no author
Departamentul Politic - Mediafax
14064 vizualizări 9 iul 2018

Laura Codruţa Kovesi şi-a făcut ieşirea din scenă în aplauzele colegilor din DNA, care i-au fost alături la declaraţia de presă de după revocare. Ea consideră că Justiţia trece printr-un moment dificil, mai ales din cauza modificărilor legilor Justiţiei în Parlament, "deoarece vor protecţie pentru trecut, prezent şi viitor".

"Episodul de astăzi nu este o înfrângere, afirmă Kovesi. ”Modul brutal în care se forţează modificarea legilor penale ne arată că vor protecţie pentru trecut, pentru prezent şi pentru viitor. (...) După 6 ani la conducerea Parchetului General şi 5 ani, o lună şi 24 de zile în funcţia de procuror-şef DNA, vă spun: nimic nu poate fi pus în balanţă faţă de continuarea acestei lupte. Căci această luptă este una pentru apărarea societăţii faţă de infractori pericoluşi. Da, sistemul judiciar trece printr-un moment dificil. Toţi ştim asta, căci am văzut cu toţii ce mai rămâne din legile penale. Am văzut cu toţii forma adoptată în Parlament în ceea ce priveşte Codul Penal şi Codul de Procedură penală. Am făcut şi noi observaţii, a făcut şi ÎCCJ, CSM şi PÎCCJ.

Este de bun simţ să observăm că voinţa politică în acest moment nu este pentru o justiţie eficientă, ci este pentru blocarea anchetelor şi pentru blocarea justiţiei. Noi, procurorii, nu putem duce o luptă politică. Ne interzice legea. Pledoaria noastră este însă pentru o legislaţie stabilă, pledoaria noastră este pentru o legislaţie în care procurorii să fie independenţi. Independenţa procurorilor este o valoare incoruptibilă. DNA este o instituţie matură, profesionistă, care a demonstrat că îşi îndeplineşte atribuţiile indiferent de provocări. Aşa că, dragi colegi, NU ABANDONAŢI, continuaţi să vă faceţi treaba şi nu abandonaţi.”

Secţia pentru procurori a CSM va discuta miercuri, cererea Laurei Codruţa Kovesi de a-şi continua activitatea în calitate de procuror, odată cu revocare sa din funcţia de conducere.

"Am fost procuror şef al DNA timp de 5 ani şi tot ce am realizat am consemnat într-un raport care va fi făcut public în cel mai scurt timp şi va putea fi studiat pe site", a declarat Kovesi, la scurt timp după revocare. "Despre mine vă pot spune că am luat act de decretul de revocare din funcţia de procuror şef DNA şi începând de astăzi nu voi mai lucra în Direcţia Naţională Anticorupţie. Voi rămâne procuror."

Laura Codruţa Kovesi, declaraţie după revocare

Ministerul Justiţiei nu doreşte să lase vacant prea mult timp locul Laurei Codruţa Kovesi şi deschide selecţia pentru alegerea unui succesor

”Ministerul Justiţiei organizează, în perioada 09 – 30.07.2018, la sediul său din Bucureşti, str. Apolodor, nr. 17, sectorul 5, cod 050741, selecţia procurorilor în vederea efectuării propunerii de numire în funcţia vacantă de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie,” se arată într-un comunicat oficial.

Până la desemnarea oficială a viitorului procuror şef al DNA, funcţia va fi ocupată interimar de ANCA JURMA, delegată de procurorul general Augustin Lazăr. Ea a deţinut două mandate de şef al Serviciului de cooperare internaţională din DNA, ulterior fiind consilier al Laurei Codruţa Kovesi. Deşi de profesie procuror, Anca Jurma  nu a instrumentat dosare penale de mai bine de 10 ani. Născută în anul 1966, este cunoscută în mediul juridic ca fiind fiica fostului procuror general al României, Nicolae Cochinescu.

Potrivit CV-ului său, Anca Jurma are o vechime în funcţia de procuror de mai bine de 20 de ani, îndeplinind succesiv această funcţie la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 3 Bucureşti, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Anca Jurma, procuror sef interimar al DNA

 

Principalele agenţii internaţionale de ştiri şi numeroase publicaţii din mai multe ţări relatează despre decizia preşedintelui României, Klaus Iohannis, de a o revoca pe Laura Codruţa Kovesi de la conducerea DNA.

"Şefa agenţiei anticorupţie din România, demisă din funcţie", titrează agenţia germană Dpa."Laura Kovesi, şefa agenţiei anticorupţie (DNA) din România, a fost demisă din funcţie de către preşedintele Klaus Iohannis, la presiunea guvernului şi a curţii superioare a ţării", scriu jurnaliştii germani. "Presiunea asupra lui Kovesi, recunoscută la nivel internaţional drept un factor-cheie în lupta ţării împotriva corupţiei larg răspândite, a fost însoţită de recenta diminuare a puterii procurorilor anticorupţie şi de eforturile de protejare a politicienilor de anchete."

"Preşedintele României a semnat decretul de demitere al şefei anticorupţiei", scrie agenţia Reuters, care aminteşte că, prin activitatea lui Kovesi, ”rata condamnărilor a crescut drastic într-unul dintre cele mai corupte state din Uniunea Europeană, câştigând laude de la Bruxelles".

”Procurorul-şef anticorupţie din România, demis", scrie agenţia The Associated Press într-un articol dedicat acestui subiect, preluat de numeroase publicaţii din întreaga lume. "Sub conducerea acesteia, agenţia a anchetat cu succes judecători, miniştri şi alţi demnitari de rang înalt pentru mită, fraudă, abuz de putere şi alte infracţiuni legate de corupţie. Dar anchetele şi popularitatea ei în rândul românilor obişnuiţi - care au lăudat-o în demonstraţiile anticorupţie aproape săptămânale - au supărat unii politicieni, în special membri ai Partidului Social-Democrat, aflat la guvernare." 

"Guvernul român obţine demisia Laurei Codruţa Kovesi, şefa procurorilor anticorupţie", titrează cotidianul francez Le Monde. "Magistratul era de câteva luni în obiectivul Guvernului social-democrat, al cărui reforme controversate în sistemul judiciar le-a criticat."

Şi publicaţia EU Observer relatează despre acest subiect, notând că "Guvernul a fost criticat de UE şi de Consiliul Europei pentru reforma în sistemul judiciar, sporind controlul politic asupra procurorilor şi judecătorilor".

Liderul PNL Ludovic Orban laudă decizia preşedintelui Iohannis, care - prin semnarea decretului de revocare - a evitat risul unor tulburări sociale care să dezbine societatea.

”Preşedintele a ales între interesul personal şi interesul României,” spune Orban ”A ales interesul României, pentru că în cazul în care nu ar fi pus în practică decizia CCR, România putea fi expusă riscului declanşării unor evenimente care să creeze tulburări sociale, care să separe societatea românească, să dea naştere la diviziune şi la conflicte sociale, să afecteze grav imaginea României în lume şi să pună sub semnul întrebării buna exercitare de către România a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene”.

Fostul preşedinte Traian Băsescu, cel care a impus-o pe Kovesi la conducerea DNA, chiar şi peste capul politicienilor aflaţi la guvernare, apreciază cu decizia de revocare semnată de Iohannis este corectă.

”300. Preşedintele Iohannis a ales corect, punând în aplicare decizia CCR şi a revocat-o pe Laura Codruţa Koveşi,” scrie Băsescu pe Facebook. ”Este acum de văzut dacă cei care îi cereau imperativ Preşedintelui Iohannis să respecte decizia CCR, sunt la rându-le dispuşi să pună în aplicare decizia CCR prin care a fost validat referendumul care reduce la 300 numărul parlamentarilor. Hai băieţi, puţin curaj. 300.”  Şi revine cu un post-scriptum - ”România nu are în momentul de faţă mai mult de 300 de politicieni care să poată exercita cu competenţă funcţia de parlamentar”.

Liderul grupului parlamentar PNL din Camera Deputaţilor, Raluca Turcan anunţă într-un mesaj pe Facebook că este rândul PSD să aplice deciziile ÎCCJ privind incompatibilităţile membrilor săi şi cere îndepărtarea lui Liviu Dragnea din politică.

”PSD aplică deciziile Înaltei Curţi pe incompatibilităţile unor parlamentari de-ai lor? Preşedintele României a respectat Constituţia. PSD o sfidează în continuare,” scrie Turcan în mesajul său. ”Mingea e acum la Dragnea 100%. Cerinţe obligatorii: Demisia! Respingerea Codurilor! O nouă majoritate parlamentară care să respecte Constituţia. Şi un singur articol din Codul Penal dacă este neconstituţional, ar trebui să ducă la îndepărtarea lui Dragnea de pe scena politică. Această ţară, viitorul european al românilor nu stau în Liviu Dragnea, dublu condamnat, care de pe a treia funcţie în statul român va merge direct în puşcărie."

Decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a semna revocarea Laurei Codruţa Kovesi stârneşte un val de critici pe pagina sa de Facebook. Mulţi simpatizanţi îi reproşează că nu a ieşi personal în faţa ţării pentru a face personal anunţul. Comentariile sunt scrise la ultima postare a lui Iohannis, din 4 iulie 2018, când anunţa că va sesiza CCR pentru modificarea Codului Penal în Parlament.

Captură comentarii facebook critici Klaus Iohannis

”Pe bune?! Kovesi demisă în baza unei decizii ilegale?! Acum nu aţi mai avut curajul să vorbiţi direct?!!!! Greşeală majoră! Laşitate. Greşiţi repetat şi vă joacă Dragnea & Co cum vor. Ce? V-a fost frică de suspendare?! Trebuia să vă fie frică de votul românilor de la anul.”

”Trebuia cel puţin, să veniţi dumneavoastră la conferinţa de presă! Acest anunţ trebuia asumat de Preşedintele României”, sunt două dintre criticile aduse luni şefului statului pe pagina sa de Facebook.

Majoritatatea comentariilor se referă la diminuarea şanselor la alegerile din 2019 din cauza revocării Laurei Codruţa Kovesi din funcţia de procuror şef al DNA.

Domnul Preşedinte, la alegerile de anul viitor vă sugerez să candidaţi din partea PSD-ului, aşa măcar aveţi şansa să intrati în turul doi. Şi să urmariti declinul de like-uri din următoarele ore de pe această pagină, ca să vedeţi un preview al declinului dumneavoastră în sondajele de opinie. Iar apoi gândiţi-vă că dacă v-aţi fi lăsat suspendat, era Tăriceanu în locul dumneavoastră. Acum, el va pleca în cursa prezidenţială din prima poziţie, iar dumneavoastră, de pe ultima.”

Captură comentarii facebook critici Klaus Iohannis

”V-aţi bătut joc de toţi fraierii care au stat la coadă să vă voteze în 2014. Sigur nu o să uite că azi le-aţi trădat încrederea acordată. Cinic şi fără curaj nu se poate face schimbare”

”Domnule preşedinte, luaţi-vă adio de la al doilea mandat. V-aţi bătut joc. Strada nu uită. Acum că aţi rezolvat-o şi pe asta puteţi pleca într-o binemeritată vacanţă. Vacanţă placută, poate ne trimiteţi o vedere”

”Bine că până acum ai dormit somn lin, şefule! Te-au dezarmat de toată puterea prezidenţiala pentru simplul fapt că ai subestimat mârşavia psd-istă. V-au făcut k.o. Acum e tardiv să mai îndreptaţi ceva. La următoarele alegeri nu vă vom mai vota pentru că aţi scăpat din mână frâiele acestei ţări fiind mai preocupat mai mult de interesele personale decât de starea poporului”

Captură comentarii facebook critici Klaus Iohannis

”Din păcate, ne-ai dovedit că în loc de întâiul bărbat al ţării ai devenit întâiul laş al ţării.. Păcat... Cel puţin votul meu l-ai pierdut... Devii un alt Emil Constantinescu, un om înfrânt de sistem sau, care poate merge mână în mână cu sistemul...RUŞINE!”

”Începând de azi, nu mai sunteţi preşedintele meu, domnule preşedinte. Peste 6 milioane de români au avut încredere în dumneavoastră! Azi aţi dovedit ca aveţi mai puţine ouă decât Năstase”, sunt câteva din mesajele postate pe pagina de Facebook a preşedintelui Klaus Iohannis.

Comentând revocarea din funcţie a Laurei Codruţa Kovesi, liderul Mişcarii România Împreună, Dacian Cioloş promite că formaţiunea sa va oferi o alternativă curată în politica românească.

”Trebuie să ne asiguram că, pe viitor, niciun preşedinte al României - învestit atât legitim, cât şi simbolic, cu puterea de a apăra Constituţia - nu va mai fi pus într-o situaţie precum cea de astăzi,” scrie Cioloş. ”Pe termen scurt, va trebui să ne asigurăm că modificările nocive la codul penal şi cel de procedură penală nu vor intra în vigoare.”

Şi Victor Ponta a comentat pe Facebook revocarea lui Kovesi. Într-un mesaj în care îi amestecă pe toţi, de la Iohannis la Orban şi de la Băsescu la Kovesi, fostul premier enumeră câteva din consecinţele evenimentelor de astăzi şi îşi indeamnă partidul la luptă. ”Am spus mereu ca Romania are nevoie de stabilitate si predictibilitate pentru a avea succes in efortul sau de DEZVOLTARE - Basescu, Kovesi, Dragnea au fost cei care au dezechilibrat si daramat tara; doi au plecat , ultimul mai are putin, dar sfarsitul lui este inevitabil,” scrie Ponta. 

Dan Barna, preşedinte USR

Preşedintele USR Dan Barna afirmă că revocarea lui Kovesi reclamă necesitatea unui referendum pe Justiţie, pentru a satisface solicitările protestatarilor din stradă.

”Din păcate, nu mai este vorba de bine sau de rău,” a declarat Dan Barna. ”Preşedintele a respectat cadrul constituţional, aşa cum îl avem şi a respectat decizia CCR. Lucrurile sunt mult mai grave însă. Din perspectiva noastră, pentru că în acest moment e nevoie de mult mai mult, poziţionarea asta de implicare destul de limitată şi de lăsare a PSD-ului sa facă tot ce se poate face cu ţara s-a dovedit falimentară. Avem de un an şi jumătate cetăţeni în stradă şi în acest moment, este nevoie de referendumul pe Justiţie.” 

În opinia sa, decizia preşedintelui Iohannis nu a fost luată ca urmare a ameninţărilor cu suspendarea.

”Sunt convins că preşedintele a avut considerentele sale în decizia pe care a luat-o,” apreciază Barna. ”Nu cred că a fost o chestiune de frică. Cred că a fost mai degrabă o chestiune de oportunitate politică.” 

Viorel Cataramă

Prim-vicepreşedintele PNL Sector 2 Viorel Cataramă, care tocmai şi-a anunţat disponibilitatea de a prelua conducerea partidului, în eventualitatea unui Congres extraordinar pentru schimbarea lui Ludovic Orban, îi reproşează lui Kovesi că nu a demisionat şi l-a forţat pe Iohannis să-i semneze revocarea, pierzând astfel o parte din simpatia electoratului. 

"Am afirmat din primul moment că preşedintele Klaus Iohannis este un democrat şi va respecta constituţia şi legile ţării!” spune Cataramă. ”Am sperat că doamna Laura Codruţa Kovesi îşi va da demisia. Nu s-a întâmplat acest lucru, astfel încât preşedintele a fost obligat să semneze azi decretul, pierzând astfel multe voturi! Dar va rămâne în istorie ca un mare democrat!” 

Augustin Zegrean

Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale Augustin Zegrean nu vede că prşedintele ar fi avut altă soluţie decât revocarea şi este convins că lupta anti-corupţie va merge chiar mai bine după numirea altui procuror şef la DNA.

”Toată lumea trebuie să respecte deciziile Curţii Constituţionale. Nu exista altă soluţie decât de revocare,” apreciază Zegrean. ”O decizie ori o respecţi, ori nu o respecţi. Lupta anticorupţie nu va fi abandonată. Nu este motiv să fie abandonată. Prin schimbarea şefului de la DNA, nu se schimbă nimic, au mai fost şefi DNA înaintea lui Kovesi şi de fiecare dată, prin schimbare, lucrurile au mers mai bine. Aşa că nu avem motive să ne temem. Îmi pare rău pentru ea că i s-a întrerupt acest mandat." 

Norica Nicolai europarlamentar ALDE

Preşedintele Consiliului Naţional ALDE, Norica Nicolai observă că preşedintele a preferat să-şi trimită purtătorul de cuvânt să anunţe revocarea şi trage concluzia că, sentimental, Iohannis nu ar fi dorit să ia niciodată această decizie.

”Este o decizie normală,” apreciază Norica Nicolai. ”Dincolo de partizanatele politice şi de interesele electorale, preşedintele a dovedit că ştie să respecte statul de drept, care începe cu respectarea Constituţiei şi a deciziilor Curţii Constituţionale. Bănuiesc că, sentimental, preşedintele nu ar fi vrut să ia această decizie niciodată, date fiind relaţiile cu DNA şi, în special, cu dna Kovesi, dar nu a acţionat dl. Klaus Iohannis, ci PREŞEDINTELE. Cred că asta l-a determinat să nu anunţe personal această decizie, ci să o facă prin intermediul purtătorului de cuvânt.”

Florin Iordache, deputat PSD

Preşedintele Comisiei parlamentare pentru legile Justiţiei deputatul Florin Iordache consideră că preşedintele a făcut un gest de normalitate, semnând decretul de revocare, deşi i-a luat cam mult timp până s-a decis. 

”Nu a avut un dialog cu noi. I-a luat cam mult preşedintelui să citească, dar e UN SEMN DE NORMALITATE faptul că preşedintele, care e garantul respectării Constituţiei, a respectat această decizie a Curţii Constituţionale”, a declarat pentru Mediafax Florin Iordache.

Klaus Iohannis, preşedintele României

10:00 Purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Mădălina Dobrovolschi a anunţat că preşedintele a semnat revocarea din funcţie a Laurei Codruţa Kovesi.

"Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a afirmat constant că RESPECTĂ Constituţia şi legile ţării şi a acţionat permanent în acest sens,” a declarat purtătorul de cuvânt. ”Prin urmare, în executarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 358/2018, preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, A SEMNAT astăzi decretul de revocare a doamnei Laura Codruţa Kövesi din funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, subliniază că lupta împotriva corupţiei nu trebuie, în niciun caz, abandonată sau încetinită. Corupţia afectează viaţa fiecărui cetăţean şi dezvoltarea României. Banul public nu poate fi folosit în interes personal sau de grup, iar deturnarea resurselor publice şi blocarea luptei anticorupţie se traduce prin lipsa de spitale, şcoli, autostrăzi, administraţie publică eficientă.”

Şeful statului a ţinut să atragă atenţia că, indiferent de numele procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, această instituţie are obligaţia să-şi continue activitatea în mod profesionist, la cel mai înalt nivel de performanţă.

"Klaus Iohannis consideră că România nu poate face paşi înapoi de la statutul de ţară în care domneşte legea şi în care supremaţia Constituţiei este respectată. În România, lupta împotriva corupţiei nu trebuie să fie diminuată ori blocată în niciun fel. Dimpotrivă, trebuie să continue,” a anunţat purtptorul de cuvânt. ”Niciuna dintre instituţiile implicate în lupta împotriva corupţiei nu trebuie să fie supusă presiunilor sau încercărilor de decredibilizare.Preşedintele Klaus Iohannis subliniază că România este şi trebuie să rămână UN STAT DE DREPT. Statul de drept, ca şi democraţia autentică, se manifestă zi de zi, prin decizia şi alegerea fiecărui cetăţean de a respecta, mai presus de orice, Constituţia şi legile acestei ţări. O abatere de la acest principiu ar însemna, de fapt, o lovitură şi o diminuare a statului de drept." 

Potrivit preşedintelui, judecătorilor constituţionali le revine "responsabilitatea uriaşă ca, în asigurarea supremaţiei Constituţiei, să nu se îndepărteze de la spiritul acesteia, care se fundamentează pe tradiţiile democratice ale poporului român şi pe idealurile Revoluţiei din Decembrie 1989".

Hotărârile Curţii Constituţionale trebuie respectate şi aplicate nu numai de către preşedintele României, ci şi de majoritatea politică, o majoritate care decide modificări legislative cu impact major asupra statului de drept, a mai transmis Iohannis.

 

Citește și: