Iohannis critică ordonanța dată de Guvern pentru alegerea președinților de consilii județene: Practica OUG să înceteze / Daniel Suciu: Din 34 de președinți de Consiliu Județean, 29 susțin votul uninominal / Tăriceanu, despre alegerea președinților de CJ: Nu este neapărat avantajoasă pentru noi

Iohannis critică ordonanța dată de Guvern pentru alegerea președinților de consilii județene: Practica OUG să înceteze  / Daniel Suciu: Din 34 de președinți de Consiliu Județean, 29 susțin votul uninominal / Tăriceanu, despre alegerea președinților de CJ: Nu este neapărat avantajoasă pentru noi
Publicat: 03/06/2019, 19:27

„În urma adoptării de către Guvern a unei OUG referitoare la modificarea legislației la alegerea președinților de consiliu județean, președintele Iohannis arată că PSD nu a înțeles nimic din aceste alegeri. Votul românilor nu e bătaia de joc a PSD. Cetățenii le-au transmis pesediștilor că practica OUG trebuie să înceteze. Schimbarea legii electorale făcută azi prin OUG e de fapt o concesie pe care premierul Dăncilă vrea s-o facă în fața baronilor PSD în încercarea de a le câștiga sprijinul. Vor fi favorizați cei deja în funcție, adică domnii Marian Oprișan, Dumitru Buzatu și Ionel Arsene. Un președinte de consiliu județean nu trebuie în niciun caz confundat cu un primar. Primarul reprezintă comunitatea, iar celelalte organe sunt administrative”, a declarat purtătorul de cuvânt al președintelui, Mădălina Dobrovolschi.

Purtătorul de cuvânt al președintelui a mai transmis că președintele de consiliu județean nu e consacrat prin Constituție ca autoritate a administrației publice și nu e necesară alegerea sa prin vot directă.

„Nu există practic un popor al județului și acest argument maschează disperarea PSD care a înțeles că pierde autoritatea în Consiliile Județene. Președintele României consideră că pesediștii oricât ar încerca să își spele imaginea nu mai pot păcăli pe nimeni că sunt bineintenționați”, a mai declarat Mădălina Dobrovolschi.

Reacția Administrației Prezidențiale vine după ce Executivul a modificat, prin ordonanță de urgență, legislația pentru a reveni la votul uninominal la alegerea președinților de Consilii Județene.

Proiectul de ordonanță de urgență vizează modificarea Legii nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale și modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001 și a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, potrivit textului pus în transparență decizională pe site-ul Ministerului Dezvoltării.

Potrivit prevederilor ordonanței, articolul 1, alineatele (2), (4) și (5) vor fi modificate și vor avea următorul cuprins:

„Art. 1. – (2) Consiliile locale și consiliile județene, primarii și președinții consiliilor județene se aleg prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat.

(4) Primarii comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului București și primarul general al municipiului București, precum și președinții consiliilor județene se aleg pe circumscripții electorale, prin scrutin uninominal.

(5) Viceprimarii, precum și vicepreședinții consiliilor județene se aleg prin vot indirect de către consiliile locale, respectiv consiliile județene”, este una dintre modificările propuse”.

În forma în vigoare, articolul 1 prevede la alineatele (2), (4) și (5) următoarele: „(2) Consiliile locale, consiliile județene și primarii se aleg prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat. (4) Primarii comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului București și primarul general al municipiului București se aleg pe circumscripții electorale, prin scrutin uninominal.(5) Președinții și vicepreședinții consiliilor județene, precum și viceprimarii se aleg prin vot indirect, de către consiliile județene, respectiv consiliile locale”.

Daniel Suciu: Din 34 de președinți de Consiliu Județean, 29 susțin votul uninominal

Vicepremierul Daniel Suciu a declarat, luni, că a primit puncte de vedere de la 34 de președinți de Consiliu Județean privind alegerea acestora prin vot uninominal iar 29 dintre aceștia susțin modificarea legislației. Printre susținători sunt și președinți de CJ din partea PNL, potrivit ministrului.

„Critica obiectivă care s-a adus modului indirect de alegere a președinților de Consiliu Județean, anume că prin jocuri de partid, prin negocieri care uneori nu au de a face cu votul popular se alegeau președinții de CJ. Începând cu astăzi (luni-n.red.) a încetat. Votul masiv al românilor din data de 26 mai are și un rezultat imediat”, a spus la finalul ședinței de Guvern, dar înainte ca Președinția să critice OUG, ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Daniel Suciu.

Totodată, oficialul din Guvern a transmis că a primit puncte de vedere de la 34 de președinți din Consiliu Județean, dintre care 29 susțin reintroducerea votului uninominal prin OUG. Daniel Suciu a mai spus că există și membri
PNL, președinți de CJ, care susțin votul uninominal.

„În ultima perioadă am avut consultări cu Uniunea Națională a Consiliilor Județene și am și nominal părerile a 34 de președinți de CJ reprezentând toate forțele politice care au președinți în teritoriu. Din cei 34 de președinți care au trimis puncte de vedere, 29 susțin această modificare a legislației, iar dintre acești 29 sunt inclusiv reprezentanți ai partidelor care astăzi sunt în opoziție. Mă refer la președinți de CJ ai PNL. Vă dau exemple: Alba, Arad, Brașov, Călărași, Sibiu și Suceava”, a mai declarat Suciu.

PMP propune alegerea președinților de CJ și primarilor în două tururi

PMP a acuzat luni PSD că, prin adoptarea OUG privind alegerea președinților consiliilor județene, PSD arată „un dispreț profund” față de colaborarea loială între instituții. Liderul PMP a pledat pentru alegerea președinților de consilii județene și primarilor în două tururi.

„Românii trebuie să aibă dreptul de a-și alege administratorii politici de la nivel local uninominal și în două tururi. De principiu, PMP nu are nimic împotriva alegerii președinților de Consilii Județene prin votul direct al românilor. Cu condiția ca acest vot să fie legitim și să aparțină unei majorități a celor care și-au exprimat opțiunile electorale. Asta înseamnă alegeri în două tururi de scrutin: atât pentru primați, cât și pentru președinții de consilii județene”, a scris pe Facebook liderul PMP, Eugen Tiomac.

El a reamintit că ideea uninominalului inclusiv pentru șefii de Consilii județene i-a aparținut Președintelui Traian Băsescu.

„Ea nu și-a dovedit utilitatea până la capăt pentru că majoritatea parlamentară de la acel moment (PSD – PNL) a insistat pe ideea unui singur tur de scrutin. Felul în care a fost dată însă astăzi ordonanța, fără consultarea publică a tuturor forțelor politice și a societății civile, arată lipsa unei culturi democratice, absența oricărei învățături după votul din 26 mai și un dispreț profund al PSD față de colaborarea loială între instituții. Nu poți să ai încredere într-un Guvern care procedează de o asemenea manieră”, a conchis Tomac.

Tăriceanu, despre alegerea președinților de CJ: Nu este neapărat avantajoasă pentru noi

Călin Popescu Tăriceanu a declarat, luni, că alegerea președinților de Consilii Județene prin vot uninominal nu este „neapărat” avantajoasă pentru ALDE, fiind un partid mic, însă lucrurile trebuie privite în interesul funcționării acestor instituții.

„Nu există o soluție bună în sensul că este soluția care să convină tuturor. Depinde de fiecare partid cum se poziționează. Unii cred că au mai multe șanse dacă se votează într-un singur tur, alții cred că au mai multe șanse să se voteze în două tururi de scrutine. Nu cred că în funcție de acest vot se va schimba în vreun fel, radical, configurația politică la nivelul Consiliilor Județene. Din punctual nostru de vedere, care suntem un partid mai mic, soluția nu este neapărat avantajoasă pentru noi, dar totul este să privim nu din prisma unui interes propriu al unui partid, ci să vedem cum este mai bine în ineteresul funcționării acestor instituții, care sunt Consiliile Județene și ce e mai bine pentru cetățeni”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

Întrebat dacă alegerea în două tururi nu dau un grad mai mare de reprezentare primarilor și șefilor de CJ, Tăriceanu a răspuns: „Nu aș spune că se dă un grad mai mare de reprezentativitate, numai că alegerea în două tururi permite realizarea unor coaliții de cele mai multe ori de conjuncture care pot fi create pe baze politice, între partide, sau chiar pe baze personale, pentru cei care candidează, care își pot aranja ei o susținere personal”.

El a adăugat că partidul pe care îl conduce a fost consultat pe această temă: „Am fost consultați și nu am emis o părere categorică. Nu există argumente decisive în favoarea sistemului de scrutine în două tururi”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Temu şi Shein sunt verificate în România de ANPC. Ce trebuie să facă clienții înainte...
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie...
FOTO. Ioana Țiriac a făcut ravagii într-un costum de baie spectaculos!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Ultimele ore de viață ale Corinnei, femeia găsită moartă în dulapul din dormitor. Poliția l-a...
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a...
Dieta lui Lili Sandu la 44 de ani | Alimentul la care a renunțat definitiv....
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Veste extraordinară despre pensiile românilor! Marcel Ciolacu a făcut anunțul
Cadavrul unei femei a fost descoperit în dulapul din dormitor. Polițiștii l-au reținut pe principalul...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La ce viteză sar airbag-urile mașinii în caz de impact?
Vicepreşedintele Comisiei de Apărare: Rusia a urlat din toţi şoşocii în Parlamentul României
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Ungaria, AJUTOR NESPERAT pentru România. Au dat vestea uriașă chiar astăzi, 23 APRILIE: Avem un...
Sancțiuni dure pentru angajatorii români. Legea s-a schimbat, se dau amenzi grase
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Cum era Corneliu Vadim Tudor în rolul de părinte? Cum se impunea fostul politician în...
”Petrecere Hawaii de 38 de ani” Ce surprinză i-a pregătit Dinu Maxer Magdalenei Chihaia de...
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și...
Poluarea cu metan, acum mai ușor de observat ca niciodată din spațiu