Liviu Dragnea despre sentință: o execuție în masă. PSD îl susține mai departe

Publicat: 22/06/2018, 20:39
Actualizat: 04/07/2018, 12:49

„Am asistat laO EXECUȚIE ÎN MASĂ. A trebuit să fie condamnați nouă oameni ca să se justifice și condamnarea mea. Un judecător care a rezistat a făcut opinie separat și mă vede nevinovat„, a declarat Liviu Dragnea.

La ședința Comitetului Executiv Național al PSD, el și-a pus pe masămandatele de lider al partidului și de președinte al Camerei Deputaților.

„Fiecare coleg și-a exprimat liber părerea și susținerea și mi-au cerut în unanimitate să nu am o abordare personală a acestei situații, pentru că mai importante decât mine sunt câteva lucruri – stabilitatea țării, stabilitatea guvernării, îndeplinirea fiecărei prevederi din programul de guvernare, care a început să producă efecte pozitive și va produce în continuare, dar și stabilitatea partidului, pentru că riscul este uriaș – au spus ei – ca PSD să se destructureze„, a menționat liderul PSD.

Viorica Dăncilă la ședința CExN PSD

Premierul Viorica Dăncilă se numără printre susținătorii necondiționați ai lui Liviu Dragnea.

Dragnea: Merg până la capăt. Nu mă tem de nimeni

Comitetul Executiv Național al PSD a decis să îl susțină pe Dragnea, atât ca președinte PSD, cât și ca președinte al Camerei Deputaților.

„Rămân la conducerea PSD pentru a duce toate aceste lucruri la capăt și le voi duce. Rămân și în conducerea majorității parlamentare împreună cu domnul Călin Popescu Tăriceanu. Nu va trece moțiunea de cenzură. În schimb, și eu și colegii mei am decis astăzi să fim mult mai fermi și mult mai radicali cu tot ceea ce trebuie să facem”, a declarat după ședință liderul PSD.

„Am spus-o în fața Congresului, am spus-o în fața a mii de oameni la miting că am de gând să merg până la capăt. Am știut atunci când am organizat mitingul că acea manifestare va mări presiunea pe completul de judecată, pentru că acel miting i-a speriat foarte mult. Mi-am dat seama că acel miting a contribuit la condamnare, am văzut și unii de la o anumită televiziune cum au amenințat în direct chiar judecătorul care are opinie separată, spunându-i să-și bage mințile în cap pe calea indicată, că altfel nu știu ce se întâmplă. Eu le-am spus că obiectivele mele sunt aceleași și anume, obiectivele din programul de guvernare să fie puse în practică , iar statul paralel să fie zdrobit. Și va fi zdrobit”, a promis Liviu Dragnea.

Președintele PSD și-a cerut iertare miilor de români, „care unii stau în pușcărie pe un articol neconstituțional, alții sunt târâți prin tribunale pe baza acelorași articole sovietice, iar alții sunt târâți pe la DNA și mai sunt alte mii, zeci de mii, care nici măcar nu știu că au dosar”. Liviu Dragnea și-a încheiat declarația precizând că NU ÎL SPERIE nici Klaus Iohannis, nici Eduard Hellvig, nici Lucian Pahonțu, nici Laura Codruța Kovesi, nici Traian Băsescu, nici Victor Ponta, nici Gabriel Oprea și nici alții.

Liviu Dragnea înconjurat de liderii PSD după ședința CExN

La declarațiile după ședința CExN al PSD, Liviu Dragnea a ieșit înconjurat de liderii partidului.

PSD preia mesajele Opoziției despre Justiție

Comitetul Executiv Național al Partidului Social Democrat a decis susținerea președintelui PSD Liviu Dragnea în toate funcțiile politice deținute de acesta la conducerea partidului și la conducerea Camerei Deputaților din Parlamentul României, dar și susținerea Guvernului condus de premierul Viorica Dăncilă, pentru continuarea și accelerarea realizării măsurilor prevăzute în programul de guvernare, se arată într-o declarație remisă Mediafax.

Comitetul Executiv Național PSD a mai hotărât „realizarea tuturor demersurilor legale și constituționale pentru finalizarea și accelerarea procedurilor privind adoptarea modificărilor la legile justiției și a codurilor penale, pentru punerea acestora în acord cu deciziile Curții Constituționale, a Curții Europene Drepturilor Omului, a directivelor europene și în conformitate cu standardele în această materie ale Comisiei de la Veneția”. S-a mai decis „utilizarea cu fermitate a tuturor mecanismelor și procedurilor legale și parlamentare pentru denunțarea abuzurilor din Justiție, realizate în baza unor protocoale secrete ilegale”.

Comitetul a mai hotărât utilizarea „cu determinare a tuturor căilor legale pentru consolidarea autorității Curții Constituționale, astfel încât deciziile definitive și obligatorii ale acestei instanțe supreme să fie respectate și puse în executare de către toate autoritățile statului român”.

Deciziile au fost luate având în vedere programul de guvernare asumat de Partidul Social Democrat în fața românilor, la alegerile generale din 2016, ținând cont de măsurile din acest program, care urmează să fie luate sau care sunt deja în curs de implementare și care pot aduce beneficii majore în ceea ce privește creșterea veniturilor românilor și pentru realizarea investițiilor de interes strategic pentru România, luând în considerare faptul că președintele PSD, Liviu Dragnea, este „garantul politic al realizării programului de guvernare și principalul factor de stabilitate al guvernării și al majorității parlamentare” și respectând prezumția de nevinovăție și dispozițiile în această materie din directivele europene, din deciziile CEDO și ale Curții Constituționale, care statuează acest principiu ca una din valorile fundamentale ale democrației și ale statului de drept.

Gabriela Firea și Paul Stănescu, loiali partidului și președintelui său

Gabriela Firea și Paul Stănescu îl susțin pe Dragnea

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Nu e bine deloc”. Starea de sănătate a Regelui Charles s-ar fi înrăutățit. Palatul Buckingham...
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis!...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui...
Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din...
Cine este Ramona, tânăra de 28 de ani care ar fi căzut în gol de...
EXCLUSIV: 50 de lei o porție de hamsie la malul mării! Ce prețuri au restaurantele...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai...
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la...
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Leo de la Roșiori a făcut mărturisiri emoționante despre momentele de marginalizare pe care le-a...
Ce au de împărțit la partaj Oana Radu și Cătălin Dobrescu: "El mă amenință că...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Regele Charles al III-lea este „mai bolnav decât lasă să se vadă”