Orban: Parlamentari ai ALDE ne-au spus că vor veni cu noi în toamnă / Șansele sunt mai mari decât la toate moțiunile de cenzură depuse după decembrie 2016

Publicat: 14/06/2019, 09:08

„Sigur că establishmentul, adică cei care o duc bine, șapte șmecheri de la vârful ALDE care o duc bine merci că se ocupă de energie, că se ocupă de zona de Mediu, gunoaie, etc, cu interese bine cunoscute, ăia au oprit acest val. Eu le spun la fiecare, «oamenilor, dacă mai vreți să faceți politică în România, în caz că nu puteți convingerea ALDE să se trezească din starea de automulțumire cu ce avantaje personale au, mai aveți ocazia să votați moțiunea de cenzură»”, a afirmat Ludovic Orban, joi seară, la postul B1 TV.

Liderul PNL a precizat că, atunci când vorbești cu 90% din membrii ALDE, aceștia spun că le este rușine că sunt în siajul PSD, însă până la a vota moțiunea de cenzură este un pas mare.

„Când vorbești cu ei 90% dintre ei sunt de părerea asta. Sigur acum o să vedem ce vor face la moțiunea de cenzură. Că de la a-ți da dreptate, la a înțelege, până la a avea totuși curajul să își asumi să votezi moțiunea de cenzură e totuși un pas mare”, a explicat Orban.

Președintele liberal a mai spus că este posibil ca ALDE să folosească scuze pentru că nu au curajul să facă ceea ce trebuie.

„Știți ce poveste ne-au băgat acum. Nu venim acum cu voi, venim în toamnă. Le-am spus «băi băieți dacă nu veniți acum cu noi, acum când trebuie să veniți cu noi». Mai e un pic până la toamnă și toamnă o să spună «după prezidențiale. Mai stăm un pic să servim». Asta e băgată așa ca un lait motiv, ca o scuză a unora că nu au curajul să facă ceea ce trebuie. Eu le-am spus foarte clar «domnule, noi suntem după un vot, votul la europarlamentare și la referendum. La votul la europarlamentare PNL a luat mai mult decât PSD și ALDE la un loc, voi sunteți invalidați de cetățean. Cetățenii au spus clar că nu mai acceptă să guvernați. Dacă voi nu acționați în conformitate cu voința cetățenilor nu mai aveți nicio șansă să vă salvați. Sunteți pe nicăieri, sunteți pa. Puteți de acum să mai stați un an jumătate, mai ciuguliți ce mai ciuguliți. Pe urmă vă duceți acasă»”, a conchis Ludovic Orban.

Moțiunea de cenzură inițiată de partidele de opoziție a fost citită în plenul reunit de miercuri, iar marțea viitoare va fi dezbătută și votată de către Parlament.

Orban: Șansele sunt mai mari decât la toate moțiunile de cenzură depuse după decembrie 2016

Ludovic Orban a declarat că șansele moțiunii de cenzură de a fi adoptată în Parlament sunt mai mari decât la restul demersurilor făcute de la începutul legislaturii, în 2016. Președintele PNL a precizat că opoziția are în prezent circa 215, din necesarul de 233 de voturi.

„Șansele sunt mai mari decât la toate moțiunile de cenzură care au fost depuse după decembrie 2016. Am reușit totuși să construim un parteneriat între cinci formațiuni politice, pe lângă PNL este USR, PMP, UDMR, Pro România. AM purtat negocieri cu toate grupurile parlamentare, mai puțin PSD și ALDE care au luat decizia să nu voteze moțiunea de cenzură. Atunci strategia de negociere cu PSD și cu ALDE este o strategie de negociere individuală în care am implicat nu numai echipele oficiale de negociere, ci și parlamentari individuali cu puterea de a comunica și de a convinge parlamentari individuali în zona PSD și ALDE”, a afirmat Ludovic Orban, joi seară la postul B1 TV.

Liderul liberala a adăugat că negocierile individuale vor continua până în ultima zi.

„Acum suntem, pe calculele pe care le avem, pe un scor nu foarte departe de cele 233 de semnături. În momentul de față ne bazăm pe aproximativ 214-215 voturi, sigur în condițiile mobilizării exemplare a tuturor parlamentarilor care sunt implicați în susținerea moțiunii de cenzură. Continuăm până în ultima zi negocierile individuale. Asta e tot ce pot să fac. În ceea ce privește PNL, noi suntem implicați total în acest for de negociere. Sperăm să dea rezultate”, a completat Orban.

Moțiunea de cenzură inițiată de partidele de opoziție a fost citită în plenul reunit de miercuri, iar marțea viitoare va fi dezbătută și votată de către Parlament.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
GALERIE FOTO „Am 61 de ani, dar am corpul unui bărbat de 38”. Dave explică...
Ce salariu primește un angajat la 'împinge tava' în Mamaia, acum, în 2024. Are o...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Mișcarea strategică a lui Putin în Marea Neagră. Fotografii din satelit arată unde și-au mutat...
Anunțul făcut de Lavinia Pîrva după 7 ani de mariaj cu Ștefan Bănică Jr.: ”Întotdeauna...
Vedeta celebră, diagnosticată cu CANCER la sân. A suferit 4 operații în doar 10 luni
Afacerea cu care investitorii arabi ar putea da lovitura în România. Şeicii vor să facă...
Adio, doamnă! Vestea morții ei a picat ca un trăsnet
Ce a făcut Mădălin Paul Păduran cu câteva ore înainte de accident! Dezvăluirile făcute de...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
Ceva CIUDAT se întâmplă cu SATELIȚII lui ELON MUSK! De ce NU trebuie lăsați să...
S-a dat INTERDICŢIE de la Guvern. A devenit ILEGAL chiar din 2024
Soluția eficientă pentru a elimina buruienile. Rezultate în doar 24 de ore, fără chimicale
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
"Dumnezeu s-o ierte!" De ce a murit, de fapt, Naomi! Acum s-a aflat!
Gabriela Cristea, despre sacrificiile prin care a trecut pentru a ajunge un antreprenor de succes:...
"A scos o canistră şi a turnat pe el". Cine este bărbatul care și-a dat...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Chiar și șefii se tem că Inteligența Artificială le va lua locul de muncă!