no author
Teodor Bobei
158 vizualizări 13 aug 2019

"După ce a distrus toate echilibrele economice, cum numai un duşman al României ar fi putut-o face, preocuparea PSD nu este alta decât să încerce să le pună căluşul în gură celor care vorbesc. Anunţ în calitate de preşedinte al Partidului Naţional Liberal că susţin toate declaraţiile colegilor mei referitoare la falsificarea cifrelor bugetare de către actuala guvernare. Va fi ocazia perfectă pentru a demonstra în justiţie nu doar că reprezentanţii actualului Guvern au minţit fără scrupule în legătură cu dezastrul economic pe care l-au produs, dar că faptele acestor ageamii se află în contradicţie cu legile în vigoare", a spus preşedintele PNL Ludovic Orban, marţi, într-un comunicat de presă.

Acesta susţine că bugetul de stat pentru anul 2019 este unul construit pe „bani falşi” şi că rectificarea bugetară promovată de Guvern este complet falsă.

Liderul liberalilor mai notează că rectificarea bugetară construită de PSD-ALDE va duce la o situaţie economică "extrem de dificilă".

„Sutele de modificări ale Codului fiscal, abominabila OUG 114, jefuirea bugetelor comunităţilor locale, încălcarea sistematică a legii responsabilităţii fiscal-bugetare, transferul contribuţiilor şi anularea creşterii salariilor, inflaţia galopantă încurajată de Guvern, scăderea puterii de cumpărare, neindexarea pensiilor conform legii în vigoare, afectarea sumelor direcţionate către Pilonul 2 de pensii, blocarea marilor proiecte de investiţii în infrastructură, eşecul în absorbţia de fonduri europene, sunt doar câteva exemple ale incompetenţei crase a acestei guvernări a PSD care afectează grav economia”, a mai declarat acesta.

Acesta a mai adăugat că cei care ar trebui să sufere consecinţele penale sunt cei din PSD, nu colegii săi de partid.

Reacţia preşedintelui PNL vine în contextul în care PSD a anunţat că va depune plângere penală pe numele reprezentanţilor PNL care au susţinut în spaţiul public că PSD a „măsluit” bugetul de stat şi că „a furat” 10% din PIB. Senatorul PNL Florin Cîţu a prezentat într-o postare pe pagina sa de Facebook, dovezi care ar fi dovedit „falsificarea” datelor bugetului de stat şi o „gaură” bugetară de 10,4 miliarde de lei.

 

Citește și: