INTERCONECTARE în Transport, Energie, Digital. Inițiativa celor Trei Mări și-a stabilit OBIECTIVELE

INTERCONECTARE în Transport, Energie, Digital. Inițiativa celor Trei Mări și-a stabilit OBIECTIVELE
Publicat: 18/09/2018, 14:27
Actualizat: 25/03/2019, 21:27

Urmăriți aici înregistrarealucrărilor Summitului Inițiativa celor Trei Mări:

Declarația comună a participanților la summitul de la București

Oficialii participanți la Summitul de la București al proiectului Inițiativa celor Trei Mări (I3M) au semnat o declarație comună marți, care stabilește obiectivele comune.

„Președinții și reprezentanții acestora la nivel înalt din cele 12 state participante la Inițiativa celor Trei Mări (I3M) – Republica Austria, Republica Bulgaria, Republica Croația, Republica Cehă, Republica Estonia, Ungaria, Republica Letonia, Republica Lituania, Republica Polonia, România, Republica Slovacă, Republica Slovenia – reunindu-se la București, pe 17-18 septembrie 2018, cu ocazia celui de-a treilea Summit al I3M, găzduit de România: Fiind de acord că I3M răspunde interesului comun al țărilor din regiunea I3M de a acționa într-o manieră coordonată, pentru a pune în valoare potențialul economic al acestora și pentru a facilita o dezvoltare mai rapidă, cu scopul de a crește convergența economică în Uniunea Europeană; confirmând că pilonii fundamentali și obiectivele Inițiativei sunt tripartite – creșterea puternică a dezvoltării economice, întărirea coeziunii Uniunii Europene și îmbogățirea legăturilor transatlantice”, se arată într-un comunicat de presă.

„Salută lista scurtă de proiecte prioritare de interconectare a I3M în cele trei domenii cheie – transport, energie, digital – al cărei obiectiv este de a canaliza susținerea politică pentru aceste proiecte, și încurajează Guvernele, companiile și instituțiile financiare interesate să lucreze împreună pentru implementarea rapidă și eficientă a acestora. Invită toți actorii interesați să coopereze pentru a atrage mijloacele financiare necesare pentru proiectele I3M, inclusiv identificarea tuturor fondurilor UE, precum și a altor fonduri posibile, pentru implementarea acestora”, se arată în declarația de presă comună.

Prima ediție a Forumului de Afaceri al I3M a adunat peste 600 de oficiali din statele participante, din UE și SUA.

„Salută organizarea, cu ocazia Summit-ului București, a primei ediții a Forumului de Afaceri al I3M, așa cum s-a decis prin Declarația Comună de la Varșovia din 2017, care a adunat peste 600 de oficiali și de reprezentanți de afaceri din statele participante, din alte state membre UE, din SUA, din state non-UE din regiunea extinsă a Europei de Sud-Est, și încurajează ca Forumul de Afaceri al I3M să devină un eveniment regulat, preferabil anual; salută crearea Rețelei I3M de Camere de Comerț cu ocazia primei ediții a Forumului de Afaceri al I3M, prin intermediul Declarației Comune pentru crearea Rețelei de Camere de Comerț I3M, semnată de Camerele de Comerț care intenționează să participe în cadrul rețelei, cu obiectivul de a susține activitățile viitoare ale Forumului de Afaceri al I3M și de a facilita contactele dintre comunitățile de afaceri în regiune”, se mai arată în comunicat..

Cele 12 state membre I3M au semnat o scrisoare de intenție către instituțiile financiare relevante, pentru înființarea Fondului de Investiții al celor Trei Mări.

„Recunosc semnarea, cu ocazia Forumului de Afaceri I3M, a Scrisorii de Intenție cu privire la înființarea Fondului de Investiții al celor Trei Mări de către instituțiile financiare relevante care intenționează să participe la Fond. Odată creat, el va avea ca scop facilitarea, susținerea și finanțarea proiectelor prioritare de interconectare salutate de către Summit, precum și a altor proiecte viitoare ale I3M; Au căzut de acord asupra nevoii de a monitoriza, stimula și susține implementarea proiectelor prioritare de interconectare și, pentru îndeplinirea acestui scop, încurajează o implicare mai activă a sectorului privat;

Salută lansarea unui website dedicat I3M (www.three-seas.eu), administrarea domeniului urmând a fi preluată de gazdele fiecăruia dintre Summit-urile viitoare”, se arată în declarația comună.

Statul de drept provoacă „strănuturi în sală”

Președintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker a a atras atenția la Summitul celor Trei Mări, că Europa începe să rămână fără suflare.

„Europa trebuie să respire cu doi plămâni, de Est și de Vest. Dacă acest lucru nu se întâmplăși am impresia că Europa noastră începe să rămână fără suflare, așa ca trebuie să punem accent pe cooperare, să folosim o limbă comună pentru Est și pentru Vest”, a declarat Juncker, care a încurajat deschiderea unor noi căi de comunicare. „Domnule președinte, sprijnim Inițiativa celor Trei Mări și vă încurajăm să deschideți noi căi de comunicare între cei doi plămâni ai continentului, dar și între Nord și Sud”

Juncker atrage atenția însă că investițiile nu au sens fără un stat de drept, concept care mereu provoacă „strănuturi în sală”.

„Respectarea statului de drept este esențială. Investițiile nu au niciun sens în absența respectării statului de drept”, a accentuat Juncker. „Când se vorbește despre statul de drept, există mereu strănuturi în sală.”

Iohannis pledează pentru cooperarea cu SUA

În deschiderea sesiunii plenare a Summitului Inițiativei celor Trei Mări de la Palatul Cotroceni, președintele Klaus Iohannis a pledat pentru o apropiere cât mai mare între SUA și Uniunea Europeană, menționând că o creștere a implicării economice a Statelor Unite ar putea securiza regiunea.

„Inițiativa celor Trei Mări poate întări dezvoltarea economică per total și consolidarea Uniunii Europene la un moment la care ne pregătim pentru decizii importante cu privire la viitorul Uniunii. Abordarea României față de Inițiativa celor Trei Mări derivă din fermul angajament față de Uniunea Europeană puternică, unită în sprijinul cetățenilor săi. Este de asemenea parte din eforturile noastre constante de a elimina diviziunile artificiale de pe continent și până pe țărmurile Atlanticului”, a declarat Iohannis.

„Considerăm că în acest context global dificil, UE și SUA trebuie să fie cât de aproape se poate una de cealaltă, în domeniul politic, economic și în domeniul securității. În ciuda diferențelor la diferite capitole, este de netăgăduit că legătura transatlantică se bazează, înainte de toate, pe valori comune care sunt cea mai puternică relație posibilă pentru fundația noastra. Interesul nostru comun se ridiică deasupra diferențelor”.

Potrivit lui Iohannis, o creștere a implicării economice a SUA în regiune ar securiza mai mult și ar întări cooperarea în regiune.

După sesiunea plenară a Summitului, moderată de președintele Klaus Iohannis, acesta va susține declarații de presă, alături de președintele Croației, Kolinda Grabar-Kitarović, de prim-ministrul Poloniei, Mateusz Morawiecki, și de Rick Perry, secretarul Energiei al SUA.

Să ne întrebăm ce putem face noi pentru Europa

Prim-ministrul Poloniei Mateusz Morawiecki a declarat marți, la Palatul Cotroceni că statele membre UE ar trebui să scape de moștenirile proaste, cu ajutorul Inițiativei celor Trei Mări.

„Această inițiativă face istorie. UE nu trebuie să își aducă contribuția numai în domeniul infrastructurii, ci și în ceea ce privește imaginația noastră europeană. Trebuie să ne axăm mai mult pe modalitățile de a scăpa de moștenirile proaste. Să nu ne întrebăm ce poate face Europa pentru noi, ci ce putem face noi pentru Europa. Cred că această inițiativă este ce poate oferi Europa centrală. În momentul de față, refacem de fapt harta europeană și dorim să aducem contribuția prin întărirea frontului economic”, apreciază Morawiecki.

„Numai împreună putem face față provocărilor cu care ne confruntăm în reconturarea acestei regiuni. Sigur, trebuie și capital. Roma nu a fost construită într-o singură zi și nici inițiativă asta sunt sigur că nu va fi construită în 3 zile. Inițiativă demonstrează că cooperarea nord-atlantică este mai sigură pentru o lume excelentă. Noi, statele membre ale inițiativei, și Polonia, credem în cooperarea nord-atlantică. Avem strategii, hai să le punem în aplicare împreună”, a explicat premierul polonez.

Europa centrală, coloana vertebrală a UE

Și președintele Croației, Kolinda Grabar-Kitarović, crede că ar trebui să existe o coeziune între statele europene, existând în prezent diferențe vizibile între acestea.

„Când punem lucrurile în context geopolitic, țelul suprem al acestei inițiative este ca Europa centrală să devină o coloană vertebrală a UE. În al doilea rând, coeziunea și în al treilea rând, legătură transatlantică. Aș sublinia diferențele vizibile dintre diversele părți ale Europei, este vorba și de mentalitate aici. Trebuie să ștergem aceste diferențe și să aducem mai multă coeziune”, consideră Kolinda Grabar-Kitarović.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și...
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut:...
A văzut că ia brusc în greutate și a mers la medic. Ce avea femeia...
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Au apărut primele imagini cu fiica lui Paris Hilton! „Nu m-am putut abține”. Ce anunț...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Restricții la o mare bancă din România. Cum vor fi afectați clienții
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Reacția furibundă a lui Alexandru Ciucu după ce s-a scris ca ar avea o amantă...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Cel mai căutat fugar american, prins în Piața Sf. Petru din Vatican