Elena Udrea: „E maxim de ipocrizie. A ajuns cineva în Parlament prin campanii finanțate altfel decât cu sponsorizări?”

Elena Udrea: E maxim de ipocrizie. A ajuns cineva în Parlament prin campanii finanțate altfel decât cu sponsorizări?
Publicat: 15/10/2016, 10:57
Actualizat: 09/05/2018, 07:02

„Nici nu am venit să mă uit (în dosar-n.r.) pentru că dosarul îl am de două săptămâni. Nu s-a întâmplat nimic nou în acest dosar. La fel de bine aceste acuzații puteau fi aduse și acum două săptămâni când au fost aduse și celelalte”, a declarat Elena Udrea la ieșirea de la Comisia juridică, precizând că a venit, la Parlament, „din respect pentru comisiei și pentru oamenii care stau cu dosarul pe masă”.

Elena Udrea a susținut că dosarul în care apare este despre campania electorală din anul 2009, campanie prezidențială și campania pentru referendumul reducerea numărului de palamentari. „Campania asta nu a fost condusă de Elena Udrea. Toată lumea se laudă cât de buni organizatori de campanie sunt ei și cum au scos ei președinți. Uitați când este să se cerceteze modul în care s-a finanțat campania o găsim doar pe Elena Udrea pe care să o întrebăm. (…) Nu m-am ocupat de finanțarea campaniei. Acuzațiile care mi se aduc mie este despre faptul că două societăți comerciale au făcut sponsorizări plătind facturi către niște firme de publicitate și către niște trusturi de presă și agenții de știri. Sumele în totalitate sunt undeva în jur de 300.000 de euro”, a susținut Udrea.

Udrea a susținut că o nu există nicio campanie care să se fi finanțat altfel decât cu sponsorizări. „Păi, o campanie costă, au spus chiar cei care le-au făcut, câteva milioane, zeci de milioane de euro. Pe bune, chiar vrea cineva să cerceteze cum s-a finanțat campania? Nu cred că pe Elena Udrea trebuie să o întrebe. Nu există nicio campanie care să se fi finanțat altfel decât cu sponsorizări”, a spus Udrea.

Fostul ministru a subliniat că întrebați fiind patronii firmelor de ce au făcut plata respectivă au spus că le-a fost cerută această sponsorizare de către doi lideri politici, nu de către Elena Udrea, refuzând însă nominalizeze.

Elena Udrea a afirmat că este „maxim de ipocrizie” că deputații să susțină că au ajuns în Parlament în urma unor campanii finanțate altfel. „Dar este cineva care a finanțat altfel vreo campanie electorală, dar este vreunul dintre sutele de parlamentari care a ajuns altfel în Parlament decât cu campanii finanțate în felul acesta? Dar zecile de milioane de euro cheltuite în campaniile lui Geoană, Ponta, Iohannis, despre alea vrem să aflăm cine le-a plătit, cum s-au finanțat. Mi se pare maxim de ipocrizie politic să întrebi din toate zecile de milioane care s-au cheltuit în campaniile din 2009, toți candidații, 2014, tu să o întrebi pe Elena Udrea și să o mai și învinovățești de plata unor facturi, încă o dată, către presă și către firme de publicitate stradală. Suma de 900.000 de mii este pentru referndumul privind 300 de parlamentari. Păi, oameni buni, dacă democrația costă în Românai cineva trebuie să o finanțeze (…) Politicienii nu tipăresc banii noaptea. () Cineva trebuia să plătească”, a spus Udrea.

Aceadta le-a mai transmis deputaților ca la votul de marți „să facă cum vor ei”, precizând însă că „este maxim de penibil”.

Udrea a mai spus că trebuie să se ia o decizie legată de modul în care au fost finanțate campaniile până în prezent. „Ori considerăm că toată lumea are o vină (…) și nu mai învinovățim pe nimeni, ori considerăm că toată lumea trebuie să răspundă și mă aștept chiar să răspundă toată lumea. Aș vrea să îi văd pe toți liderii politici că răspund. Nu mai este nimeni întrebat”, a spus Udrea.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Doliu la Casa Regală Britanică. Prințesa Beatrice a trecut prin clipe grele după ce primul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
INTERDICȚIE clară pentru românii cu casă la curte. Statul nu-ți dă voie să treci de...
Alte vești proaste de la meteorologi. Ploi abundente, vineri
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Ziua în care sute de mii de oameni au ieşit în stradă pentru Regele Mihai