„România, O BĂTAIE DE CAP în plus pentru Europa”. Presa franceză critică „derivele antieuropene” de la București

România, O BĂTAIE DE CAP în plus pentru Europa. Presa franceză critică derivele antieuropene de la București
Publicat: 03/01/2019, 01:02
Actualizat: 25/03/2019, 23:47

Cotidianul francez Le Monde a publicat un editorial în care pomenește despre „derivele antieuropene de la București”, de „atmosfera generală de neîncredere față de Bruxelles și atacurile asupra statului de drept”.

„Guvernul de la București nu a înțeles complet ce înseamnă să prezidezi țările din Uniunea Europeană,” îl citează Le Monde pe Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, pentru a exemplifica atmosfera în care România a preluat la 1 ianuarie președinția Consiliului UE.

„Tehnic, țara este pregătită. Problema este politică,” se menționează în editorial, cu referire la ofensiva lansată de către Partidul Social Democrat împotriva justiției din România începând cu anul 2016, pentru a-l salva pe Liviu Dragnea, președintele Camerei Deputaților, de la închisoare.

Acesta este criticat de Le Monde pentru că ar dori „să mute România în tabăra puterilor suveraniste din Europa centrală, care nu ezită să slăbească statul de drept, pe modelul Ungariei și Poloniei”.

„Într-o țară profund pro-europeană, Partidul Social Democrat a reușit să introducă ideea euroscepticismului în România, luând la țintă autoritățile de la Bruxelles. Discursurile despre „influențele străine” rezonează cu populația săracă și rurală a României, privilegiată de Putere, în timp ce clasa medie a obosit să tot iasă în stradă pentru a protesta.”

Le Monde scrie că Liviu Dragneaa încercat să se îmbogățească de pe urma Uniunii Europene în același timp în care o critica. Publicația menționează că unul dintre dosarele de corupție care îl vizează pe Dragnea are ca obiect deturnarea a 21 de milioane de euro din fonduri europene.

Sub titlul „România, o bătaie de cap în plus pentru Europa”, publicația Le Parisien comentează că „țara al cărui guvern trage cu gloanțe roșii asupra Bruxelles-ului a preluat președinția UE pentru următoarele șase luni… încă decisive pentru viitorul vechiului continent”.

„Deja având pe cap problema Brexit (sfârșitul lui martie) și ascensiunea populismului, în timp ce urmează alegerile europarlamentare de pe 26 mai, Europa mai are o bătaie de cap: de marți, trebuie să se obișnuiască cu președinția României,” scrie Phillipe Martinat în Le Parisien, care amintește că este prima dată când România deține această funcție de la aderarea la UE în 2007.

„Teoretic de stânga, Guvernul României, dominat de Partidul Social Democrat (moștenitor al Partidului Comunist), a virat spre naționalism și populism în ultimele luni, după modelul vecinilor unguri și polonezi. România, care era până acum una dintre cele mai eurofile de pe continent, a devenit unul dintre cei mai mari critici ai Bruxellesului. Care nu avea nevoie de așa ceva,” se menționează în Le Parisien.

Și în acest editorial este amintit Liviu Dragnea, „mâna forte a României”, care nu poate fi prim-ministru din cauza unei condamnări pentru fraudă electorală și mai este vizat de două anchete de corupție. Acesta ar încerca să subjuge justiția, spre disperarea populației, care iese masiv în stradă. În final, Le Parisien amintește despre iritarea manifestată de Jean Claude Juncker în interviu din Die Welt.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Doliu la Casa Regală Britanică. Prințesa Beatrice a trecut prin clipe grele după ce primul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Boala care se întinde pe tot globul. Jumătate din populație e în pericol
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Condamnarea pentru viol a lui Harvey Weinstein, anulată de o instanță din New York