Lider PSD Cluj: Alianța cu ALDE să continue. E ca într-o familie, mai intervin discuții

Lider PSD Cluj: Alianța cu ALDE să continue. E ca într-o familie, mai intervin discuții
Publicat: 20/08/2019, 11:33

Horia Nasra a declarat, marți, corespondentului MEDIAFAX, că în contextul alegerilor prezidențialelor, o coaliție de stânga poate învinge candidatul dreptei.

„Nici ALDE nici noi nu trebuie să facem greșeala din 2014, când a fost destructurată Uniunea Social Liberală! În 2016 am plecat la drum cu cei din ALDE și consider că formula actuală trebuie păstrată, ba chiar în contextul prezidențialelor o coaliție de stânga poate învinge candidatul dreptei. La nivel central, liderii PSD vor avea oricâte discuții sunt necesare cu partenerii de la ALDE pentru continuarea colaborării. Ca într-o familie, în viața de zi cu zi mai intervin discuții, însă, la final, doar măsurile bune pentru oameni trebuie să conteze”, a spus Nasra.

Călin Popescu Tăriceanu a declarat, într-un interviu acordat MEDIAFAX, că Guvernul funcționează din inerție și nu vrea să facă parte dintr-un Executiv „impotent”. Liderul ALDE a avut, totodată, discuții cu Pro România pentru a forma o alianță.

ALDE a solicitat PSD să vină cu un nou program de guvernare și cu o restructurare parlamentară, dar acest lucru a fost respins de Viorica Dăncilă, care a anunțat că va merge pe varianta unei remanieri.

Viorica Dăncilă a mai cerut ALDE să își asume responsabilitatea guvernării și să înțeleagă că un partid nu poate să fie și la putere și în Opoziție.

De asemenea, liderul PSD a afirmat că dacă nu va găsi consens cu ALDE, va căuta sprijin în alte formațiuni politice.

Secretarul general PSD, Mihai Fifor, a anunțat că luni a avut loc o nouă ședință a Coaliției PSD-ALDE, catalogând discuția drept una „productivă” și precizând că relațiile din interiorul alianței sunt stabile și funcționale. Acesta nu a făcut însă nicio trimitere la absența Vioricăi Dăncilă de la ședință.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din...
FOTO. Cea mai sexy femeie din lume s-a filmat în timp ce se îmbrăca! Fanii...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Adevărul despre DECESUL lui Naomi. Ce i-a adus sfârșitul. Dezvăluiri de ultimă oră
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Programul marilor Magazine de Paște 2024: Zilele în care supermarketurile din România vor fi închise
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii. Îți poate afecta mașina? ❗
Gruparea Hamas ia în calcul depunerea armelor. Care este condiţia pentru ca acest lucru să...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
S-a dat ORDIN de EVACUARE în România. Raed Arafat a decis chiar acum
Schimbare istorică în Sănătate. Ce opțiuni vor avea românii
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
"Atunci o bag pe nevastă-mea la înaintare". Ce nu le poate refuza niciodată Alex Velea...
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Trucul simplu și rapid prin care să-ți schimbi instant viața în bine