Nu are pregătirea necesară! Iohannis O RESPINGE din nou pe Olguța Vasilescu și cere O ALTĂ propunere pentru Ministerul Dezvoltării. PSD: „Președintele BEȚE-N ROATE”

Nu are pregătirea necesară! Iohannis O RESPINGE din nou pe Olguța Vasilescu și cere O ALTĂ propunere pentru Ministerul Dezvoltării. PSD: Președintele BEȚE-N ROATE
Publicat: 07/02/2019, 13:38
Actualizat: 25/03/2019, 20:29

„Analizând activitatea persoanei propuse, astfel cum rezultă aceasta din documentația transmisă, constat că doamna Lia-Olguța Vasilescu nu are pregătirea de specialitate necesară în niciunul dintre domeniile care fac obiectul de activitate al ministerului pentru care este propusă. De asemenea, din aceeași documentație constat că doamna Lia-Olguța Vasilescu nu are experiența în materie necesară promovării și gestionării politicilor publice guvernamentale la nivel național în domeniul complex al dezvoltării regionale și administrației publice.

Astfel, în calitate de primar, doamna Lia-Olguța Vasilescu nu a promovat și nu a gestionat politici publice de nivel național, iar în calitate de parlamentar a desfășurat activitate în comisii parlamentare care, prin obiectul de activitate, sunt direct legate fie de pregătirea sa profesională, respectiv domeniul culturii, artei și mijloacelor de informare în masă, fie au legătură cu experiența obținută în calitate de ministru, respectiv domeniul muncii și protecției sociale,” transmite Klaus Iohannis, în scrisoarea adresată premierului Viorica Dăncilă.

Șeful statului mai adaugă că, în perioada cât a fost ministru al Muncii, activitatea Olguței Vasilescu a fostlipsită de transparență, nepromovând dialogul cu societatea civilă. Acesta amintește și de afirmații controversate pe care le-a făcut Vasilescu sau de „limbajulfolosit în comunicările publice, presiunile asupra justiției, reținute inclusiv de către CSM”.

„Totodată, nu se poate ignora faptul că, în calitate de ministru al Muncii și justiției sociale, doamna Lia-Olguța Vasilescu a promovat un cadru lipsit de transparență în relația cu societatea civilă și în procesul de dialog social, fără consultarea actorilor implicați. Or, realizarea și asigurarea unui dialog autentic, prin implicarea partenerilor din administrația publică, mediul academic și societatea civilă, alături de pregătirea și experiența profesională sunt esențiale pentru exercitarea acestei funcții de demnitate publică.

La conturarea acestui profil se adaugă declarațiile controversate, atacurile la persoană virulente, limbajul folosit în comunicările publice, presiunile asupra justiției, reținute inclusiv de către Consiliul Superior al Magistraturii, toate acestea fiind aspecte care vin în contradicție cu cerințele de responsabilitate pe care le implică deținerea unei funcții de înaltă demnitate publică, precum cea de viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice”, explică președintele României.

Președintele Iohannis îi transmite șefului Executivului că așteaptă să-i înainteze o altă propunere pentru funcția de vicepremier și ministru al Dezvoltării.

„Față de aceste considerente, am decis să resping propunerea de numire a doamnei Lia-Olguța Vasilescu în funcția de viceprim-ministru, ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. În consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 85 alin. (2) din Constituție și ținând seama de jurisprudența Curții Constituționale, urmează să înaintați o altă propunere pentru funcția de viceprim-ministru, ministrul Dezvoltării regionale și administrației publice care, în mod necesar, pe lângă respectarea condițiilor prevăzute de lege, ar trebui să răspundă și cerințelor referitoare la pregătirea generală, pregătirea în specialitatea domeniului, experiența în materie, instruirea și aptitudinile pentru funcția în domeniu, reputația neștirbită și moralitatea”, a conchis Iohannis.

În scrisoare nu este precizat nimic în legătură cuMircea Drăghici, social-democratul propus de Viorica Dăncilă pentru funcția de ministru al Transporturilor.

Premierul Viorica Dăncilă a declarat că l-a sunat marți, înainte de a pleca la Bruxelles, pe președintele Klaus Iohannis, solicitându-i un răspuns cu privire la numirile de la Transporturi și Dezvoltare, iar președintele i-a promis că va da un răspuns în zilele următoare.

PSD consideră că președintele Klaus Iohannis este cel mai iresponsabil șef de stat pe care l-a avut România și îl numește „Președintele Bețe-n-Roate” într-un mesaj pe Facebook, după refuzul numirii Olguței Vasilescu la Ministerul Muncii.

„Klaus Iohannis a arătat astăzi că este cel mai iresponsabil președinte pe care l-a avut România. Nu a venit cu niciun proiect, cu nicio propunere constructivă, cu nimic care să îmbunătățească viața românilor. Este mânat de frustrări personale și nu știe decât să blocheze. Va rămâne în istorie drept „Președintele Bețe-n-Roate„. Face tot ce poate pentru a bloca PSD să facă investițiile atât de așteptate de cetățeni. Pe criteriile pentru care a respins-o astăzi pe Olguța Vasilescu, Iohannis nu ar fi devenit niciodată președintele României și nici nu ar fi putut ocupa o funcție de ministru. În plus, se contrazice: tot el a semnat cu mâna lui numirea Olguței Vasilescu la Ministerul Muncii, unde a realizat cele mai complexe legi ale acestei guvernări: Legea salarizării și Legea pensiilor. PSD a avut suficientă răbdare. Urmează să facem uz de mijloacele legale și constituționale pentru a-l determina pe președintele „Bețe-n-Roate” să își respecte obligațiile pe care le are față de lege și de cetățeni,” au scris social-democrații pe pagina rețelei de socializare.

Lia Olguța Vasilescu anunță că îi va face președintelui o plângere penală pentru abuz în serviciu, pentru că singurul motiv al respingerii sale este ura personală pe care i-o poartă. Fostul ministru al Muncii face mai multe precizări pe Facebook:

„1. Este evident că nu există niciun motiv de legalitate pentru respingerea mea la funcția de ministru al Dezvoltării, așa cum a statuat CCR. Sunt cetățean român, cu domiciliul in România, nu sunt condamnată penal, nu am colaborat cu Securitatea (nici nouă, nici veche), nu am nicio incompatibilitate. Acest lucru îl recunoaște și Klaus Johannis și, deci, singura modalitate legală admisă de Constituție ca să fie motiv de respingere, i-a căzut de la primul paragraf.

2. Scrie despre faptul că nu am experiența administrativă, omițând, în text, un amănunt semnificativ din CV-ul meu, transmis și la dosar, că am fost primar al unuia dintre cele mai mari orașe din România și, judecând după scorul electoral obținut pentru al doilea mandat, cetățenii au apreciat performanța mea.

3. În plus față de președintele României care a fost doar profesor și primar, am trei mandate de parlamentar și al patrulea în curs (în două îndeplinind funcții de președinte de comisii parlamentare), am fost primar 5 ani și doi ani am deținut funcția de ministru. Așadar, experiența mea e chiar ceva mai consistentă decât a lui Klaus Johannis până a ajunge președinte.

5. A invoca un comunicat CSM care se referea tot la declarații ale mele, în condițiile in care nu mai puțin de șase Instanțe judecătorești mi-au dat ulterior dreptate, mi se pare de-a dreptul stupid pentru argumentația respingerii pentru funcția de ministru, mai ales ca vine din partea unei persoane dovedită de Instanțele de judecată că a obținut prin fals imobile și a cărei soție refuză să se prezinte la organele de anchetă pentru a da explicații.

6. Comunicarea președintelui se referă și la reputația și imoralitatea mea. Mi se pare mai mult decât penibil și înjositor pentru un președinte să opereze cu instrumente specifice postacilor care aruncă găleți de mizerie în oameni politici pe care nu îi agrează.

7. Nefiind vorba de niciun fel de motiv de legalitate pentru respingere, ci doar de ura personală, consider ca dl. Klaus Johannis se încadrează perfect la infracțiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297, alin 1 și 2, Cod Penal, motiv pentru care am început deja redactarea unei plângeri penale in acest sens”, anunță Vasilescu.

Deputatul PSD Eugen Nicolicea a declarat despre refuzul președintelui că singura soluție este sesizarea din nou a Curții Constituționale.

„Domnul președinte trebuie să țină cont de deciziile CCR și să țină cont că aceasta este a doua propunere pentru funcția respectivă. În cadrul celei de-a doua propunere pentru Ministerul respectiv, domnul președinte nu se poate opune pentru că citez, „nu are drept de veto, iar răspunderea pentru propunere aparține prim-ministrului”, am închis citatul, s-ar putea opune pentru motive de legalitate. Aceste motive de legalitate nu există, pentru că nu le-a invocat. Pe cale de consecință, singura soluție este sesizarea din nou a CCR. Este clar un conflict juridic de natură constituțională și singura rezolvare este la CCR,” a afirmat Nicolicea pentru Mediafax.

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu este mult mai tranșant și cere suspendarea lui Iohannis din funcția de președinte.

„Mă așteptam la acest lucru, de asta am și spus că trebuie suspendat. Eu mi-am exprimat punctul de vedere public și în cadrul partidului despre acest conflict instituțional între președinte și Guvern. Nu este la prima abatere domnul președinte, dânsul insistă în acest conflict instituțional, punctul meu de vedere a fost foarte clar, de a-l suspenda 10-15 zile. Dacă președintele poate fi suspendat 10-15 zile, eu așa am propus,” susține Rădulescu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
GALERIE FOTO „Am 61 de ani, dar am corpul unui bărbat de 38”. Dave explică...
Ce salariu primește un angajat la 'împinge tava' în Mamaia, acum, în 2024. Are o...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Mișcarea strategică a lui Putin în Marea Neagră. Fotografii din satelit arată unde și-au mutat...
Anunțul făcut de Lavinia Pîrva după 7 ani de mariaj cu Ștefan Bănică Jr.: ”Întotdeauna...
Vedeta celebră, diagnosticată cu CANCER la sân. A suferit 4 operații în doar 10 luni
Afacerea cu care investitorii arabi ar putea da lovitura în România. Şeicii vor să facă...
Ireal ce au găsit medicii din Botoșani în burta ei: E URIAȘĂ!
Ce a făcut Mădălin Paul Păduran cu câteva ore înainte de accident! Dezvăluirile făcute de...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
Ceva CIUDAT se întâmplă cu SATELIȚII lui ELON MUSK! De ce NU trebuie lăsați să...
Devine obligatoriu prin lege în România. Îți confiscă toți banii. Se aplică din 1 octombrie
Cine a fost amanta lui Florin Piersic. S-a iubit cu actorul timp de nouă ani
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Adio, doamnă! Vestea morții ei a picat ca un trăsnet
Gabriela Cristea, despre sacrificiile prin care a trecut pentru a ajunge un antreprenor de succes:...
"A scos o canistră şi a turnat pe el". Cine este bărbatul care și-a dat...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Anders Celsius, omul din spatele scalei de temperatură