Liviu Dragnea, despre ABUZURILE justiției, DUBLA MĂSURĂ a UE, MULTINAȚIONALELE și STATUL PARALEL

Liviu Dragnea, despre ABUZURILE justiției, DUBLA MĂSURĂ a UE, MULTINAȚIONALELE și STATUL PARALEL
Publicat: 17/12/2018, 14:34
Actualizat: 25/03/2019, 22:57

Principalele idei din discursul lui Liviu Dragnea:

– S-a încercat dezbinarea noastră, sfâșierea acestui partid. Vorbim de un atac furibund la adresa Guvernului.

– Miza o reprezintă resursele naturale ale României, potențialul uriaș de dezvoltare pe care îl are această țară.

– Ni s-a cerut să nesocotim decizii ale CCR. Țara noastră a fost transformată în țapul ispășitor al jocurilor de putere dintre familiile politice europene.

– De ce niciun oficial European până astăzi, până în acest moment, nu a scos o vorbuliță despre protocoalele ilegale între SRI și Justiție?

– Dorința noastră, prin care am aderat la principiile Uniunii Europene, nu poate fi, și nu acceptăm să fie confundată cu slugărnicia. Nu putem să avem limbaj dublu.

– Mircea Drăghici, împreună cu domnul Iordache și cu sprijinul de specialitate a domnului Toader, vă rog ca după anul nou, să depuneți acea plângere pentru înaltă trădare împotriva lui Klaus Werner Iohannis.

– În Constituție nu scrie că președintele României nu poate fi anchetat sau nu poate fi cercetat.

– Corupția de putere legalizată prin Ordonanța Cioloș-Prună, ordonanță care a modificat Codurile Penale, și n-am văzut pe nimeni dintre ambasadorii de la Bruxelles, atunci în 2016, să ceară să abroge ordonanța imediat.

– Hellvig, Vlase, Lazăr, unde este patriotismul ofițerilor și procurorilor care văd miliardari străini că finanțează în România mișcări anarhiste?

– Kovesi este unul dintre funcționarii care au scuipat pe deciziile Curții Constituționale.

– Eu nu mă tem să pronunț amnistie sau grațiere. PSD-ALDE are și această obligație să repare nedreptățile, toate abuzurile din justiție.

– Guvernul ar trebui să ia măsuri serioase în ceea ce privește lăcomia bancară și evoluția ROBOR.

– Declarați autostrăzile investiții de interes strategic. Să nu ne mai batem pe ce desenăm pe hartă.

– Cer Guvernului să intervină de urgență în Energie, în Gaze, în Justiție. Companiile din energie intenționează să declanșeze alte creșteri de prețuri.

Redăm integral declarația liderului PSD:

Liviu Dragnea: S-a încercat dezbinarea noastră, sfâșierea acestui partid. Vorbim de un atac furibund la adresa Guvernului

Asta este realitatea din România. Asta este realitatea pe care vor să o schimbe toți cei care nu ne doresc în continuare la guvernare. Asta este realitatea pe care o mistifică și fac eforturi uriașe să convingă românii și nu numai că albul este negru. Dragi colegi, în aceșți doi ani de guvernare în care s-au realizat aceste lucruri și altele care vor fi promovate în continuare pentru că trebuie să le promovăm, să nu uităm că am avut șansa și oportunitatea să le realizăm pentru că am obținut în 2016, acum exact doi ani în 11 decembrie, cea mai mare încredere pe care românii au acordat-o unui partid politic de la revoluție încoace. Ceea ce pentru noi, pentru mine cel puțin, rămâne o responsabilitate uriașă dar în același timp au fost doi ani în care am fost criticați, atacați, urmăriți, anchetați, ascultați și amenințați. Ceea ce se întâmplă în continuare. Doi ani în care, exact din ianuarie 2017 au încercat să ne oprească, au încercat să ne oprească cu orice preț și cu orice mijloace să nu realizăm acest program de guvernare. Să nu realizăm toate aceste lucruri pe care pe care le-am văzut mai devreme. De ce? Pentru ca românii să nu fie fericiți, pentru ca românii să fie în continuare supărați, nemulțumiți, pentru că așa ar putea însămânța cu success în continuare semințele urii în această națiune, în acest popor.

Partidul nostru a fost supus așa cum bine știți celui mai amplu dacă se poate spune așa, și bine pregătit program anti. S-a încercat dezbinarea noastră, sfâșierea acestui partid. Atât din interiorul nostru cât și din exteriorul nostru. Atât din interiorul guvernării, cât și din exteriorul guvernării. Atât din interiorul țării cât și din exteriorul țării. Am fost trădați de unii pe care i-am crezut colegi și camarazi cu noi și care acum au fugit la alte partide. Se înghesuie la un partid securist, făcut de securiști pentru securiști. Am fost de asemenea loviți de cei de la care ar trebui să ne așteptăm că apară democrația, că apară statul de drept, că apară drepturile și libertățile fundamentale ale românilor. Vorbim de un asalt permanent furibund la adresa premierului, la adresa Guvernului, la adresa partidului, la adresa mea, la adresa lui Călin, adică a celor care odată dislocati ar putea să conducă la o cădere a Guvernului, că de fapt, asta este una din mizele principale. Au crezut prima dată că va fi ușor pentru ei și că noi ne vom frânge singuri. Au crezut că nu vom avea puterea, mintea, determinarea, curajul, să punem în practică programul de guvernare votat de români. Au sperat că vom eșua în plan economic, aduceți-vă aminte toate minciunile pe care le spuneau anul trecut și pe care le continuă să le spună și anul asta. Că nu vom mari salariile, că nu vom marii pensiile și că nu vom avea bani pentru salarii și pensii, că nu vom avea creștere economică, că vom avea dezastru economic, numai minciuni. Au ieșit vreodată, ei sau Iohannis să spună: „domne, am evaluat greșit, uite că relaitatea ne contrazice” ? nici vorba. Bineînțeles că s-au înșelat amarnic, așa cum ați văzut avem rezultate cu care nu trebuie să ne mândrim, și vreau să va spun tuturor, nu sunt de acord să aveți vreunul sau eu sau altcineva, să avem discursuri triumfaliste. Asta era și este obligația noastră.

Asta era și este responsabilitatea Guvernului nostru, pentru că pe baza acestor angajamente ale noastre, am fost votați. Ceea ce am făcut noi în ăștia doi ani de zile, nu este un bonus sau un cadou pentru români, este responsabilitatea și obligația noastră și așa trebuie tratată, și așa trebuie tratați și următorii doi ani, când avem de pus în operă mult mai multe lucruri decât am realizat până acum și o să le punem. Se vorbea despre Programul Național de Dezvoltare Locală dar o spun, de obicei nu spun foarte multe lucruri pe care le-am făcut dar asta o spun pentru că este un program care îmi este foarte drag. Da, eu l am inventat împreună cu Sevil Shhaideh, Sevil bănuiesc că nu este în sală, dar îi mulțumesc de aici de la acest microfon. Lucrat împreună cu colegii primari, cu colegii președinți de consilii județene, cu colegii parlamentari, cu colegii miniștri, s-a născut foarte greu acest program, acest program care este cel mai amplu proiect de dezvoltare locală, cel puțin de la revoluție încoace, cel mai curajos, cel mai complex.

Din păcate nu este o vedetă publică, nu este un program despre care se vorbește la televizor. Nu am de gând să critic presa, până la urmă presa hotărăște care sunt subiectele pe care le promovează, dar asta nu înseamnă că Partidul Social Democrat și primarii noștri, colegii primari de la ALDE, parlamentarii noștri, miniștri noștri, nu trebuie să promoveze acest program pentru că este important, nu numai că cetățenii din nu știu, comună Troianu din județul Teleorman să vadă ce se întâmplă la ei în localitate. E important ca și cetățenii din Vișina de la Paul Stănescu să știe ce se întâmplă în comună Troianu din Teleorman. Să știe ce se întâmplă în alte localități din țară, pentru că acest program care a fost lovit la început să nu se pornească, era caracterizat ca și cum ar fi vorba de niște proiecte mici, și neimportante pentru România.

Adică toate milioanele, cei 9 milioane de români care trăiesc în statul românesc nu aveau dreptul la aceste proiecte mici, în ghilimele. Dar noi de fapt vorbim de un proiect în ansamblu care este un proiect uriaș și care a început să ridice nivelul de civilizație din fiecare localitate, și se simte asta. Și va funcționa în continuare, nu cu propunerea de buget care a plecat de la Ministerul de Finanțe, ci cel puțin cu sumele care au fost în 2018, pentru că asta este un program care trebuie să fie crescător de la an la an, nu descrescător. Sigur, sunt de acord să asigurăm funcționarea tuturor serviciilor din România, dar nu în detrimentul dezvoltării acestei țări. Așa că va doresc success, doamna prim-ministru, miercuri la întâlnirea de la CSAT. Am vorbit despre ce s-a întâmplat a spus doamna prim-ministru trebuie să recunoaștem că este un succes, succesul de etapă din acest moment la care puțini îndrăzneau să creadă că se va întâmplă în România. Noi le-am spus românilor acum doi ani să îndrăznească să creadă în România, să îndrăznească să creadă că un guvern cu adevărat românesc, un Guvern cu adevărat al României, într-adevăr le poate face o viață mai bună și se vede asta. Dacă Guvernul este format din patrioți, din oameni care știu, care vor și care au curajul să facă, atunci românii vor trăi într-o țară mai bună, într-o țară mai bogată, cu o viață mai bună, cu salarii mai mari, cu acces la educație, la sănătate și infrastructură.

Cu această condiție, să fie un Guvern românesc. Miza astăzi la noi nu mai este doar ce face PSD cum ne mai așezăm noi în interiorul partidului, cum ne mai ciondănim. Cum mai scriem scrisori, cum le mai semnăm, cum după aia nu le mai semnăm, miza este de fapt România. Miza este de fapt viitorul acestei țări. Miza o reprezintă resursele naturale ale României, potențialul uriaș de dezvoltare pe care îl are această țară, rolul major pe care îl poate juca România în această regiune și în Europa și nu numai. Miza o reprezintă dreptul fiecărui român să aibă acces la o justiție independența, nu o justiție capușată de serviciile secrete, toate aceste obiective nu pot fi duse la capăt, nu pot fi continuate, nu putem spera că le vom îndeplini până la final, decât dacă toți înțelegem care este de fapt nivelul de responsabilitate pe care îl avem cu toții. Nu numai la București și în județe și în fiecare localitate. Pentru că dacă un coleg primar, stă ascuns după cireș și nu vorbește cu oamenii și nu explică oamenilor din localitatea respectivă care este de fapt adevărul și realitatea, este un om care nu este patriot, este un om care nu are curaj și este un opportunist. La asta vreau să va gândiți cu toții. În ultima perioadă, o știți foarte bine, poziția României a fost în cadrul Uniunii Europene atacată și vulnerabilizată. Țara noastră de fapt, a fost acuzată de lucruri care se întâmplă și care există peste tot în Uniunea Europeană. Și haideți să discutăm despre ele. Ni s-a cerut, domul Toader sunteți aici, da? Va salut. Este frumos și interesant la PSD. Ni s-a cerut să adoptăm legi, să suspendăm legi deja adoptate de Parlament. Peste tot în Europa, Parlamentele sunt suverane, reprezintă suveranitatea și exercită suveranitatea popoarelor.

Dragnea: Ni s-a cerut să nesocotim decizii ale CCR. Țara noastră a fost transformată în țapul ispășitor al jocurilor de putere dintre familiile politice europene

Ce ni s-a spus nouă? Parlamentul României este o instituție oarecare, suspendați legile pe care le-ați adoptat în Parlamentul României. Dar de ce? Conțin niște prevederi care nu ne plac. Dar sunt și în alte țări, da, dar la voi nu merg. Adică, noi românii avem o problemă, avem niște pete să înțelegem. De asemenea ni s-a cerut să oprim niște proceduri legale aflate în desfășurare. La ce se refereau? La niște proceduri de numire, revocare, să blocăm. Să blocăm proceduri de… era denumire și revocare a procurorului șef, nu? Domne, tre să suspende și asta. Ni s-a cerut să nesocotim decizii ale Curțîi Constituționale a României. Mai mult, ni s-a cerut să modificăm și propria Constituție. Nu știu dacă șțiți. Constituția României, în 91 înainte de a fi adoptată de Adunarea Constituantă a fost avizta de Comisia de la Veneția. Înainte să întrăm în Uniunea Europeană în 2003 s-a completat, s-a modificat Constituția tot cu sprijinul și consultanță partenerului extern. Și acum se constată că trebuie să o modificăm. Dar de ce ar trebui să o modificăm?

Să înțeleg că să dăm mai multe puteri președintelui Iohannis. Și când nu o să mai fie Iohannis ce facem? Revenim și îi dăm puteri mai mici celui care o să vină după Iohannis. Sau o modificăm în așa fel încât să spunem Klaus Werner Iohannis președinte pe viață în România. Să trăiască! Deci dacă nu vrem asta, atunci trebuie să luptăm. Deasemenea, despre România se spune că ar fi o țară prea coruptă pentru a fi un stat cu drepturi depline în Uniunea Europeană. Împotriva țării noastre deasemenea a fost votată o rezoluție pe care bănuiesc că ați văzut la televizor, și nu ratez acest prilej să o laud încă o dată pe doamna prim ministru pentru discursul patriotic și românesc pe care l-a avut acolo, la Strasbourg. Deci s-a votat o rezoluție nedreaptă în care ni se reproșează lucruri care se întâmplă peste tot. Ce s-a spus în rezoluția aia? Că jandarmii români… Doamnă, ești aici? Doamnă ministru, mă scuzați… Că jandarmii Români au acționat…disproporționat. Cu o forță disproporționată împotriva unor… protestatari pașnici. Care dădeau foc, care o băteau pe jandarmerita, care distrugeau mobilierul urban.

L-am auzit pe Iohannis ieri, când se pregătea să meargă să o încurajeze pe doamna Prim Ministru din Marea Britanie, că el are… că el are vestă galbenă în portbagaj. Și întrebarea mea e când a fost l Macron i-a spus și lui că are vestă galbenă în portbagaj și că era pregătit să iasă în stradă? Împotriva lui? Sau acolo tace mâlc. Acolo și la întâlnirile pe care le are cu ceilalți lideri europeni. Foarte bine că o încurajează pe doamna lider Theresa May. Foarte bine. Dar în același… în aceeași intervenție în care spunea că încurajează un premier britanic, îi încuraja pe alții să dea jos premierul Guvernului țării lui. Asta este Iohannis. În mod nedrept și jignitor cu complicitatea, s-o spunem deschis, unor europarlamentari români, țara noastră a fost transformată în țapul ispășitor al jocurilor de putere dintre familiile politice europene. A fost criticat Orban pentru ce face în Ungaria? Este Orban de la Partidul Popularilor Europeni? Hai să găsim pe cineva și la Social Democrați. Se spune că și în România avem o problema. Eu nu știu ce e în Ungaria, și nu îmi permit să critic nicio țară, pentru că eu în continuare cred. Începând din America și terminând cu orice țară din lume democratică. Democratică. Acea țară are dreptul să își hotărască propria soartă. Instituțiile legitime din fiecare țară care au în spate legitivitatea votului dat de cetățeni au acest drept. Și de acest drept trebuie să beneficieze și România.

Dar, niște europarlamentari români, trădători, au votat, chiar în preajma Centenarului Marii Uniri, împotriva țării noastre. Împotriva României. Mințind într-una și prezentând o cu totul și cu totul altă realitate despre ceea ce se întâmplă în România. N-au avut nicio ezitare. N-au avut nicio tresărire. Și insistă în continuare ca României să se facă rău. Că, spun ei, așa trebuie. Să rămână în continuare MCV-ul, să nu ne puneți în Schengen, cât mai multe pedepse aplicate României, până venim noi la putere. Pentru că atunci când venim noi la putere, adică guvernul de tehnocrați și de angajați ai multinațional ai lui Cioloș. Pentru că atunci când vin ei la putere nu mai e nevoie să faceți nimic, pentru că va dăm tot oricum. Ce ne spuneți, aia facem. Cam asta se întâmplă, în aceste… în aceste instituții. Peste toate aceste acțiuni ale acestor europarlamentari români. Cetățeni români.

Președintele PSD: Depuneți acea plângere pentru înaltă trădare împotriva lui Klaus Werner Iohannis

Pe asupra tuturor este Iohannis, care într-un mod prin care trădează interesele României, spune de foarte mult timp că Guvernul României, că România, nu este pregătită să preia președinția Consiliului Uniunii Europene. Asta este act de trădare a intereselor naționale ale acestei țări practicat de Klaus Werner Iohannis. Domnule Drăghici. Domnule Mircea Drăghici, împreună cu domnul Iordache, care este prieten la cataramă cu domnul Iohannis, și cu sprijinul de specialitate a domnului Toader, va rog ca după anul nou, să depuneți acea plângere pentru înalta trădare împotriva lui Klaus Werner Iohannis. Sprijin de specialitate, sprijin de specialitate, noi tot ce facem PSD, facem la vedere. Sunt lucruri pe care nu le facem și pentru care suntem puși să dăm socoteală, dar pentru alte ape care le facem. România, oameni buni, stimați colegi, are nevoie de o voce sănătoasă, de o voce clară, o voce puternică, o voce românească, care să spună Europei, care să spună lumii ce se întâmplă în această țară, ce vrem să facem în această țară, ce facem pentru români, ce facem pentru capitalul românesc și pentru economia românească.

Liviu Dragnea: România nu acceptă să fie o țară de mâna a doua în UE. Măcar să ne asculte

Numai o voce puternică, numai un grup de patrioți, numai oameni care au curaj și care își iubesc țara, mai mult decât orice pe lume, pot face lucrul asta. Nu cei care sunt acum, și la președinție, și prin Parlamentul European. Oameni care să… care împreună cu noi să le spună tuturor, nu cu aroganță, nu cu îngâmfare, dar cu tărie, că România nu acceptă să fie o țară de mâna a două în Uniunea Europeană. Atitudinea noastră pro europeană, dorința noastră, prin care am aderat la principiile Uniunii Europene, nu poate fi, și nu acceptăm să fie confundată cu slugărnicia, nu acceptăm să ne fie alocată o poziție pe care alte țări nu o acceptă. Toți suntem cetățeni europeni. Toți avem aceloeasi drepturi. Înțeleg că noi avem în principal dreptul de a pune la dispoziție toate resursele acestei țări. Am înțeles asta. Dar cred că românii, copiii românilor, copiii copiilor românilor, au dreptul ca din acele resurse pe care le exploatează alții să beneficieze și ei de educație, de sănătate, de dreptul de a merge pe autostrăzi. Poate, cei care se uită la noi înțeleg că este un drept legitim al nostru cum este al fiecărui popor să își dorească mai bine pentru ei. Suntem un popor ospitalier.

Ați auzit de la doamna prim ministru. Investițiile străine în România au crescut și vor crește în continuare. Dar și noi ne dorim că toate companiile care lucrează în România să plătească taxele aici în România. Eu sunt foarte deschis, foarte cinstit, foarte sincer, deranjant de sincer câteodată, și am susținut și susțin în continuare orice dialog deschis și onest cu oficialii europeni, și le-am… am și avut aceste dialoguri, și le pot avea în continuare. Dar să fie onest. Adică, ,eu cel puțîn, sunt prea prăjit, prea pățit, de condamnări pe nevinovăție, ca să mai accept să nici măcar nu mai ai dreptul să-ti spui punctual de vedere. E ca și cum… e ca și cum la noi în România, până la urmă, nota făcută de ofițerul SRI, pus de Maior și Coldea, ajungea de fapt rechizitoriu și ulterior motivare în instanța. Așa și cu cei de acolo. ÎI iubim, ii respectăm, vrem doar să avem dreptul și noi la propria opinie. Să avem dreptul de a avea drepturi și noi. Și aici vreau sad au câteva explicații despre neprezența mea… Vorbesc despre mine. La PES. La Part. Congresul Partidului Socialiștilor Europeni. Stimați Colegi, nu poate să mi se ceară sau nu poate să-mi ceară nimeni, nu poate să mă oblige nimeni, să vreau neapărat să mă bag în poză cu cineva care dușmanșete România. Cu cineva care a nedreptățit România. Niciodată n-o să mă bag în poză cu oameni care fac rău țării mele. Nu pot. Eu înțeleg că suntem într-o familie politică europeană pe care nu vrem neapărat să ne ajute cu ceva.

Vrem măcar să ne asculte. Măcar să ne asculte. Dar nu putem să avem limbaj dublu. Să mergem acolo să facem poze, și mâine să vedem cum ne spune că tre” să târască România la nu știu ce tribunal internațional. De ce? Adică… România e o țară prea coruptă înțeleg. În România, stimați colegi, despre care corupție vorbim? Hai să dăm câteva exemple. Despre marele caz de corupție al Olguței Vasilescu care și-a luat capital de imagine pentru ce a făcut în Craiova ca și primar. Un caz mare de corupție. Un antemergător folosit de un procuror general al republicii, care trebuia să fie dat jos pentru că era incomod pentru sistem. De judecători de la Înalta Curte scos cu cătușe din timpul ședinței de judecată, ulterior achitați… aaah, de îndemnul meu de a cere românilor să meargă la vot la referendum. Vorbim despre dosarele construite cu migală de către procurori de elită, pe probe falsificate, pe denunțuri obținute prin șantaj? De înregistrări falsificate? Intregistrari contrafăcute. Vorbim de cazuri de corupție mare la noi? Nu prea am văzut. Adică de exemplu eu am văzut în alte țări din Europa. Fraude bancare de miliarde. Prejudicii în caz, dosare de corupție grele, de miliarde de euro. Și n-am văzut oameni condamnați. N-am văzut ca acele țări să fie puse la colț. Am văzut în schimb că Adrian Năstase a fost condamnat în România pe prejudiciu zero. Adică ai pagubă zero dar tre” să mergi la pușcărie pentru a da un exemplu societății. Astea-s cazurile de corupție în România? Din acest motiv este România o țară coruptă? Nu cumva toate aceste lucruri, toată această construcție este făcută doar pentru ca oricine dintre politicieni, oricine din presă, și nu numai, și din alte instituții care ar vrea să pună problema românește, să poată să aibă gură închisă? Nu cumva asta este motivul?

De ce niciun oficial European până astăzi, până în acest moment, nu a scos o vorbuliță despre protocoalele ilegale între SRI și justiție? Drepturile fundamentale ale omului nu mai reprezintă un principiu fundamental pe care s-a construit Uniunea Europeană? În celelalte țări din Uniunea Europeană aceste lucruri sunt permise? Vreo vorba? Nimic. Vreo critică? Nimic. A cerut cumva cineva rezoluție împotriva Franței pentru intervenția jandarmilor din Paris? Nici vorba. Forțe de ordine care au acționat legal. Numai la noi, în continuare, dosarele merg, nu? Jandarmii sunt anchetăți. Nici ei nu știu exact pentru ce dar sunt anchetăți pentru că așa a cerut Iohannis. Că în România să se poată intra oricând în orice instituție, să se poată da foc la orice oricând. Să se distrugă orice. Ce ar face Iohannis dacă un grup de derbedei, de huligani, care încă nu a apărut până acum în România, vor să între prin forță în Palatul Cotroceni. Ce va spune atunci, porțile larg deschise, jandarmii să rămână de o parte, veniți și devastați

Dragnea: De ce nu este chemat la anchetă președintele Iohannis?

Vorbim de justiție, n-am nimic cu doamna Iohannis și va spun foarte sincer, dar dacă oricare din această sala sau eu, nu știu, îl văd pe Liviu Pleșoianu. Dacă Liviu Pleșoianu și cu mine am fi acuzați în ceva și am fi chemați la procurori, și noi nu am merge, nici prima dată nici a două oară, domne avem.. eu sunt răcit și Liviu are o problema. Are o vizită de făcut în Franța, cam ce credeți că s-ar întâmplă? Cu oricare dintre dumneavoastră, cu duba, ce arată asta? Nu numai justiție selectivă, tupeu. Credință că sunt deasupra legii, eu am o întrebare pentru domnul ministru Toader. Aa..nu e ultima. Pe care va rog să i-o transmiteți și prietenului dumneavoastră, domnul Lazăr. Cu dumnealui nu am contact direct. Domne, o întrebare. În Constituția României scrie că președintele nu poate fi trimis în judecată decât pentru înalta trădare. Dar în Constituție nu scrie că președintele României nu poate fi anchetat sau nu poate fi cercetat. Și întrebarea e foarte simplă. De ce nu este chemat la ancheta președintele Iohannis? Că din câte îmi aduc aminte, acea plângere penală, inclusiv dumnealui este acuzat. Nu trebuie să dați răspunsul acuma, este o tema de reflexie constituțională, o tema de discuție la facultățile de drept, o tema de discuție printre procurori de exemplu, dar eu am vorbit cu mai mulți. Nimeni nu mi-a spus că președintele nu poate fi chemat și anchetat. Dacă cumva, prim absurd, la al 47-lea dosar care i s-a făcut lui Iohannis va fi găsit din nou nevinovat, sigur, se închide.

Dar dacă cumva va fi găsit pe baza unor suspiciuni rezonabile, că ar trebui trimis în judecată până când..va fi (……) după aia să răspundă la întrebări în față instanței. Nu că îi doresc răul, doamne ferește. Dar așa cum spune dumnealui, pentru a apară statul de drept. Că acolo vorbim de niște case luate cu japca adică prin fals, și câteva sute de mii de euro care în loc să ajungă la statul român, familia Iohannis nu vrea să îi dea. Dar el respectă statul de drept.

Președintele PSD: Avem corupția de putere legalizată prin Ordonanța Cioloș-Prună

Deci, e nevoie de un Guvern și de un partid și de o coaliție, că este colegul și prietenul meu aici, care să le spună atât băncilor cât și multinaționalelor din România, că și această țară are dreptul să ceară că din profiturile uriașe pe care le fac aici, taxele să le plătească aici. Nu în paradisuri fiscale sau în țările de origine pentru că banii îi fac aici în România, cu români. Prea multă vreme și să știți că prea mulți români s-au plictisit. Prea multă vreme România a fost păcălită și ținută așa în chingi cu MCV. MCV-ul a plecat de la patru dacă îmi aduc aminte, nu? 4, nu? Și aceste 4 ținte inițiale au scăzut până au ajuns la vreo 14, 18. Deci MCV-ul este că linia orizontului, cu cât te apropii de ea, ea păstrează aceeași distanță. Deci, oameni buni, noi putem să facem tot ce scrie în MCV și să modificăm Constituția. Domne, să..facem orice spun ei acolo. Anul următor vor veni alte 4 obiective, alte 7 obiective, furnizate de cine? De cei din țară. De Macovei, de PNL, de USR, de Iohannis. Adică țineți MCV-ul pe România că e bine să fie așa fără voce. De ce nu am intrat noi în Schengen până acuma? Când toată lumea spune și cei cu care m-am văzut eu și cei cu care s-a văzut doamna prim-ministru. Și cei cu care discuta unii europarlamentari. Că da, România trebuia să între în Schengen până acuma.

E nedrept. Așa și? Unde scrie că respectăm condițiile pentru Schengen? Le-am respectat pe toate. Dar este așa o înțelegere care nu are legătură nici cu tratatul European nici cu alte lucruri, nu vrem noi să între în Schengen. Unii mai răi, spun că sunt unele țări supărate care nu prind nu știu ce contracte prin România și din cauza asta pedepsesc țară noastră. Eu nu cred așa ceva. Chiar nu cred. Aa, nu am mai dat la exemplele alea de mare corupție pe domnul Greblă. Struții și caprele domnului Greblă. Caz grav de corputie. E cumva în sala domnul Greblă? Bine că nu l-ați chemat. Nu puteam să ținem un corupt aici cu noi în sala. Cu struți și cu capre domne. Caz de corupție? Cred că scapi, Viorica. O înalta trădare la premierul României că a îndrăznit împreună cu mine să se vadă cu niște evrei, în Israel. Partener strategic al României. Și unii, chiar s-au apucat să cerceteze. Mă mir că au finalizat. Sau nu au finalizat? Adică nu știm nimic de fapt. În schimb, în România, trebuie să recunoaștem..că totuși..că există într-adevăr corupție e cu totul și cu totul alt fel de corupție. E vorba de corupția de putere, care nu apare nici în evaluările MCV nici în evaluările domnului Timmermas, coleg și camaradul nostru social democrat și nici în îngrijorările unor ambasadori, unor lectori care vin să ne dea lecții de anticorupție din România și care ne spun ce tre să facem și ce tre să nu facem. Și anume este vorba de corupția de putere, care, în România este la cel mai înalt nivel din toate statele democratice din lume. Corupția de putere oficializată prin protocoale secrete dintre justiție și serviciile secrete.

Avem de asemenea, corupția de putere legalizată prin Ordonanță Cioloș-Prună, ordonanță care a modificat Codurile Penale, și paranteză, n-am văzut pe nimeni dintre ambasadori, de la Bruxelles atunci în 2016 să ceară să abroge ordonanță imediat, sau să spună că Codurile Penale nu pot fi modificate decât printr-o largă dezbatere între 20 și 30 de ani de zile. Nu, a fost foarte bună. Ce s-a făcut prin acea ordonanță? S-a dat posibilitate serviciului român de informații să facă cercetări penale. Deci, să înțelegem că asta e de bine. Atunci să mutăm și să promovăm acest exemplu în toată Uniunea Europeană. Să facă și ei asta. Sigur că la ei nu se poate face asta, în schimb, despre asta nimeni nu vorbește nimic. Avem de asemenea, corupție de putere la cel mai înalt nivel. S-a vorbit, se va mai vorbi despre mii de oameni trimiși în închisoare nevinovați, mii de oameni trimiși în închisoare pe probe falsificate, mii de oameni trimiși în închisoare de niște complete constituite nelegal. Mii de oameni care stau în continuare în procese, alții care stau ăăă în ancheta, tot nelegal.

Că în aceste zile, în această perioada, s-a schimbat ceva în atitudinea procurorilor? Nici vorba. Dacă aveți șansă să auziți că oamenii vorbesc, nu-I mai poate opri nimeni să vorbească. Cum se procedează în continuare în anchete, o să va îngroziți. Nu numai procurorii, și polițiștii judiciaristi care amenință martorii, pur și simplu îi amenință de față cu avocațîi. Nu au nicio jenă. Numai au nicio jenă. De ce? Pentru că ei spun că noi nu o să avem puterea să mergem până la capăt, și că va interveni restaurația. Adică o să se refacă statul paralel mai abitir decât a fost înainte. Și va arătăm noi, că noi suntem legea. Noi facem legea și voi trebuie să o respectați nu noi.

Liviu Dragnea: Kovesi este unul dintre funcționarii care au scuipat pe deciziile Curții Constituționale

Avem de asemenea corupția de putere care a pus pe unii procurori pe socluri foarte înalte, gen Kovesi. Kovesi este unul din funcționarii unul din mă rog, oamenii cu funcțîi în acest stat, unul din cei care au scuipat pe deciziile Curțîi Constituționale. Care nu au fost interesați să respecte Constituția, legile țării și deciziile Curțîi Constituționale. Au pățit ceva? Nu. În continuare ei cred, și Iohannis și Kovesi și Maior și Coldea.. și Dumbravă și alțîi, îmi scapă acuma, Lazăr, că sunt deasupra legii. Pentru ei legea nu există. Aici e legea, aici sunt ei. Pentru ei este normal să discute procurorul cu judecătorul și cu securistul să spun ape Boștinaru îl scăpăm că e prea simpatic, dar pe Angel Tîlvăr nu, îmi pare rău Angel. Angel Tîlvăr a fluierat în Biserica, trebuie să fie pedepsit.

L-a supărat și pe Marian Oprișan. Așa se iau deciziile, oameni buni. Nu va mai alintați, nu va mai lăsăți păcăliți, aaa.. ce vrea să facă aa nouă putere? Trebuie să modifice codurile penale. S-a început cam de mult procedura de modificare a codurilor penale și am văzut care este războiul de gherilă dus de toate instituțiile în așa fel încât acele coduri să nu între în vigoare. Cu speranța, că, până la urmă și până urmă această putere va fi distrusă, acest Guvern va cădea și va veni din noi Prună și va spune: oameni buni, azi dimineață am decis sau am adoptat ordonanță de urgență să modific codurile penale. Luați de aici. O să țipe cineva? Nu. Și o să dea și mai multă putere statului paralel. Eu o să va întreb la final dacă vreți să mergem până la capăt sau nu. Fără să semnăm scrisori, că nu am nevoie să semnăm scrisori. ( bea apă ). Ăștia sunt fariseii care au pus mâna pe justiție. Adică eu nu mai pot acceptă toate minciunile care vin vest și care spun că noi vrem să dăm legi pentru mine și Tăriceanu. Noi vrem să dăm legi care să afecteze independența justiției, a judecătorilor, a procurorilor. Nepunând mâna pe un articol clar. Aa, ce îi sperie foarte mult. Și de asta au făcut foarte mare scandal. Secția specială de inverstigare a magistraților. Nu știu ce fac cei de acolo că nu am văzut nimic, dar faptul că există acea secție, pune pe gânduri pe unii. Și se gândesc mai ușor că cine știe, poate o dată îmi bate unul în ușa: ia zi domnul judecător, ia zi domnule procuror, poate ai încălcat legea.

Dragnea: Directiva privind prezumpția de nevinovăție trebuia impelementată în martie. Pentru această problema nu se țipă

Zic unii. Directive europene, infringement, și așa mai departe. Și domnul Ciamba e cumva aici? Foarte rău. Nu contează, aude el. Eu am o întrebare..este vorba de directiva privind prezumpția de nevinovăție și dreptul la un proces echitabil. Care trebuia să fie implementată din martie aprilie anul asta, adică am depășit termenul. A venit vreo scrisoare de infringement de la Comisia Europeană? Întreb, nu am auzit. Adică în România, această directiva care ar reasigura prin implementarea ei dreptul la un proces corect pentru fiecare român, e la și altele. Adică dacă nu implementăm, nu ar fi o mare problemă. Pentru această problema nu se țipă. Pentru că înseamnă că e bine să nu fie procese corecte în România. E bine că drepturile fundamentale ale românilor să fie călcate în picioare, da? N-am văzut așa țipete și d-aia voiam să va întreb dacă cumva au apărut că să vedem și noi, doamna prim-ministru. Acuma, eu v-aș ruga când aveți timp, nu în seară asta că după acest eveniment va invit jos la sala de recepțîi că să mai continuăm discuțiile, aaam.. să citiți raportul MCV. Eu nu am găsit niciun rând, niciun cuvânt care să vorbească despre independența judecătorilor. Eu credeam că asta e cel mai important lucru.

Se vorbește despre procurori dar nu despre judecători. Iar e scandal în presă, deci nu îi interesează independența judecătorilor, normal, că dacă judecătorii sunt independenți nu mai pot fi șantajați, nu mai pot fi amenințați, atunci apare speranța în România că te poți duce în față instanței și să zicem, prin absurd, că măcar 5 din 10 să creadă că dacă ești nevinovat, nu pățești nimic. Nu că acuma, pentru că aici este.. depinde unde apuci. Sunt și multe bancuri unde am mare pe tema asta. Acești procurori și acești purtători de epoleți au frânt cu adevărat independența justiției. Răspunsul la întrebarea de ce tac oficialii europeni l-am tot dat și o să îl mai dau în continuare. Pentru că așa le convine să fie în această țară. Așa le convine să fie. De ce nerespectarea drepturilor fundamentale ale omului nu mai contează în spațial uniunii?

Foto: Hepta

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce înseamnă ca Ucraina să piardă războiul cu Rusia. Trei scenarii
BREAKING NEWS | A murit celebrul transgender Naomi
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu...
Cum se menține în formă Romanița Iovan la 59 de ani. SECRETELE ei: ce consumă...
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone...
Adio, doamnă! Vestea morții ei a picat ca un trăsnet
Au apărut primele imagini cu fiica lui Paris Hilton! „Nu m-am putut abține”. Ce anunț...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Decizie pentru toți cei care au TELEFOANE MOBILE. Ordinul de la UE a devenit deja...
Oana Roman, gest emoționant de ziua Mioarei Roman. „Te iubesc, mamă”
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Cum vrea să scape ucigașul Mirelei de închisoare? Ireal la ce metodă ar putea să...
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Motivul pentru care doi tineri au ales să se căsătorească în avion
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Vitamina care ar putea încetini îmbătrânirea