsta, cu vot de jumătate de oră, e important pentru noi să începem un proces așa cum trebuie. Trebuie să ne obișnuim cu un anumit fel de a face lucrurile, cât mai transparent. V-am cerut un mandat de maxim un an de zile. În maxim un an de zile, o să ne revedem aici, la Convenție Națională în care să realegem structurile partidului. Obiectivul pe care vi-l dăm este să contribuim împreună cu dumneavoastră la organizarea partidului. Oricine de aici putea să candideze cu o lista la președinția partidului.”

Dacian Cioloș a explicat obiectivele partidului până în 2020.

„În lunile care care urmează, principalul obiectiv este construcția partidului de jos în sus,” a explicat Cioloș. „Avem de pus în aplicare o strategie politică, pentru că asta e contextul în care noi ne angajăm. Proiectul acesta nu este un scop în sine, ci este pentru România. În România, în următoarele luni, avem patru rânduri de alegeri și după alegeri, avem patru ani de guvernare fără alegeri. Acesta este principalul meu obiectiv și asta e scopul pentru care am intrat în politică, să contribui atât cât pot să avem această majoritate politică după alegerile parlamentare. Acolo o să mă vedeți. Nu o să plec din România. Dacă voiam să plec, nu mai veneam. Îmi pun la dispoziția partidului toată susținerea de care sunt capabil că să obținem rezultate bune.”

Următoarea Convenție Națională a PLUS va avea loc peste un an.

Actrița Oana Pellea, invitată la Convenția Națională PLUS, a mărturisit că s-a gândit să plece din țară, dar nu a făcut-o pentru că iubește România.

„Eu iubesc această țară, cum știu că o iubiți și dumneavoastră. Cred că această țară merită o soartă bună. Vreau să trăim cu toții într-o țară normală, într-o țară educată, cinstită. Cu cât e misiunea mai imposibilă, cu atât e mai nobilă cauza. În perioadele de criză, oamenii însemnați se adună. Aș fi putut pleca din țară, dar nu am făcut-o. În ultimul timp, m-am gîndit că îmi pot lua câinii și morții și să plec în altă țară. Am renunțat la idee pentru că am toate speranțele în dumneavoastră”, a afirmat Oana Pellea, în discursul susținut la Convenția PLUS de sâmbătă.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și...
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din...
A văzut că ia brusc în greutate și a mers la medic. Ce avea femeia...
Au apărut primele căpşuni româneşti în pieţe. Cu cât se vinde un kilogram 
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Cum s-a îmbogățit peste noapte un cuplu de britanici! Cei doi au găsit un vas...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Românii, OBLIGAŢI să dea bani. Va fi lege în 2025: Au de unde
Semnele care prevestesc sfârșitul. Când moartea se apropie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Lino Golden și Delia s-au căsătorit, după doi ani de relație. Imagini de la cununia...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Sateliții lui Elon Musk ar putea distruge câmpul magnetic al Pământului